Concursul MakeUp Story este un concurs dedicat celor care au ce povesti cand vine vorba de farduri si de rujuri. Si este un concurs unde voi aprecia creativitatea si implicarea in concurs. Daca tot a venit toamna, incep seria concursurilor care mie imi plac cel mai mult, unde premiez implicarea si creativitatea voastra. Este ca un fel de compunere dupa vacanta de vara. Daca tot a inceput scoala, ma incadrez si eu in peisaj. Bineinteles ca as aprecia sa fiti fanii paginii mele de Facebook, sa ma urmatiti si pe Instagram, si pe Youtube, dar nu sunt lucruri obligatorii.

In ce consta concursul MakeUp Story

Lasa in comentarii povestea primului tau machiaj, cum ai inceput sa te machiezi, de ce, ce produse foloseai si cum se petrecea toata operatiunea. Daca ai si o poza din acea vreme, ar fi super. Daca nu, nu. Iti mai aduci aminte cand ai aplicat prima data rimel sau cand ti-ai facut acea codita la ochi? Sunt sigura ca ai multe de povestit, lucruri amuzante sau foarte amuzante sau emotionante, pur si simplu.

Data limita: 24 septembrie

Dupa ce voi lectura toate povestile, o sa anunt castigatoarea cel tarziu pe 26 septembrie. Nu stiu ce voi aprecia mai mult, astept insa o poveste care sa ma determine sa spun “Da, asta e!”.



Premiul MakeUp Story

Premiul este bineinteles pe masura acestui concurs si contine un set de produse de machiaj care sa faca deliciul oricarei pasionate de beauty:

  • TheBalm, pudra Sexy Mama
  • Kryolan, paleta profesionala de fond de ten compact
  • Avon ruj
  • Stenders lipbalm
  • Wet’n’Wild paleta de farduri de ochi
  • Mini oja
  • MustaeV, doua mostre, fond de ten si primer

 Premiul il voi trimite prin Posta Romana, doar la o adresa de pe teritoriul Romaniei, dupa ce voi lua legatura cu autoarea povestii. Dupa ce voi anunta castigatoare, ea va trebui sa imi trimita un email cu datele de livrare.

Multa inspiratie!

Written by Ana Maria Tatucu
  • Denisa-Gabriela Coman

    Buna, Ana-Maria! Da-mi voie sa-ti spun mai intai ca te admir foarte mult pentru sinceritatea si naturaletea cu care iti faci treaba de vlogger, te urmaresc tot timpul, iar sfaturile tale imi sunt de mare folos. Concursul asta mi-a adus aminte de un moment super funny din viata mea. De cand ma stiu am fost atrasa de tot ce tine de make-up, insa cand eram mica cea mai mare pasiune a mea erau rujurile. Era un fel de “atractie magnetica” intre mine si ele. Asadar, primul meu machiaj a fost undeva pe la 5 ani, cand am folosit pe post de ruj un fard cremos de-al mamei :))). Partea funny e ca era gri si aratam ca un extraterestru… iar dupa cateva zile de utilizare abundenta a magnificului “ruj”, tata s-a enervat atat de tare incat mi l-a aruncat :)))))

  • Daniela Dodoi

    Nu sunt amintiri care sa nu imi aduca in coltul ochiului o lacrima cand vine vorba de frumusete.Demult in vremuri tulburi nu prea aveai cu ce ,de unde sa le procuri ,daca nu aveai relatii sau cunostinte ,si mi-a venit nastrusnica idee sa iau acuarelele pe care le foloseam la ora de desen si sa ma”ung”pe la ochi.Vazandu-ma mama ,a ras cat a putut de mult si parca nu se mai oprea.M-a spalat pe fata si m-a usturat fata toata ziua.Eram o copilita de 8 anisori si vroiam sa fiu frumoasa si cocheta.Inocenta copilariei e cea mai pura.

  • Andreea Nicoleta Deaconu

    Primul meu machiaj a fost făcut pentru prima dată la o vârstă foarte fragedă (vă las poze mai jos), am dat buzna în produsele mamei, mă tentau foarte tare mai ales rujul roșu. ♥♥♥ Dar nu făceam asta prea des pentru că tatăl meu nu era de acord și era normal. Pe la 17 ani am început să mă lase însă produsele nu erau de calitate. Primul fond de ten a fost unul la 12 lei :))) și un ruj la 5 lei. https://uploads.disquscdn.com/images/50a601cc82f2dd8498f500c792866d7aa1082ad33dc73778fc1db5ae67f74b79.jpg https://uploads.disquscdn.com/images/a17ee009bb7717671ed5093b87e1ac45bc35d88b00b664de180f04ae748b2597.jpg https://uploads.disquscdn.com/images/f4fe6cbf369e4dff526ec96938ae4f225a44659e8e9c760732b2120ae6e42246.jpg https://uploads.disquscdn.com/images/7e384f34b33afcaa838814c637d4dbfb4c4ad3d875b51ece11665d9397934983.jpg

  • Simona Sica

    Primul meu machiaj a fost la varsta de 14 ani cand mi-am cumparat un rimel si un tus,dar ce sa va spun ca nu stiam sa folosesc rimelul si mi-am bagat rimel in ochi,ma usturau foarte tare ochii chiar daca m-am dus imediat sa ma spal cu apa si sapun spunand ca nu voi mi folosi rimel,dar tot am facut-o,iar cu tusul in loc sa imi fac o linie subtire am dat pe toata pleoapa si aratam de parca eram batuta,pe atunci fetele nu se machiau ca acum,nu se gaseau atatea produse.

  • Nemeth Carmen

    Deschid acum cutiuța cu amintiri și o scot pe prima, cum am folosit eu prima dată rimelul.
    Aveam în jur de 15 ani , cineva lăsa-se la noi un rimel pentru altcineva. Mi-am zis ,mare lucru,îl folosesc și eu apoi mă spăl și isprava mea va trece neobservată.
    Am luat rimelul, mi-am vopsit genele cu periuța aia mică din el,era prima dată când vedeam o periuță așa mică. M-am admirat în oglindă cât am putut, am clipit mărunt cum văzusem în filme și încerc să-mi spăl ochii cu apă. Rimelul s-a întins pe toată fața, m-am inegrit toată. Panicată am inceput sa plâng, mă găsește mama așa mânjită mi-o iau !
    Am sunat repede o cunoștință care mi-a spus sa mai șterg pe ochi și pe față cu vată înmuiată în crema mamei de față. Ura, am scăpat de negreală și de-o urecheală !
    A doua amintire din cutiuță, trecuseră între timp câțiva ani buni, cineva îmi prezintă o cutie de pudră perle de la Avon. Îmi spune prețul,deschid cutia,erau perlele acelea mari,nu prea multe in cutie.
    Imediat am făcut o socoteală, iau o perlă,o sparg în palme,îmi trec palmele pe față și mă pudrez, prea puține perle,prea multi bani,nu nu doresc , mulțumesc.
    Au mai trecut doi-trei ani până am înțeles cum se folosesc perlele acelea și am râs în hohote la ce mă gândisem atunci.
    Tehnici de machiaj,trucuri,sfaturi am găsit în revistele pentru femei, mi-au fost de ajutor și am aflat multe lucruri, acum internetul vine cu un infinit de informații pe orice temă,implicit și make-up.
    Încerc întotdeauna ceva nou și păstrez ce mi se potrivește.

  • Popa Oana-Gabriela

    Bună Ani! Un concurs care îmi trezește multe amintiri frumoase, off cum trece timpul! Dar să-ți povestesc cum am început sa folosesc prima data un produs de machiaj. Pai.. când eram mica sincer nu ma machiam (pe la 14 ani), eram prea mititica. Dar cu timpul când am mai crescut un pic începeam săi fur mamei machiajurile, vai ce ma mai certa, îmi zicea sa nu le mai iau ca i le stric dar ce eu o ascultam? Nuuuu… :))) Dar am crescut și mai mare și am ajuns să-mi cumpăr singura câteva produse, normal ca erau din astea ieftine de pe la Avon, Oriflame sau chiar din magazinele din oraș. Recunosc la început nu știam sa ma machiez, ieșea un dezastru pe fața mea..când îmi amintesc râd singura :))). Cică ma dădeam eu cu fond de ten dar când ieșeam afara nici măcar nu era întins pe toată fața :)), când ma dădeam cu rimel ma făceam neagra pe la ochi, de ruj nici nu mai zic.. eram praf!Într-un timp îmi cumpăram toate prostiile numai sa am cu ce sa ma machiez. Cu greu am început sa învăț sa folosesc produse de machiaj dar m-am învățat singură, recunosc nu sunt nici acum vreo expertă dar îmi place cat de cât să arat decent. Am încercat sa pun și poze cum ma machiam când eram mai mica dar nu pot, cred ca e dim cauza telefonului. ❤

  • Popa Ionela Roxana

    Nu am nici o poza din perioada aceea la indemana 🙂 ,dar la 15 ani nu aveam altceva decat un amarat de creion dermatograf “Ada” care totusi, acum 15 ani era cel mai bun din cate stiu eu si un strugurel de capsuni sau cirese ceva ca era rosu asa. problema nu era ca aveam doar creionul pentru ca mama evident nu era de acord cu “asa ceva”,ci ca aveam prostul obicei de al folosi pe conjunctivita,eram neagra la ochi mai mereu.mi se parea interesant si dragut atunci dar acum…singurul lucru pe care il folosesc si acum este “strugurelul” de buze .

  • Prim ul meu make up reușit ,perfect ,strălucit si frumos a fost in ziua nuntii mele de acum 3 ani ,a fost pt prima data când am pășit intr un salon profesional cu produse performante și.de.foarte buna calitate .Rezultatul ,a fost de nota 10+,mă uitam in oclinda ,pur și simplu nu mă recunosteam…toti cunoscuții ,invitații îmi spuneai că sunt o mireasa superbă și foarte frumoasa.

  • Cristina Pocol

    Sunt pasionata de makeup practic de cand ma stiu.De cand eram mica inspectam fardurile mamei si o priveam admirativ de fiecare data cand se machia. Eram fascinata de rujul verde care se transforma in rosu si de paletele de farduri care nu erau cine stie ce dar pentru mine erau minunate. Mai dadeam iama din cand in cand in trusa de farduri atunci cand eram singura acasa si abia asteptam momentul cand o sa am si eu propria mea trusa. Imi amintesc cu foarte mare drag momentul cand oarecum pcu teama am intrebat-o pe mama daca pot sa imi cumpar un creion dermatograf Ada, iar ea mi l-a cumparat, am fost atat de incantata si de fascinata de acel creion! Aveam vreo 15 ani pe atunci. Ulterior am mai cumparat cate un ruj sau rimel si am inceput sa ma machiez. In jur de varsta de 18 ani am primit primul set de pensule si prima trusa mai calitativa de farduri. A fost cel mai frumos cadou pe care l-as fi putut primi. Atunci am inceput sa fiu cu adevarat sa fiu pasionata de machiaj si sa machiez di alte persoane. Prietenele mele se supuneau experimentelor si in acea perioada am facut si machiaje pt trupa de teatru a liceului. Eram foarte fericita si foarte mandra.Sunt in continuare pasionata de machiaj si dornica sa invat cat mai mult si sa devin cat mai buna, vreau ca intr-o buna zi sa pot sa ma prezint ca makeupartist dar pt asta mai am mult de munca. Sunt bucuroasa de fiecare data cand machiez pe cineva si persoana respectiva apreciaza munca mea si se simte frumoasa, insa cel mai frumos si emotionat moment a fost atunci cand am machiat-o pentru prima data pe mama mea si ea a ramas impresionata de rezultat. Ea a fost cea care mi-a insuflat aceasta pasiune, iar pentru mine suportul si aprecierea ei sunt de nepretuit!

  • Diana Elena I

    Am stat cateva zeci de minute si m-am gandit la tema propusa de tine. Si cate amintiri dragi mi-au aparut in minte si toate legate de bunica mea.
    Bunica cu care am copilarit mi-a oferit pe langa modestele lucruri stranse de-a lungul vietii si dragostea pentru frumos. Era femeia crescuta cu multe lipsuri si greutati, dar care adora senzatia de fericire pe care ti-o poate oferi un ruj rosu. Imi spunea mereu ca oricat de grea este o etapa a vietii, trebuie sa te ridici si cu putin rosu pe buze, viata devine mai usoara si mai frumoasa.
    La 5 ani ii furam, cand nu era acasa, mult ravnitul ruj rosu.
    As vrea sa mai pot avea ocazia sa ii multumesc pentru tot ce m-a invatat.

  • Gabriela L.

    In primul rand, draga mea, iti multumesc pentru faptul ca m-ai facut sa ma intorc in timp la acea perioada din viata mea,
    ani de care imi aduc aminte cu asa mare drag, cu lucruri bune si mai putin bune, dar toate acum invaluite in aburul
    nostalgiei. Si serios vorbind, ma intreb daca odata ce incep a depana amintiri, o sa ma mai pot opri. (smile)
    Nu stiu exact care a fost prima data cand mi-am bagat nasul in cosmeticele mamei, caci imi placea sa o privesc cum isi facea
    unghiile, inca de cand aveam vreo 5 ani. Cred ca inca de pe atunci incepea sa iasa la suprafata mica “obsedata” de produse
    de frumusete, poate si pentru ca am fost mereu nemultumita de mai multe lucruri la aspectul meu fizic (dar majoritatea asa
    suntem, nemultumite) si prin urmare sunt intr-o lupta continua de a corecta zestrea genetica. In vacante, cand eram singura
    acasa, cotrobaiam pein cremele si fardurile ei, le incercam pe fata si maini, nu inainte de a retine exact locul si pozitia
    in care erau asezate, ca sa le pot pune la loc exact la fel si sa nu observe ca am umblat la ele (asta a functionat o vreme,
    insa dupa 12 ani, cand am inceput sa folosesc crema si parfumuri zilnic, nu mai puteam ascunde micul meu secret, caci
    adierea parfumurilor se simtea de la o posta, iar borcanasele cu crema se goleau pe zi ce trecea, fara ca mama sa se atinga
    de ele). Dar revenind cu un an in urma, la 11 ani, aceea a fost varsta la care am fost “nevoita” de imprejurari sa ma
    machiez (ce bucurie pe mine si ce cosmar pentru alte colege de-ale mele). Pe vremea aceea participam la Cantarea Romaniei
    :)) si pe langa dansuri, balet, cor, am fost si in echipa de teatru si am jucat intr-o piesa scrisa special pentru Cantarea
    Romaniei de profesoara mea de lb. romana.Nici acum nu stiu cum o astfel de piesa a putut sa fie acceptata, ba mai mult, am
    luat locul II pe judet. Pe scurt, era o zi din viata unor fete de 14 ani, acasa la una dintre ele, vreo 6-7 fete isi faceau
    lectiile impreuna, au dat iama in hainele si cosmeticele mamei gazdei (vezi ce bine s-a nimerit cu tema concursului tau?),
    sora mai mare a gazdei le surprinde, vine intr-o vizita pe nepusa masa si diriginta lor si fetele sunt surprinse machiate in
    ultimul hal si imbracate ca la balci. Imi aduc aminte cu mare drag de vremea cand ramaneam zilnic dupa ore la repetitii, in
    sala de sport si trebuia sa ne imbracam si sa ne machiem si sa facem toate nebuniile alea. Machiajul trebuia sa fie foarte
    strident, ca sa se poata vedea din sala, iar profa de romana statea si le explica colegelor ca trebuie sa isi puna fardurile
    alea intentionat in exces pe ochi si rujurile acelea rosii sau magenta care nu se curatau foarte greu, iar ele nu
    intelegeau, in timp ce eu ma ofticam, deoarece eu aveam rolul dirigintei, deci ma machiam o singura data, inainte de
    inceperea piesei si asa ramaneam toata piese, in timp ce colegele mele se puteau juca in direct pe scena cu toate culorile
    alea si ele nu aveau nicio placere in a face asta.Eu ma machiam singura la repetitii si imi facea o deosebita placere sa
    port si cizmele cu toc ale mamei (cand terminam repetitiile era noapte si nu ma mai schimbam, plecam asa acasa, pe tocuri si
    machiata). Pentru ca toata recuzita era adusa de acasa de noi si de doamna profesoara, scoala nu punea nimic la dispozilie,
    asa ca la toate etapele concursului, parintii nostri tarau dupa noi geamantane intregi cu haine, pantofi, mancare,
    cosmetice, plus haine groase in care stateam in cabina, inainte de a intra pe scena, pentru ca stii si tu foarte bine cum pe
    vremea aia muream de frig, eram toti vineti de frig, cu mainile si picioarele intepenite, iar noi trebuia sa ne schimbam de
    haine rapid, avand in vedere ca participam, cum am spus, in aceeasi zi la cor, dansuri, teatru. Piesa de teatru era pusa
    special in program ultima, pentru ca ramaneam machiate si era greu sa ne demachiem.Foloseam niste truse de farduri foarte
    mari, doua palete primite de mama de la cineva din Germania, unele culori erau cu foarte mult sclipici (deh, anii ’80), dar
    tin minte ca imi placeau la nebunie. Masacara, careia ii spuneam “rimel”, evident, era in acele cutiute albe (aln-galbui,
    parca?), chestia aia tare si neagra ca rema de ghete si periuta aia cu peri tari (ca o periuta de dinti in miniatura:)) ),
    pe care trebuia sa o umezesti inainte sa o folosesti, ca sa inmoaie “rimelul”, iar rezultatul putea deveni dezastruos daca
    nu aveai dexteritate, caci genele puteau capata aspectul acela inestetic de “picioruse de furnica”; ca sa nu mai spun ca
    aplicam din belsug si pe genele de jos.Rujurile erau rosii sau mai erau acelea verzi care pe buze deveneau
    magenta/ciclam/fuchsia si pe care le mai curatai cu peria/buretele de sarma eventual. Ce aventuri! Ce amintiri! Fond de ten
    nu imi aduc aminte sa fi vazut in magazine pe vremea aia. Nu stiu de unde il avea mama (probabil Germania sau Polonia, de
    unde proveneau si sapunurile, deodorantele si sacosele din plastic pe vremea aia; nu imi vine sa cred ce binecuvantare era
    in acei ani sa ai o sursa de unde sa iti procuri asa ceva, imi vine sa rad, era o adevara minune sa ai sacose din plastic cu
    diverse desene pe ele), dar de cumparat se gaseau numai pudre (sau era fond de ten tip pudra compacta? Nu mai stiu.) Imi
    aduc aminte de niste cutiute rotunde cu oglinjoara si buretei aplicatori. Fondul de ten al mamei era intr-un tub micut din
    metal, cum sunt acum fondurile de ten Dermacol si cu o putere de acoperire tot la fel de mare ca a Dermacol-ului, daca
    aplicai pre mult, disparea de pe fata orice trasatura umana, fata arata ca de plastic/ceara.
    Asadar, cred ca aceasta ar putea fi prima mea experienta esentiala cu produsele cosmetice.Nici nu stiu daca o pot delimita
    de ce a urmat, pentru ca la un an dupa experienta cu piesa de teatru a venit Revolutia si incepand cu vara lui ’90 imi aduc
    aminte ca piata a inceput usor sa fie invadata de diverse produse turcesti. La scoala nu aveam voie sa ma machiez, eram doar
    clasa a VII-a si a VIII-a, dar in vacante petreceam foarte mult timp cu cea mai buna prietena a mea si ne machiam si ne
    maimutaream in fata oglinzii, apoi ne chinuiam sa ne demachiem ca sa iesim afara, dar pastram rimelul si rujul. Cu blush-ul
    era nenorocire, caci nu stiam cum sa il aplicam si aratam ca niste clovni.Radea de noi mama ei, care era o femeie foarte
    dichisita, mereu machiata si coafata, cu un trup tras prin inel (lucra la spital la gimnastica de recuperare si la bazin) si
    mereu cumpara de la diversi “bisnitari” produse cosmetice, creme, parfumuri, haine, care ajungeau “accidental” si la noi.
    O amintire foarte amuzanta (acum, ca atunci mi-a venit sa intru in pamant de rusine) a am de la 14 ani si jumatate, cand, in
    vacanta de vara fiind, ieseam zilnic in oras machiata (fond de ten, rimel, ruj) si intr-o zi, un baiat din grupul de
    prieteni cu care ieseam, mi-a zis “Dar ce te-ai roscatit asa la fata azi?!” Vaiiii, am zis ca mor, cred ca devenisem si mai
    rosie la fata de rusine; eu nu realizasem (si nici vreo prietena nu mi-a zis) ca in ziua aceea, probabil, aplicasem prea
    mult fond de ten. Banuiesc ca era o nuanta putin mai inchisa decat mi s-ar fi potrivit mie, dar cum nu aveam de unde sa
    aleg, foloseam ce aveam (adica ce avea mama).Mi-a dat de gandit remarca acelui prieten si de atunci mi-am aplicat mai cu
    masura masca zilnica, iar la vreo 2 luni dupa acea intamplare, cand am intrat in clasa a IXa, am inceput sa am si eu, in
    sfarsit, propria mea crema de fata, propriul meu fond de ten si rimel.Aparusera cosmeticele marca Ruby Rose (no name-uri
    turcesti) si imi vine sa rad cat de entuziasmata am fost cand am vazut acele borcanase cu fond de ten lichid, cu o lopatica
    minuscula (erau niste sticlute ca cele de oja, dar patrate in sectiune) si rimel in tub, cu periuta; wow, m-am considerat
    cea mai norocoasa fata cand m-am vazut cu acele minunatii in raftul din camera mea. Adio gene “picioruse de furnica”, adio
    “roscateala” pe fata, caci, vai, fondul acela de ten lichid cu lopatica exista in mai mult de o nuanta si aveam de unde
    alege!!!!! Nu conta ca nu aveam bani sa imi iau EU mai multe nuante si sa le pot combina in functie de anotimp, ideea era ca
    EXISTAU mai multe nuante acolo, la magazinul cu minuni (sa nu mai zic momentul “Maybelline”!! Cand a aparut in Romania
    minunea aceea de mascara in tub roz cu capac verde-mar, m-am dat ce ceasul mortii pana am pus si eu gherutele pe unul).Imi
    mai aduc aminte cum nici pe vremea aia (ca si acum) nu imi placeau deloc rujurile rosii si cautam sa combin ce se gasea cu
    fond de ten, ca sa obtin nuante mai potolite. Amestecam pe mana rujul cu fond de ten sau chiar cu farduri maro/bej, sa obtin
    nuante mai potolite, fara sa stiu ca aveau sa se numeasc, peste ani, nuante “nude”. Prin ’93-’96 se purtau nuantele acelea
    de ruj maro, iar eu imi cumparasem din Bucuresti (la mine in oras nu se gaseau) un anticearcan solid, baton (ca un ruj), pe
    care il foloseam si ca ruj, amestecat cu rujurile maro, sa obtin “nude’-ul perfect. Cand, peste ani, a aparut moda cu rujuri
    lichide mate, mi-am zis “of,unde erati acum 20 de ani cand imi fabricam singura nuantele de ruj pe care mi le doream?!”. Cu
    mare drag imi aduc aminte cum urmaream serialul BH 90210 si zgaiam ochii prin revistele Bravo nemtesti si imi venea sa mor
    cand vedeam acele fete cu fete perfecte, fara urme de acnee, fara pete, aratau perfect, piele perfecta, par
    perfect,”naturale” si fara niciun defect. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca acea “naturalete” era, de fapt, rezultatul unor
    ore petrecute in fata oglinzii si ca purtau un “no makeup makeup”, ca parul acela perfect avea in el 100 de produse si ca in
    viata reala nu stiu cate femei sunt atat de norocoase incat sa arate extraordinar cand se ridica din pat dimineata, cum
    aratau acele fete din film si din reviste.De-a lungul timpului am avut perioade cand mi-am permis sa imi cumpar mai multe
    produse cosmetice si de infrumusetare, dar si perioade cand efectiv m-am straduit sa nu fac risipa si sa imi cumpar doar
    stictul necesar, pe care sa il mai si folosesc cu masura. Tocmai acesta este unul din motivele pentru care urmaresc bloguri
    de frumusete (cum ti-am scris si la concursul anterior). Sunt cumpatata, pentru ca nu imi permit sa arunc cu banii, cand am
    nevoie de ceva dau un google search si citesc poate zile intregi despre un produs pana ma decid sa il cumpar (sau nu).Imi
    aduc aminte ca in clasa a X-a mi-am permis sa imi cumpar doua rujuri, era prima data in viata mea cand aveam sa detin mai
    mult de un ruj si sa am DOUA in acelasi timp (se intampla in primavara lui ’94). Aparusera niste rujuri romanesti, niste
    tuburi verzi, patratoase, pe care le gasisem la un chiosc cu tigari, ziare, produse pentru barbierit,nici nu mai stiu cum se
    chemau,drogherii cred.Si cand am vazut cutia aia de carton cu vreo 20 de nuante de rujuri, imi sclipeau ochii holbandu-ma la
    tubuletele alea verde inchis si nu stiam ce sa aleg, caci le doream pe toate.Am ales doua nuante maro-nude si mi-au placut
    atat de mult, incat nici nu stiam pe care sa o folosesc mai intai. Ma dedeam o zi cu unul, o zi cu altul si trebuia ca in
    drumul spre scoala sa “il mananc” sau sa mi-l sterg cand ajungeam la liceu, si sa il aplic din nou la ora 14 cand ieseam de
    la liceu, caci la ore nu aveam voie. Am fost “rebela” care in liceu m-am numarat printre cele 10-20 de fete din tot liceul,
    care veneam zilnic cu fond de ten si rimel. De vosit nu aveam voie, asa ca am fost nevoita sa astept sa termin liceul. Ghici
    care a fost primul lucru pe care l-am facut dupa ultima zi de bacalaureat. Nu, nu am iesit la bere cu prietenii, mai intai
    m-am vopsit dimineata cu nuantator Rilken si abia apoi, seara, am iesit la bere (si de atunci am trecut printr-un curcubeu intreg pana am ramas pe dark brown). Cred ca m-am bucurat mai mult de sentimentul de libertate pe care l-am simtit cand m-am vopsit dupa ultima proba la bac decat de ideea ca scapasem de invatat.Pentru mine, faptul ca in sfarsit puteam sa fac ce vreau eu (parintii imi dadeau voie, dar regulamentul liceului imi interzicea orice “razvratire” a parului meu) a insemnat enorm, a fost o piatra de hotar, a fost un moment epic din viata mea, mi-am zis: gata, de azi inainte chiar pot sa fac doar ce vreau eu, nu ce vor altii.
    Cam acestea ar fi cele mai importante amintiri legate de primele cosmetice si experientele legate de acestea. Te rog sa ma
    scuzi daca m-am lungit, probabil ca as mai scrie daca as mai avea timp (despre primele produse pentru par, crema de indreptat parul, cum ma tundeam singura), am sa te rog sa imi scuzi si parantezele destul de lungi si dese, dar m-au napadit amintirile, iar eu oricum devin mai nostalgica toamna. Este anotimpul meu preferat din toate punctele de vedere, inclusiv emotional.Iubesc toamna si iarna, nu suport caldura si toata vara astept venirea toamnei. Tot din cauza caldurii, incep sa am mici depresii inca din primavara (cred ca sunt printre putinele femei care detesta primavara, mai rau chiar decat vara), deci din nou m-ai nimerit acum, in septembrie, cu acest concurs care mi-a trezit atatea amintiri, intr-o perioada in care ma simt confortabil cu mine insami. Imi cer scuze si daca am mai sarit peste vreo virgula, incerc sa corectez totul inainte de a da “paste” si sper ca am fost cat de cat coerenta in sirul povestii. Iti doresc o toamna frumoasa si linistita!Si imi pare rau ca nu am poze de pe vremea primului machiaj, desi, daca as avea, cred ca mi-ar fi rusine sa le arat! 🙂 PS 1: Oare sunt singura care nu si-a facut niciodata “acea codita la ochi”? Stiu ca imi faceam niste cozi lungi, negre, dar intotdeauna combinate cu farduri bine blend-uite (da, de mica adoram smokey-eyes, fara stiu ca asa se numeste), dar niciodata nu mi-am facut DOAR codita aceea neagra (recunosc, aici sunt subiectiva, nu imi place makeup-ul/moda pin-up, nici rujul rosu). PS 2: te urmaresc pe toate canalele media si trebuie sa spun ca imi plac video-urile tale de pe You Tube, m-am distreaza teribil urmarind degustarea de jeleuri si bomboane de la Lidl cu baietelul tau (eu iti recomand sa incerci de la Lidl tot ce este cu ciocolata, sunt delicioase acele cutii cu biscuiti in ciocolata, ciocolatelele “fingers” (cate 9-10 in ambalaj ca de ciocolata, 200-250 g, fiecare “finger” ambalat individual – gen ciocolatele Merci), pungile cu niste mini copii dupa Snickers, Mars, Bounty, Twix si multe altele si nu in ultimul rand inghetata si sorbet-urile – dar NU cele asiatice cu ceai verde, wasabi). Te pup!

  • Gabriela L.

    Mi-a disparut comentariu, nu il mai vad si nu stiu de ce. Am modificat de prea multe ori textul si a fost luat ca spam? Imi poti spune te rog, daca apare sau nu povestea mea? Multumesc!

    • Sa verifici acum daca e ok, intr-adevar, intrase in spam, dar l-am aprobat. Multumesc!

      • Gabriela L.

        Da, acum apare. Eu iti multumesc! Intre timp deja postasem a doua oara, poti sa stergi varianta doi, nu e identica, difera putin, uitasem sa adaug experienta mea cu “machiatul sparncenelor” cu o carioca, la 13 ani. 🙂 Dar mai bine lasi prima varianta postata. Sper ca am corectat tot ce aveam de corectat; cand am dat “paste” mi-au disparut spatiile de dupa punct dupa mai multe fraze. Citind textul, am mai adaugat cate ceva, am mai gasit cate o litera tastata gresit si uite asa am ajuns sa modific de prea multe ori.
        O zi frumoasa!

      • Gabriela L.

        As mai aves o singura mentiune: special am folosit “astea”/”alea” in loc de acestea/acelea pentru ca nu am vrut ca povestea sa para ceva formal si scotos. Nu mi-am dorit sa fie “costumul cu cravată”, ci “casual Friday”.

  • Gabriela L.

    In primul rand, draga mea, iti multumesc pentru faptul ca m-ai facut sa ma intorc in timp la acea perioada din viata mea, ani de care imi aduc aminte cu asa mare drag, cu lucruri bune si mai putin bune, dar toate acum invaluite in aburul nostalgiei. Si serios vorbind, ma intreb daca odata ce incep a depana amintiri, o sa ma mai pot opri. (smile)
    Nu stiu exact care a fost prima data cand mi-am bagat nasul in cosmeticele mamei, caci imi placea sa o privesc cum isi facea unghiile, inca de cand aveam vreo 5 ani (desi nici atunci si nici acum nu imi place rosul). Cred ca inca de pe atunci incepea sa iasa la suprafata mica “obsedata” de produse de frumusete, poate si pentru ca am fost mereu nemultumita de mai multe lucruri la aspectul meu fizic (dar majoritatea asa suntem, nemultumite) si prin urmare sunt intr-o lupta continua de a corecta zestrea genetica. In vacante, cand eram singura acasa, cotrobaiam pein cremele si fardurile ei, le incercam pe fata si maini, nu inainte de a retine exact locul si pozitia in care erau asezate, ca sa le pot pune la loc exact la fel si sa nu observe ca am umblat la ele (asta a functionat o vreme, insa dupa 12 ani, cand am inceput sa folosesc crema si parfumuri zilnic, nu mai puteam ascunde micul meu secret, caci adierea parfumurilor se simtea de la o posta, iar borcanasele cu crema se goleau pe zi ce trecea, fara ca mama sa se atinga de ele). Dar revenind cu un an in urma, la 11 ani, aceea a fost varsta la care am fost “nevoita” de imprejurari sa ma machiez (ce bucurie pe mine si ce cosmar pentru alte colege de-ale mele). Pe vremea aceea participam la Cantarea Romaniei :)) si pe langa dansuri, balet, cor, am fost si in echipa de teatru si am jucat intr-o piesa scrisa special pentru Cantarea Romaniei de profesoara mea de lb. romana. Nici acum nu stiu cum o astfel de piesa a putut sa fie acceptata, ba mai mult, am luat locul II pe judet (cred ca tocmai din cauza subiectului nu ne-am calificat pe tara). Pe scurt, era o zi din viata unor fete de 14 ani: acasa la una dintre ele, vreo 6-7 fete isi faceau lectiile impreuna, au dat iama in hainele si cosmeticele mamei gazdei (vezi ce bine s-a nimerit cu tema concursului tau?), sora mai mare a gazdei le surprinde, vine intr-o vizita pe nepusa masa si diriginta lor si fetele sunt surprinse machiate in ultimul hal, cu bigudiuri si imbracate ca la balci. Imi aduc aminte cu mare drag de vremea cand ramaneam zilnic, dupa ore, la repetitii in sala de sport si trebuia sa ne imbracam si sa ne machiem si sa facem toate nebuniile alea. Machiajul trebuia sa fie foarte strident, ca sa se poata vedea din sala, iar profa de romana statea si le explica colegelor ca trebuie sa isi puna fardurile alea intentionat in exces pe ochi si rujurile acelea rosii sau magenta care se curatau foarte greu, iar ele nu intelegeau, in timp ce eu ma ofticam, deoarece aveam rolul dirigintei, deci ma machiam o singura data, inainte de inceperea piesei si asa ramaneam toata piesa, in timp ce colegele mele se puteau juca in direct pe scena cu toate nuantele alea turbate de albastru, portocaliu, roz, mov si ele nu aveau nicio placere in a face asta. Eu ma machiam singura la repetitii si imi facea o deosebita placere sa port si cizmele cu toc ale mamei (cand terminam repetitiile era noapte si nu ma mai schimbam, plecam asa acasa, pe tocuri si machiata). Pentru ca toata recuzita era adusa de acasa de noi si de doamna profesoara, scoala nu punea nimic la dispozilie, la toate etapele concursului, parintii nostri tarau dupa noi geamantane intregi cu haine, pantofi, mancare, cosmetice, plus haine groase in care stateam in cabina, inainte de a intra pe scena, pentru ca stii si tu foarte bine cum pe vremea aia, nu era caldura, eram toti vineti de frig, cu mainile si picioarele intepenite, iar noi trebuia sa ne schimbam de haine de mai multe ori, avand in vedere ca participam, cum am spus, in aceeasi zi la cor, dans modern, dansuri populare, teatru. Piesa de teatru era pusa special in program ultima, pentru ca ramaneam machiate si era greu sa ne demachiem. Foloseam niste truse de farduri foarte mari, printre care doua palete primite de mama de la cineva din Germania, unele culori erau cu foarte mult sclipici (deh, anii ’80), dar tin minte ca imi placeau la nebunie. Mascara, careia ii spuneam “rimel”, evident, era in acele cutiute albe (alb-galbui, parca?), chestia aia tare si neagra ca o crema de ghete si periuta aia cu peri tari (ca o periuta de dinti in miniatura:)) ), pe care trebuia sa o umezesti inainte sa o folosesti, ca sa inmoaie “rimelul”, iar rezultatul putea deveni dezastruos daca nu aveai dexteritate, caci genele puteau capata aspectul acela inestetic de “picioruse de furnica”; ca sa nu mai spun ca aplicam din belsug si pe genele de jos. Rujurile erau rosii sau mai erau acelea verzi care pe buze deveneau magenta/ciclam/fuchsia si pe care le mai curatai cu peria/buretele de sarma eventual. Ce aventuri! Ce amintiri! Fond de ten nu imi aduc aminte sa fi vazut in magazine pe vremea aia. Nu stiu de unde il avea mama (probabil Germania sau Polonia, de unde proveneau si sapunurile, deodorantele si sacosele din plastic pe vremea aia; nu imi vine sa cred ce binecuvantare era in acei ani sa ai o sursa de unde sa iti procuri asa ceva, imi vine sa rad, era o adevara minune sa ai sacose din plastic cu diverse desene pe ele), dar de cumparat se gaseau numai pudre (sau era fond de ten tip pudra compacta? Nu mai stiu.) Imi aduc aminte de niste cutiute rotunde cu oglinjoara si buretei aplicatori. Fondul de ten al mamei era intr-un tub micut din metal, cum sunt acum fondurile de ten Dermacol si cu o putere de acoperire tot la fel de mare ca a Dermacol-ului, daca aplicai prea mult, disparea de pe fata orice trasatura umana, fata arata ca de plastic/ceara (dar totusi un fdt foarte bun pentru teatru/TV/film, care acopera tatuaje sau alte semne).
    Asadar, cred ca aceasta ar putea fi prima mea experienta esentiala cu produsele cosmetice.Nici nu stiu daca o pot delimita de ce a urmat, pentru ca la un an dupa experienta cu piesa de teatru a venit Revolutia si incepand cu vara lui ’90 imi aduc aminte ca piata a inceput usor sa fie invadata de diverse produse turcesti. La scoala nu aveam voie sa ma machiez, eram doar clasa a VII-a si a VIII-a, dar in vacante petreceam foarte mult timp cu cea mai buna prietena a mea si ne machiam si ne maimutaream in fata oglinzii, apoi ne chinuiam sa ne demachiem ca sa iesim afara, dar pastram rimelul si rujul. Cu blush-ul era nenorocire, caci nu stiam cum sa il aplicam si aratam ca niste clovni.Radea de noi mama ei, care era o femeie foarte dichisita, mereu machiata si coafata, cu un trup tras prin inel (lucra la spital la gimnastica de recuperare si la bazin) si mereu cumpara de la diversi “bisnitari” produse cosmetice, creme, parfumuri, haine, care ajungeau “accidental” si la noi. Ne mai duceam si la scoala cu acele haine, in anumite zile, in functie de orar, cand aveam ore cu profesori mai indulgenti. La fel si cu oja, foloseam oja in vacante si la scoala in anumite zile. M-am simtit mereu atrasa de culori inchise si cum atunci nu se gaseau oje albastre, mov, negre, eu imi desenam unghiile cu creion dermatograf bleumarin sau negru si aplicam pe deasupra lac de unghii incolor. Tinea vreo 2-3 zile, in conditiile in care nu spalam rufe sau vase. Am folosit metoda asta cam 6 ani.Primele oje negre, bleumarin, burgundy le-am gasit abia prin ’96-’97.
    O amintire foarte amuzanta (acum, ca atunci mi-a venit sa intru in pamant de rusine) a am de la 14 ani si jumatate, cand, in vacanta de vara fiind, ieseam zilnic in oras machiata (fond de ten, rimel, ruj) si intr-o zi, un baiat din grupul de prieteni cu care ieseam, mi-a zis “Dar ce te-ai roscatit asa la fata azi?!” Vaiiii, am zis ca mor, cred ca devenisem si mai rosie la fata de rusine; eu nu realizasem (si nici vreo prietena nu mi-a zis) ca in ziua aceea, probabil, aplicasem prea mult fond de ten. Banuiesc ca era o nuanta putin mai inchisa decat mi s-ar fi potrivit mie, dar cum nu aveam de unde sa aleg, foloseam ce aveam (adica ce avea mama).Mi-a dat de gandit remarca acelui prieten si de atunci mi-am aplicat mai cu masura masca zilnica, iar la vreo 2 luni dupa acea intamplare, cand am intrat in clasa a IXa, am inceput sa am si eu, in sfarsit, propria mea crema de fata, propriul meu fond de ten si rimel.Aparusera cosmeticele marca Ruby Rose (no name-uri turcesti) si imi vine sa rad cat de entuziasmata am fost cand am vazut acele borcanase cu fond de ten lichid, cu o lopatica minuscula (erau niste sticlute ca cele de oja, dar patrate in sectiune) si rimel in tub, cu periuta; wow, m-am considerat cea mai norocoasa fata cand m-am vazut cu acele minunatii in raftul din camera mea. Adio gene “picioruse de furnica”, adio “roscateala” pe fata, caci, vai, fondul acela de ten lichid cu lopatica exista in mai mult de o nuanta si aveam de unde alege!!!!! Nu conta ca nu aveam bani sa imi iau EU mai multe nuante si sa le pot combina in functie de anotimp, ideea era ca EXISTAU mai multe nuante acolo, la magazinul cu minuni (sa nu mai zic momentul “Maybelline”!! Cand a aparut in Romania minunea aceea de mascara in tub roz cu capac verde-mar, m-am dat ce ceasul mortii pana am pus si eu gherutele pe unul).Imi mai aduc aminte cum nici pe vremea aia (ca si acum) nu imi placeau deloc rujurile rosii si cautam sa combin ce se gasea cu fond de ten, ca sa obtin nuante mai potolite. Amestecam pe mana rujul cu fond de ten sau chiar cu farduri maro/bej, sa obtin nuante mai potolite, fara sa stiu ca aveau sa se numeasc, peste ani, nuante “nude”. Prin ’93-’96 se purtau nuantele acelea de ruj maro, iar eu imi cumparasem din Bucuresti (la mine in oras nu se gaseau) un anticearcan solid, baton (ca un ruj), pe care il foloseam si ca ruj, amestecat cu rujurile maro, sa obtin “nude’-ul perfect. Cand, peste ani, a aparut moda cu rujuri lichide mate, mi-am zis “offff, unde erati acum 20 de ani cand imi fabricam singura nuantele de ruj pe care mi le doream?!”. Cu mare drag imi aduc aminte cum urmaream serialul BH 90210 si zgaiam ochii prin revistele Bravo nemtesti si imi venea sa mor cand vedeam acele fete cu fete perfecte, fara urme de acnee, fara pete, aratau perfect, piele perfecta, par perfect,”naturale” si fara niciun defect. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca acea “naturalete” era, de fapt, rezultatul unor ore petrecute in fata oglinzii si ca purtau un “no makeup makeup”, ca parul acela perfect avea in el 100 de produse si ca in viata reala nu stiu cate femei sunt atat de norocoase incat sa arate extraordinar cand se ridica din pat dimineata, cum aratau acele fete din film si din reviste.De-a lungul timpului am avut perioade cand mi-am permis sa imi cumpar mai multe produse cosmetice si de infrumusetare, dar si perioade cand efectiv m-am straduit sa nu fac risipa si sa imi cumpar doar strictul necesar, pe care sa il mai si folosesc cu masura. Tocmai acesta este unul din motivele pentru care urmaresc bloguri de frumusete (cum ti-am scris si la concursul anterior). Sunt cumpatata, pentru ca nu imi permit sa arunc cu banii, cand am nevoie de ceva dau un google search si citesc poate zile intregi despre un produs pana ma decid sa il cumpar (sau nu). In clasa a X-a mi-am permis sa imi cumpar doua rujuri, era prima data in viata mea cand aveam sa detin mai mult de un ruj si sa am DOUA in acelasi timp (se intampla in primavara lui ’94). Aparusera niste rujuri romanesti, niste tuburi verzi, patratoase, pe care le gasisem la un chiosc cu tigari, ziare, produse pentru barbierit,nici nu mai stiu cum se chemau, drogherii cred. Si cand am vazut cutia aia de carton cu vreo 20 de nuante de rujuri, imi sclipeau ochii holbandu-ma la tubuletele alea verde inchis si nu stiam ce sa aleg, caci le doream pe toate.Am ales doua nuante maro-nude si mi-au placut atat de mult, incat nici nu stiam pe care sa o folosesc mai intai. Ma dedeam o zi cu unul, o zi cu altul si trebuia ca in drumul spre scoala sa “il mananc” sau sa mi-l sterg cand ajungeam la liceu, si sa il aplic din nou la ora 14 cand ieseam de la liceu, caci la ore nu aveam voie. Am fost “rebela” care in liceu m-am numarat printre cele 10-20 de fete din tot liceul, care veneam zilnic cu fond de ten si rimel. De vosit nu aveam voie, asa ca am fost nevoita sa astept sa termin liceul. Ghici care a fost primul lucru pe care l-am facut dupa ultima zi de bacalaureat. Nu, nu am iesit la bere cu prietenii, mai intai m-am vopsit dimineata cu nuantator Rilken si abia apoi, seara, am iesit la bere (Si de atunci am experimentat tot curcubeul pana m-am oprit la dark brown). Cred ca m-am bucurat mai mult de sentimentul de libertate pe care l-am simtit cand m-am vopsit dupa ultima proba la bac decat de ideea ca scapasem de invatat. Pentru mine, faptul ca in sfarsit puteam sa fac ce vreau eu (parintii imi dadeau voie, dar regulamentul liceului imi interzicea orice “razvratire” a parului meu) a insemnat enorm, a fost o piatra de hotar, a fost un moment epic din viata mea, mi-am zis: gata, de azi inainte chiar pot sa fac doar ce vreau eu, nu ce vor altii.
    Cam acestea ar fi cele mai importante amintiri legate de primele cosmetice si experientele legate de acestea.
    Privind inapoi, imi dau seama ca am fost destul de inventiva pentru o adolescenta de 13-15 ani din vremurile alea (inclusiv cu hainele, imi faceam singura diverse haine si modificari la cele cumparate, ca sa fiu altfel si sa am ce nu mai are nimeni). Nu stiu cate fete isi desenau unghiile cu dermatograf sau incercau sa isi faca parul si sprancenele cu carioci. Cu sprancenele am avut o obsesie de cand ma stiu, imi plac groase si bine definite si umpleam golurile dintre fire inca de la 14 ani, aplicand farduri maro, dermatograf si rimel. Asta dupa ce am incercat cu o carioca neagra la 13 ani. Nu ma gandeam ca m-as putea trezi cu vreo alergie sau altceva pe fata. Te rog sa ma scuzi daca m-am lungit, probabil ca as mai scrie daca as mai avea timp (despre primele produse pentru par), am sa te rog sa imi scuzi si parantezele destul de lungi si dese, dar m-au napadit amintirile, iar eu oricum devin mai nostalgica toamna. Este anotimpul meu preferat din toate punctele de vedere, inclusiv emotional.Iubesc toamna si iarna, nu suport caldura si toata vara astept venirea toamnei. Tot din cauza caldurii, incep sa am mici depresii inca din primavara (cred ca sunt printre putinele femei care detesta primavara, mai rau chiar decat vara), deci din nou m-ai nimerit acum, in septembrie, cu acest concurs care mi-a trezit atatea amintiri, intr-o perioada in care ma simt confortabil cu mine insami. Imi cer scuze si daca am mai sarit peste vreo virgula, incerc sa corectez totul inainte de a da “paste” si sper ca am fost cat de cat coerenta in sirul povestii. Iti doresc o toamna frumoasa si linistita!Si imi pare rau ca nu am poze de pe vremea primului machiaj, desi, daca s avea, cred ca mi-ar fi rusine sa le arat! 🙂 PS1: Sunt singura femeie care nu si-a facut niciodata “acea codita la ochi”? Adica imi faceam niste cozi lungi, negre, dar mereu bine blend-uite si in combinatie cu smokey eyes (da, de pe atunci ma atragea tot ce era inchis la culoare), dar niciodata DOAR acea codita. PS2: Te urmaresc cu mare drag pe toate canalele media si m-am amuzat teribil cand am vazut pe You Tube video-ul cu baietelul tau cand ati facut degustarea dulciurilor de la Lidl. Nu mai incerca jeleuri sau dropsuri. Lidl are dulciuri extraordinar de gustoase, dar doar cele cu ciocolata (toate dulciurile sunt nesanatoase, dar mai facem si exceptii). Iti recomand ciocolatelele “fingers” (gen Merci, dar in ambalaj de cate 9-10, 200-250 g, arata ca o ciocolata mai mare, dar fiecare “finger” e ambalat individual), biscuitii imbracati in ciocolata, ciocolatelele in pungi, ca niste mini copii Bounty, Twix, Mars, Snicker si inghetata (dar NU cea asiatica – wasabi, green tea).
    Aceasta este a doua postare, nu stiu de ce mi-a disparut prima, eu nu o vad, in cazul in care totusi apare, am sa te rog sa o stergi pe aceasta. Textul nu este 100% acelasi cu primul, pentru ca am avut pasaje inserate in textul initial. Multumesc! (am folosit in text special “astea”, “alea” in loc de “acestea”, ca sa nu para totul scortos si formal).

  • Marilena Rosioru

    Prima data cand am folosit un produs de machiaj era prin liceu, clasa a 9-a. am vazut cum colegele mele se machiau si mi-am cumparat si eu primul produs: un rimel. alesesem un rimel bun pentru ca inca de atunci m-am decis sa folosesc doar produse de calitate, sanatatea si pielea mea fiind cele mai importante. ma asteptam sa fie tare dificila aplicarea insa a fost simplu de tot. Dupa rimel am luat si un fard albastru deschis(imi placea tare mult culoarea aceasta pe atunci si o purtam la orice), si un fard de sprancene, un ruj, un fond de ten, o pudra…si de toate. pana prin clasa a 11-a aveam strictul necesar realizarii unui machiaj. Nu stiu daca a fost prea devreme sau prea tarziu pe la acea varsta, dar daca asa am simtit, asa am facut. Eu tot ce fac fac atunci cand simt, inclusiv asa s-a intamplat si cu nunta, si asa va fi si cu cipilul/copiii. Si ca tot mi-am amintit acum comemorand “tineretea” , anii de liceu si arta machiajului…cred ca de fapt primul machiaj a fost pe la 5 ani, cred ca am mai povestit eu odata pe blog, cum m-am machiat cu polen de crini in curte la bunica, machiaj semipermanent spre diseprarea ei , care a tinut cateva zile :))

  • Cristina

    De mica imi placea machiajul si imi dorram produse de machiaj. Primele mele produsede machiaj (ca pe ale mamei le mai foloseam pe ascuns) au fost de la elf, pe vremea cand ei nici nu erau cunoscuti si aeau doar gama de baza care la vremea aceea avea pret umic 7 sau 8 lei pe produs. Am avut atunci o paletuta de 4 culori si un baton cremos. Urmatorul produs a fost un fond de ten non name cumparat pe ascuns, fara sa stie parintii, pt ca nu erau de acord :)). Apoi s-au obisnuit cu ideea. Si acum imi aduc aminte cu ce nerabdare am asteptat acel colet de la elf. Apoi a urmat documentarea, si am invatat cum sa fac un smokey. Imi placea super mult cum a iesit pimul si prca nici unul nu a mai iesit ca acela. Acesta era machiajul meu preferat. Dupa am ajuns sa am “cerintede machiaj” si dr la mama :)).

  • Klara Bosinceanu

    Sincer primul meu machiaj spre rușinea mea a fost acum câteva luni..adică mai exact de ziua mea …până atunci nu aveam nici un fel d fard sau rimel în casă…am primit cadou de la prietenele mele virtuale o paleta de farduri,rimel și tot ce trebuie…am fost tare surprinsă de surpriză dar habar nu aveam cum să mă fardez…nu am fost niciodată cu fardurile eu…după ce am primit trusa mi-am luat și un cc cream…și am început să mă fardez…nici ruj nu foloseam înainte…dar datorita prietenelor mele acumma fardez și nu lipsește rujul niciodată din geantă..atașez și primul meu machiaj..nu e perfect da se vede diferența clar https://uploads.disquscdn.com/images/6aa8e0db389980254a810b28c282ce98fe68df2854c48bc7f14eb3b13b5cccdd.jpg

  • Miki Stefan

    Primul contact cu produsele de machiaj a fost acum mult timp. Avem aproximativ 14 ani cand am vazut ca o revista de beauty oferea cadou un rimel. Nu imi aduc aminte nici numele revistei si nici numele rimelului, doar culoarea (era roz cu capac verde). Mi-a placut asa de mult senzatia lasata de aplicarea rimelului si atunci am descoperit puterea machiajului. O lunga perioada nu m-am mai machiat, sau doar foarte discret, chiar insesizabil. Recent am redescoperit puterea machiajului privind video-uri pe Youtub, inclusiv pe cele realizate de tine care m-au facut sa apreciez din ce in ce mai mult un machiaj bine realizat.Te pup si te urmaresc cu drag!

  • elena ghelbere

    Am inceput cu pasi mici initierea mea in ale machiajului. Am inceput cu un ruj discret si un creion dermatograf, apoi am trecut si la fond de ten. Era totul ok, dar pentru seara cand am incercat singura sa ma machiez sotul m-a trimis direct la baie sa ma demachiez. Salvarea mea a venit de la prietene si pentru ca nu puteau sa-mi sara in ajutor de cate ori aveam nevoie am intrat pe YT unde am gasit un clip care m-a salvat. Mi-am cumparat cateva produse de calitate si incetul cu incetul urmarind filmuletul am invatat sa ma machiez corect fara sa arat ca o sperietoare. Cel mai greu mi-a fost cu machiajul ochilor. Rimelul mi se parea a fi o adevarata teroare pentru mine.

  • Valeria Chertes

    Pentru mine nu a inceput machiajul foarte devreme deoarece am avut doi parinti destul de severi care au fost cu ochi pe mine non stop fiind singura la parinti erau cu ochi pe mine ca si pe butelie(nu machiat, nu fumat, nu baieti.) Dar la sfarsitul clasei a douasprezecea la banchet, am dat-o in bara mi-am tras un machiaj de ziceai ca sunt o paparuda, cu creionul dermatograf mi-am facut o codita la ochi de nu se mai termina, rujul acela verde l-am impastiat si pe buze si pe margini. Noroc ca o colega care era mai experimentata decat mine m-a retusat putin si nu am fost ratusca cea urata. Poate din cauza asta acum sunt ochi si urechi la tine si la inca cateva fete sa invat cat mai multe si sa o ajut si pe fiica mea sa nu fie ca mine.

  • Alexandra Laura Lazar

    La varsta de 15 ani am început sa ma dau prima oara cu rimel apoi cu fond de ten dar acum am renuntat la fond de ten deoarece arat mai bine naturală.

  • alexandra

    Primul meu machiaj mi la povestit mama pentru ca eu nu il mai tin minte, avand cred ca vreun an si ceva si m-a gasit la sertarul cu minunatii din camera ei…plina de oja pe maini si picioare si ruj pe fata …din pacate nu am nicio poza dar eu ma amuz cand imi povesteste mama,iar cel pe care mi-l amintesc este tot cu creionul mamei de ochi negru si rujul ei pe care i le luam din geanta fara ca ea sa stie si aveam vreo 14 ani .Apoi foloseam strugurelul de buze cu diverse arome ca atat aveam voie!Primul machiaj complet cu fond de ten,creion,rimel si fard mi l-am facut prin clasa a 10 ca le vedeam pe colege si am zis ca trebuie sa fiu si eu ca ele!

  • Mihaela Florentina Apostoiu

    Cred ca aveam 4 ani cand m-am machiat pentru prima oara,a fost un soc pentru mama ,eram data cu un ruj rosu aprins si l-am intins si pe obraji iar mama sa speriat ,credea ca m-am lovit pe urma am inceput sa ma machiez prin liceeu dar nu la scoala ci cand mergem in oras s-au la vre-o petrecere.Folosesm fond de ten de la oriflame,luciu de buze,rimel si creion.

  • Pusa Raisa

    Scumpa Ana ,am stat mult si m-am gandit daca sa particip si eu la acest concurs deoarece eu chiar nu am ce povesti in acest domeniu. Mama mea era o femeie frumoasa si chiar nu avea nevoie de machiaj ea folosea doar ruj,deodorant si parfum . Ma gandesc ca si daca ar fi dorit sa se fardeze nu ar fi gasit mare lucru in acele timpuri . Deaceea eu nevaznd-o fardandu-se nu am facut acest lucru decat mult ,mult mai tarziu ,dupa terminarea facultatii si dupa cativa ani dupa ce m-am maritat si am avut serviciu . Am facut acest lucru ca sa arat si eu a “” doamna ,”” asta pentru ca ,datorita staturii mele de migniona si greutatii pe care o aveam si complet nefardata paream …….. un copil . Mi s-a intamplat o data cand a venit la noi cineva sa repare frigiderul care se stricase si am deschis eu usa sa ma intrebe “” tata este acasa “” . Si nu locuiam decat eu cu sotul meu .. Asa incat am decis usor ,usor in prima zi sa ma dau cu putin ruj, apoi putin creion negru,nu indrazneam sa folosesc tusul , mi se parea ca arat precum claunii de la circ , cu siguranta nu stiam sa-l folosesc cum trebuie ,, dar… m-am dat cu rimel . Normal nu mi-au iesit toate din prima ,dar incet,incet am invatat . Nu am folosit insa niciodata pudra sau fond de ten, ,aveam impresia ca-mi usuca fata,eu avand de fapt tenul cam uscat . . Acum ,pentru ca varsta nu mai im permite ,nu-mi mai fac ochii cu nimic ,in schimb folosesc rujul si multe creme bune ptr fata fara ruj si fara un strop de parfum bun , nu ies niciodata din casa ,iar minunatele produse de machiaj sau alte cosmetice pe care le castig la unele concursuri le ofer cu drag fiicei sau nepoatei mele . Amandoua mari amatoare de a cotrobai in dulapiorul meu cu bunatati . Sper draga mea ca povestea mea chiar daca nu a fost pe placul tau, …….,macar sa nu te fi plictisit ,. multumesc pentru aceste concursuri ,multumesc ptr tot !