Back to School, adica reinceperea scolii, nu inseamna doar cumparat caiete, plastilina si sosete noi. E un moment bun si pentru cei adulti sa isi mai reinnoiasca cate o chestie de prin garderoba sau de pe noptiera. Sau ceva din sertarul cu parfumuri.
Parfumuri de Back To School
Pentru ca toamna, ca si anotimp mai rece, permite sa ne jucam mai mult cu aromele mai grele, poate mai ambrate sau vanilate, nu o sa fac ditamai lista de parfumuri care merg tare bine cu aerul rece si frunzele ingalbenite din peisaj. Recomandarile mele din acest articol vor fi doar pe tema parfumului pe care il purtam pe la birou, la scoala, la facultate. Cam acolo tintesc eu acum. Tot asa, ma gandesc si la niste idei de farduri de adoptat in perioada asta pentru aceleasi contexte.
La birou sau la scoala, parfumul trebuie sa ne faca usor remarcate, dar sa nu fim tipatoare. Mai ales daca lucrati si intr-un open space sau in locuri unde intrati in contact cu public, clienti, colegi de munca, nu e bine sa radiati la un metru parfumul purtat. Am incercat sa gasesc niste variante mai usor digerabile ale unor parfumuri care altfel ar fi percepute cam stridente. Bineinteles ca daca voi puteti sa va descurcati cu stridenta, bravo voua, dar nu cred ca e taman bine sa intri dimineata intr-un birou mirosind a Back to Black de la By Kilian, daca intelegeti ce vreau sa spun. Si eu ador Shalimar, dar stiu ca daca am sedinta la scoala la cel mic, ar fi bine sa nu il port.
Mon Guerlain Eau de Parfum Florale este si primul flanker al lui Mon Guerlain de la Guerlain. Aromele acelea mai dure de vanilie si lavanda sunt luminate un pic cu aroma de bujor. Mi se pare un parfum ce da o stare de bine si il vad foarte potrivit de purtat ziua. Il gasiti in parfumerii, cu preturi de pe la 300 de lei pentru 30 ml.
Chanel no. 5 L’Eau EDT este varianta usoara a lui Chanel no.5, insa nu o varianta simplista. Imaginati-va doar ca Chanel 5 trece printr-o baie de arome citrice si florale albe mai aerate. Isi pastreaza personalitatea si mi se pare un flanker tare reusit si foarte bine adaptat la purtat ziua, la scoala. Ma gandeam la ceva de genul ca tu ca si mama poti purta Chanel no.5, dar fetei tale adolescente ii poti face o surpriza un Chanel no.5 l’Eau si e si asta o parte importanta de educatie. O tanara care la 14-16 ani ar purta Chanel no. 5 l’Eau automat va avea gusturi ceva mai elaborate vis-a-vis de parfumuri si nu va purta orice licoare dulce si in flacon colorat la moda. Il gasiti in parfumerii cu preturi pornind de la 330 de lei pentru 35 de ml.
Mademoiselle Azzaro EDT, surpriza maxima pentru mine de la Azzaro, este genul de parfum delicat si floral, fara a fi ceea ce numesc eu un floral lesinat. Are un review complet facut acum cateva saptamani si va puteti face o idee si mai detaliata. Din ce am recomandat in acest articol este si cel mai accesibil ca si pret, pretul standard pentru 30 ml este undeva in jur de 160 de lei.
Ce farduri si chestii colorate va recomand
Aici ma simt putin in deriva. Nu am mai urmarit deloc trendurile de make-up. Nu ca as fi fost o mare urmaritoare de trenduri, dar inca de anul trecut recunosc ca ma obosesc puzderia de produse ce apar parca in fiecare luna. Eu raman insa adepta marilor clasici si in materie de make-up. Adica fonduri de ten usoare, pudre libere, blush-uri si rujuri cat mai hidratante. Daca ar fi sa fac asa un top al preferintelor mele pentru acest sezon ar fi asa.
Fond de ten – Guerlain Meteorites Babyglow, un fond de ten hibrid, un fel de BB cream ce imbraca pielea imperceptibil, luminozitate maxima si are si SPF. Il poate purta si o adolescenta de 15-16 ani, precum si mama sau bunica ei. Stiu ca sunt subiectiva, e vorba de Guerlain, dar vorbind si cu doamne nepasionate de Guerlain mi-au cam confirmat ca nimic nu seamana cu acest fond de ten usor si care da efect refresh imediat. Ar mai fi un BB cream de la Estee Lauder, All Day Glow, dar care din ce stiu a iesit din productie. Daca mai prindeti vreun exemplar din acest produs, il mai puteti folosi vreun an poate doi, el e deja din stocuri ce se apropie de final. Chiar imi pare rau ca a iesit din productie.
Pudra – Note Mineral este o pudra care m-a surprins placut inca de anul trecut si o recomand si in acest an. Inca am activ codul de reducere BEAUTYBAROMETER care va aduce 40% la cumparaturi pe site-ul notecosmetics.ro. Pentru pudrele libere, va recomand pudra By Terry Hyaluronic Hydra-Powder, o pudra fara nuanta, transparenta, cu capacitatea de a mentine hidratarea in epiderma, o gasiti in Douglas la un pret de 219 lei.
Blushuri si farduri – tot Note Cosmetics ar fi o recomandare si tot gama Note Mineral. Imi place mult si paleta de la Seventeen Paradise Palette, v-am si aratat-o in vreo doua clipuri, o gasiti in Kendra si in alte magazine de cosmetice ce au si marca Seventeen, este in jur de 100 de lei.
Ca si farduri de ochi, cred ca diminetile de toamna nu vor fi taman momentele magice de machiaj, Mai ales daca sunteti matinale si grabite. Fardurile sub forma de creion de la By Terry Ombre Blackstar cred ca sunt facute cu atata inteligenta feminina incat nu ai cum sa nu te poti machia cu ele si avand doua maini stangi. Sunt si hidratante, au culori atat de bine ales cum doar un geniu precum Terry de Gunzburg putea fi. Costa 147 de lei, tot la Douglas si eu una nu le gasesc concurent pe calitate si pret. Ar fi ceva similar de la Chanel, Stylo Eyeshadow, insa aceste farduri creion se usuca repejor si trebuie lucrate repejor cu degetul si sunt cam uscate pentru o pleoapa mai fina si stresata. In plus costa cu vreo 50 de lei in plus peste cele de la By Terry si chiar nu sunt hidratante. Daca nu as avea atatea farduri ce ma trag de mana sa le folosesc odata, recunosc ca mi-as lua de-a lungul unui an toate nuantele din acest produs.
Ca si rujuri, va recomand sa dati iama in rujurile Clarins, insuficient comunicate si care mi se par foarte bine gandite si ca texturi, culori. Au si variante mate, daca va doriti neaparat, mai exact Clarins Joli Rouge Velvet este varianta mata a celebrului Joli Rouge. As zice cel mai hidratant ruj mat de pe piata, chiar peste KissKiss mat al lui Guerlain.
Cam asta ar fi momentan ce va recomand in materie de parfum si culori pentru sezonul numit Back to School. Va urma cu siguranta si un articol despre ingrijirea tenului, asa la inceput de sezon rece.
Lasă un comentariu