Daca as fi scris despre cum sa ai grija de ten in vacanta inainte sa plec spre Viena, cred nu ar fi fost complet articolul meu. Am ales asadar momentul de dupa terminarea vacantei. Mai ales ca in aceasta lunga calatorie, tenul meu a trecut prin diverse provocari, de la caldura extrema la aer conditionat ore in sir sau o racoare intensa prin Viena.

  1. Hidratare la maxim si din interior si din exterior. Asta a insemnat ca am si baut apa, am incercat cat am putut sa am legume si fructe proaspete in meniu. Seara am aplicat creme intens hidratante. Am luat cu mine multe esantioane de la Sisley si seara aplicam din belsug, ca si o masca, crema Sisleya Global AntiAge. In timpul zilei, daca ajungeam acasa intre plimbari, demachiam tenul si reaplicam o crema hidratanta. Mai pulverizam din apa termala Uriage pe parcursul zilei, mai ales cand era cald. In prima zi, la Arad, au fost 40 de grade si simteam ca ma topesc. In Viena insa au fost dimineti cu 14 grade, gen inca la ora 9 cand plecam sa ne plimbam, era frig si batea vantul.
  2. SPF, SPF, SPF. Intentionat am scris SPF de 3 ori. Cand plecam de la hotel, aplicam crema cu SPF, BB cream cu SPF, luam la mine cele doua spray-uri faciale cu SPF de la Bioderma si de la La Roche Posay si le aplicam cand ma mai opream din plimbare. Dupa pranz, cand ajungeam de obicei unde stateam cazati, ma demachiam si reaplicam si SPF pentru tura de plimbare de dupa amiaza.
  3. Mastile de tip servetele/ Tissue mask. Daca o masca de tip servetel pare un moft, in vacanta este o salvare suprema. Dupa demachiere, seara, cu genul acesta de masca pe fata, pot sta linistita sa ma uit pe telefon ce poze am facut peste zi si chiar sa si butonez pe tableta. In 20 de minute, tenul se reface. Din pacate, am avut la mine, doar o masca de acest gen, una de la Pupa, insa in restul zilelor, abuzam de Sisleya pe care o aplicam ca si o masca pe fata, apoi preluam surplusul. Va sugerez ca daca plecati in vacanta, sa aveti la voi 3-4 masti de tip servetel si seara, cat stati putin in pat dupa dus, sa ii dati si tenului o portie de hidratare. Sunt super simplu si de transportat, si de aplicat si cu efecte bune. Aveti de unde alege de la Sephora sau la alte branduri, gasiti aici.

Ce nu prea mi-a iesit mie complet la capitolul ingrijire ten, a fost partea de pete solare. Desi am aplicat si creme cu SPF, spray cu SPF, am totusi niste mici pete pe fata. Sunt oricum pistruiata si dispusa la acest gen de pete. Ma bucur insa ca nu au aparut petele de pe frunte cu care m-am chinuit anul trecut. Per total, sunt multumita.

Deshidratarea am simtit-o dupa cele doua zile de drum. Statul in masina peste 1000 de km, cu aerul conditionat pornit din cand in cand, mi-a pus capac. Aveam senzatia ca as putea bea 10 litri de apa odata, insa nu era indicat.

Odata ajunga acasa, am trecut repede la un gomaj cu scrubul facial cu ceai verde de la Teaology, serul tot de la Teaology, Miracle Tea Drops, si o crema de la Decleor. A doua zi, am aplicat ser si crema de la Eisenberg, alte produse care mie imi fac bine.

Ce nu as recomanda sa faceti in vacanta:

  • daca aveti ten uscat, nu va luati la voi scrub facial, nu ar prea fi indicat sa il folositi. Faceti un gomaj inainte de a pleca in vacanta si apoi repetati operatiunea la intoarcerea acasa.
  • evitati cleanserele prea dure, chiar daca aveti un ten gras. E bine sa ii lasati tenului mai multa protectie naturala, mai ales ca in vacanta intrati in contact cu chestii noi, incepand de la aer, apa si pana la mancare. Adica nu ii mai aplicati si tenului o super curatare taman in saptamana de concediu.
  • machiaj in prea multe straturi care automat ar cere si o demachiere mai indelungata. Optati pentru BB cream, pudra si putin blush.

Cam acestea au fost recomandarile mele, sper sa va ajute. Vacanta frumoasa sa aveti!

Masuta mea de machiaj improvizata in vacanta, pe pervaz:

Written by Ana Maria Tatucu
  • Adascalitei

    Niste sfaturi fooarte utile! Multumim!

  • Ilie Trica

    Sfaturi utile