Care and Consider, de aici as vrea sa plec in acest articol dedicat unui nou brand prezent la Madison, Zenology. Pe scurt Zenology este un brand un pic atipic, care pleaca de la ideea de lux si confort dintr-un concept hotel transpusa in produse pentru acasa, produse de ingrijire corporala si printr-o gama de arome ambientale. Tot ce se foloseste pentru produsele Zenology ca si ingredient este cu respect fata de natura si fata de mediu.

Zenology, Care and Consider, mi se pare un brand care imbina dorinta de minimalism cu dorinta de a-ti desfata mai mult partea de senzorialitate. Doar vazand produsele, as zice ca nu simti o oarecare atractie, poate nici nu le vei remarca pe rafturile unui magazin. Simti insa altceva doar adulmecand aromele de interior, simti ca este ceva parca altceva fata de orice alte arome. Lotiunile de corp te trezesc putin din banalitatea aplicarii unei creme de corp si ai acel feeling de deja-vu, dar nu stii de unde sa le iei.

Care and Consider cred ca ar fi poate un motto pentru noi, pentru noi in special cei din ziua de azi care mimam mai mult sau mai putin grija fata de natura si mediu, pierduti printre hashtag-uri si butoane. Poate sa iti pese, dar poti sa nu faci nimic pentru asta. Ma includ la aceasta vina si eu, inca dependenta de tehnologie, de masina, de tot ce inseamna emisie de noxe pentru natura. Daca stau doar sa ma gandesc cate cosmetice explorez si cata poluare inseamna ele de fapt, imi vine sa ma ascund ca strutul  cu capul in nisip. Probleme raman tot acolo. Cred ca e vremea sa “Consider” si sa fac ceva daca tot imi pasa. Si o sa va spun in curand si cam ce am inceput sa fac pentru asta.

Adulmecand aromele de la Zenology, mi-am adus aminte de multe lucruri, de lucruri din perioada cand chiar imi si pasa si chiar faceam ceva, fara sa fiu constienta de asta, de vremea copilariei mici, cand simteam altfel mirosul plantelor, cand nu prea stiam aromele prea transformate si cand o aroma de iasomie, de lamaie sau de orice planta aromata mi se parea cel mai frumos parfum. Cred ca Zenology ne educa un pic la nivel olfactiv.

Nu stiu sa va spun mai multe, doar ca ma bucur ca in ultima vreme sa tot descopar marci de cosmetice care incearca un pic de fortare a simturilor. O fortare de revenire spre normal, spre adevaratul natural. Adevaratul natural nu miroase nici pudrat si nici vanilat. Dorinta de artificial va exista mereu, insa cred ca dorinta trebuie sa fie ceva punctual intr-o mare normalitate si o mare banalitate de lucruri naturale.

Zenology este un brand olandez, produsele se fac acolo, ingredientele sunt naturale, cu maxim respect fata de natura si mediu. Aromele provin de la Accords et Parfums din Cabris, compania creata de Edmond Roudnitska, recunoscut pentru standardul inalt ale materiilor prime si pentru parfumuri de prestigiu.

Produsele Zenology se gasesc in exclusivitate in parfumeria Madison, cu preturi incepand de la 75 lei ( pretul unui parfum de camera de 50 de ml, lotiunile de corp 500 ml sunt 195 de lei etc.). Foarte ingenioase mi s-au parut parfumurile de camera in recipiente mari de 1 l ( 445 lei).

Written by Ana Maria Tatucu