Slow Age Vichy este o noua inovatie Vichy pe care iar am asteptat-o cu interes. Ca sa reiau povestea mea, prima mea crema antiaging cumparata de mine cu marea dorinta de a spune stop ridurilor a fost la 26 de ani si era Vichy, Liftactiv. In continuare imi place Liftactiv ca si gama de la Vichy si de la an la an sper sa am acel feeling ca acum 14 ani cand am zis ,,wow, ce misto e sa ai riduri, cu ce creme misto pot sa ma dau”. La 26 de ani fireste ca nu aveam riduri, ci doar niste linii acolo pierdute, care erau asa de cand lumea, linii de expresie. La 26 de ani inca pateam sa mi se ceara buletinul daca ceream un cocktail cu alcool cand ieseam in club. Creme antirid mai cumparasem si inainte, dar nu prea le puteam tolera, le luam cu efort mare si le pasam catre mama. Curiozitatea era uriasa.

Am mai scris un articol aici despre serurile faciale Vichy, raman in continuare ca tot serul Aqualia Thermal isi merita mai multa atentie pentru simplu fapt ca are niste acid hialuronic mai la inceputul listei de ingrediente si nu are acest alcool denaturat care tot apare prin serurile Vichy.

Ce spune Vichy despre inovatia Slow Age

Slow Age este o gama de produse, insa eu ma opresc la fluidul zilnic, numit Slow Age Fluid zilnic pentru corectarea și încetinirea apariției semnelor de îmbătrânire a tenului SPF 25. Bon, este si produsul vedeta al gamei ca si look & feel. Adica o sticluta cu pompita, aspect estetic placut si care iti induce o stare de zen.

Beneficiile produsului ar fi multe si tin de corectarea efectelor imbatranirii tenului. Acest fluid se pare ca poate corecta de la linii fine până la riduri, de la lipsa uniformității tenului la apariția petelor pigmentare si de la lipsa elasticității la pierderea aspectului plin al tenului.

Mai citez ceva din informatia oficiala:

Pentru prima dată, Vichy asociază Baicalina, extract antioxidant din rădăcină (utilizată pentru 2000 de ani in China) cu Bifidus, probiotic derivat cu efect de fortifiere și Apa Termală Mineralizantă Vichy. Cu SPF 25.
Imediat, tenul se simte hidratat și protejat. Zi după zi, acesta se recuperează mai repede. Bariera cutanată a pielii este fortifiată, iar tenul capătă un aspect sănătos și întinerit.

Exista si un studiu pe 120 de consumatoare, jumatate au folosit Vichy Slow Age, iar cealaltă jumătate a folosit produsele din rutina lor de îngrijire zilnică. este dovedit clinic: Slow Âge încetinește apariția a 5 semne de îmbătrânire. Bon, ne-am lamurit.

Ce spun eu despre Slow Age

As spune un pic sarcastica “slow down, Vichy”, iar asta o fac dupa ce am citit lista de ingrediente a acestui produs. Ma asteptam sa vad pe undeva un acid hialuronic, parca as fi vrut sa vad un pic de tot de niacinamide, mai ales ca se spune ca poate corecta pete si pori. Chiar nu sunt specialista si inca stau si caut pe google diverse lucruri sau intreb oameni mai pregatiti, insa asta puteti face si voi ca sa va lamuriti ca un amestec de ingrediente precum cel din acest fluid nu are cum sa faca asa ceva. Intr-adevar are ingrediente ce ajuta la partea de protectie solara, asta este evident, ceva chestii care sa asigura un aspect placut la suprafata, adica efect optic. Ceva glicerina, vitamina E,  cum are cam orice crema de pe piata, de la gama Cien de la  Lidl si pana la La Prairie, si cam atat.

Acel extract de Baicalina, nimic de zis, un extract vegetal pretios, este in cantitate extrem de mica si de asta o sa va dati seama simplu, pentru ca este pe la finalul cozii de ingrediente.

AQUA / WATER – HOMOSALATE – OCTOCRYLENE – GLYCERIN – ETHYLHEXYL SALICYLATE – BIFIDA FERMENT LYSATE – SILICA – ALCOHOL DENAT. – BUTYL METHOXYDIBENZOYLMETHANE – DIMETHICONE – ISOPROPYL LAUROYL SARCOSINATE – STYRENE/ACRYLATES COPOLYMER – PEG-100 STEARATE – GLYCERYL STEARATE – TOCOPHEROL – SYNTHETIC WAX – PEG-8 LAURATE – CI 14700 / RED 4 – STEARIC ACID – DICAPRYLYL CARBONATE – STEARYL ALCOHOL – DIMETHICONE/VINYL DIMETHICONE CROSSPOLYMER – TRIETHANOLAMINE – MYRISTIC ACID – MYRISTYL ALCOHOL – SODIUM BENZOATE – PALMITIC ACID – PHENOXYETHANOL – AMMONIUM POLYACRYLOYLDIMETHYL TAURATE – ASCORBYL GLUCOSIDE – DISODIUM EDTA – CAPRYLOYL SALICYLIC ACID – CAPRYLYL GLYCOL – XANTHAN GUM – SCUTELLARIA BAICALENSIS EXTRACT / SCUTELLARIA BAICALENSIS ROOT EXTRACT – T-BUTYL ALCOHOL – CETYL ALCOHOL – PARFUM / FRAGRANCE

Am avut doar doua esantioane din acest fluid. Textura este placuta. Fluidul are o culoare usor spre roz. Mirosul este specific cremelor solare. Placut la aplicare, tenul insa ramane ca dupa aplicarea unui primer. Se simte o lejera pelicula care ramane la suprafata, probabil de la polimerul acela care face film la suprafata pielii. Mie imi lasa un efect chiar de matifiere dupa 5-10 minute de la aplicare, practic ca si cum as aplica un primer fara sa hidratez bine tenul inainte. Dar acesta nu este un primer, este un fluid care promite corectarea semnelor de imbatranire ca si tratament, nu ca si efect optic.

Vazand ca tot Vichy spune ca acest produs se adreseaza si pielii sensibile, am niste nelamuriri legate de cum va reactiona o piele sensibila la alcoolul denaturat. Eu nu am o piele extrem de sensibila, dar la produsele cu alcool denaturat ma resimt in primele 5 minute si de obicei demachiez repejor. Daca e vorba de un fond de ten, tolerez mai bine, chiar nu simt uneori, insa daca e o crema sau un ser ce ajunge in prim strat pe piele, reactia este uneori si vizibila.

Nu imi doresc sa folosesc mai mult decat am folosit din cele doua esantioane, pentru ca resimt intens nevoia de a rehidrata tenul la doar 30 de minute dupa aplicare, ca atare nu mai am rabdare sa astept si efectele de corectare a semnelor imbatranirii.

Concluzia: daca e sa aleg ceva de la Vichy, ma intorc tot la Liftactiv-ul meu, aducator de amintiri din tinerete. Am si o crema Neovadiol la indemana si am tot zis ca o incep pentru ca am consumat vreo 3-4 esantioane si imi place.  Daca esti pasionata de Vichy ca si brand cum am eu un fix cu Guerlain, autosugestia te va ajuta sa inregistrezi toate efectele mentionate de brand.

Produsul poate fi folosit de persoane care nu au semne de imbatranire de corectat, dar vor o crema usoara de zi cu SPF, buna si pe post de primer.

PS – in a 3-a poza se vede efectul optic de “sclipici” din crema.

Bonus, poza cu mine la 26 de ani, nu ma dadeam cu fond de ten, doar cu o tona de Liftactiv.

Written by Ana Maria Tatucu
  • Ioana Popa

    Am folosit si eu doar o data dintr-o mostra Slow Age si nu mi-a placut,dimineata aveam pielea foarte uscata.Un produs dezamagitor, la cata reclama are!
    Care a fost cea mai buna crema anti-age pe care ai folosit-o pana acum cu efecte vizibile?(banuiesc ca Sisley,dar..)

    • Asa face Vichy in ultima vreme, enorm de multa reclama, insa produsele nu prea fac ceea ce promit. Silseya Global Antiage mi-a placut cel mai mult si imi place, dar nu singura, mereu am zis ca nici crema asta nu poate face minuni fara demachiere, seruri, alimentatie sanatoasa. Imi plac maxim emulsiile Sensai ca si premergatoare unei creme…. cam in zona asta ma invart ca si preferinte.

  • Alexandra

    Am pus mana și eu pe câteva mostre, dar nu îmi place. Chiar dacă nu sunt cine știe ce cunoscătoare de ingrediente, am fost total dezamăgită sa văd că e chiar așa. Sunt puține produse de la Vichy care chiar sa mai realizeze ceea ce promit.

    • Din punctul meu de vedere este pacat ca nu au dezvoltat Liftactiv mai sustinut, sa aduca ingrediente noi si produse mai curate, fara parfum, fara acel alcool denaturat. Produsele lor de makeup sunt ok, adica fonduri de ten, au si pudre in afara, la noi in farmacii nu este tot sortimentul.

  • Să știi că nici eu nu sunt impresionată de compoziția lui… Ori e ser cu probiotice și antioxidanți ca să-l putem aplica sub crema hidrtantă, ori e protecție solară să-l aplicăm peste crema hidratantă. Iar crema nu o poate înlocui pentru că nu este suficient de hidratant și bănuiesc că din cauza alcoolui care deshidratează.
    Aa, încă ceva, nu scrie mare pe partea din față că are SPF, am văzut multe persoane că îl folosesc și seara, ceea ce nu e ok pentru ten. Și eu era să fac greșeala asta, chiar înainte să-l pun pe ten am observat SPF-ul. Mare păcat. Te pup!

  • Andutu Alex

    Am folosit cateva monstre dar nu prea mi a placut..