“Sunt Ana Maria si sunt obsedata de parfumuri“….asta as spune eu daca as fi undeva la o intalnire a obsedatilor de frumusete.
In adolescenta am fost un copil extrem de timid, dar si cu accese scurte de revolta. Si citeam mult. Si poezia franceza ma tinea treaza si imi aducea lucruri pe care eu nici azi nu stiu sa le definesc. Nu stiu daca treaba cu vietile anterioare vi se pare o gogoasa paranormala, eu insa am trecut prin experiente mai ciudate si un pic infricosatoare fara sa stiu de treaba cu vieti anterioare si vieti paralele. Cand visezi curti de castele, interioare incarcate ca si stil si vorbesti in vis intr-o franceza diferita de cea de la scoala… si te trezesti dimineata sa cauti cuvintele respective in dictionare si imaginile din vis in albume…. ca pe vremea aia nu exista google…. incepi sa treci in alta zona de a evalua lucrurile. Senzatii de parfum am avut in vis, stiu ca din punct de vedere clinic nu se poate demonstra asta, dar eu mirosurile acelea le-am regasit in anumite locuri in care am ajuns dupa multi ani sau….le-am descoperit in anumite parfumuri, nu toate mi-au placut neaparat, dar au ramat fixate intr-o memorie a mea de care nici nu stiam ca exista. De asta am facut introducerea aceasta, sa intelegeti obsesia mea.
Am o poezie , a lui Rimbaud, copilul rebel al literaturii franceze care descrie exact starea aia pe care ti-o da un parfum cand il incerci prima data si iti place, este exact ca mirosul de rasarit de soare, de pietre, de respiratie…
“J’ai embrassé l’aube d’été.
Rien ne bougeait encore au front des palais. L’eau était morte. Les camps d’ombres ne quittaient pas la route
du bois. J’ai marché, réveillant les haleines vives et tièdes, et les pierreries regardèrent, et les ailes
se levèrent sans bruit.“
O sa va traduc eu bucata asta, nu fac o traducere adevarata de traducator specializat in poezie, dar imi place sa pun si eu cuvintele mele alaturi de versurile acestea care fac niste mici furtuni senzoriale pentru mine:
“Am sarutat zorii zilei de vara.
Nimic nu se mai misca pe fata palatelor. Apa incremenise. Adunaturile de umbre ramaneau pe cararea din padure. Eu paseam, trezind respiratii vii si calde, si nestematele priveau, aripile isi luara zborul dintr-o data fara zgomot.“
Traducerea nu e literara si nu-mi cereti sa fac asta.
Mie frazele astea imi suna cunoscute si mai stiu ca se pot transforma in parfumuri. Parfumurile sunt urmele acelea care raman in urma cuvintelor, e ca si cum niste cuvinte si-ar fi dat duhul si au ramas parfumurile in urma lor ca o cenusa sublimata . Doar parfumurile se mai pot pastra si ele se transforma.
Asta am apreciat la un parfum bun, cum se transforma in timp, ca nu se “strica”, un parfum nu expira, el este insa martorul unei “expirari” ale unui cuvant. Cand cineva a avut atat de multe de spus si nu a gasit nici o forma materiala sa transpuna asta… a creat un parfum. Aici vorbesc si de parfumurile celebre si cu greutate, dar si de parfumurile mai comerciale, chiar si Chanel 5 sau Cinema de la YSL au devenit tot comerciale.
Parfumierii nu sunt oameni vizibili. Voi stiti cum arata cineva din familia Guerlain care a creat ani de-a randul parfumuri memorabile? Si daca dai search pe Google , pe Images, tot nu gasesti mare lucru. Sunt oameni care traiesc in atelierele lor de parfumieri, care trebuie sa isi pastreze simtul mirosului treaz si inocent, mirosul se deterioreaza foarte repede si este afectat de schimbari hormonale, de stari de spirit. Ca ei sa poata crea parfumuri care sa rascoleasca epoci, au nevoie de o conditie sociala aproape pustnica oarecum sau in orice caz ceva mai izolata. Unele combinatii de parfumuri se descopera din greseala sau din mii de incercari, din lucrul cu substantele, cu extractele florale sau cu substante mai putin cunoscute. Unele povesti nici nu se stiu, se lasa la un nivel intuitiv. Voi credeti ca un creator de parfumuri se trezeste intr-o zi si are imaginea in minte a parfumului asa cum face poate un creator de moda care vede ceva din rochia care va iesi din mainile lui? Un creator de parfumuri este intai fascinat de o aroma anume care il duce ea catre final, daca el este alesul sa descopere asta.
Ma amuza cum sunt numiti creatorii de parfumuri – “noses”, adica “nasuri” in final , ca asta inseamna, practic cu nasul isi fac ei toata treaba. Asta am descoperit pe Fragrantica.com , faza asta cu “noses” si chiar ma amuzam ce titlu le-a gasit. Apropo, Fragrantica e un site unde gasiti descrise si inregistrate cam toate parfumurile de pe lumea asta, un fel de enciclopedie. Daca te uiti la fiecare creator de parfumuri, rar vezi pe vreunul dintre ei trecand de 50 de parfumuri create si comercializate, de obicei media e undeva de 12-15 care ajung efectiv la noi….la cei din familia Guerlain, creatorii mei preferati, vorbim si de 3-4 parfumuri de fiecare….ca sa creezi un parfum ai nevoie de timp. Eu sunt convinsa ca Jacques Guerlain nu s-a trezit intr-o luni dimineata si pana vineri la ora 5 a terminat Shalimar-ul.
In articolul acesta eu trebuia sa va spun care este obsesia mea in frumusete.…este,cred, evident ca parfumurile sunt cele vizate ca si obsesie unica a mea, dar sa gasesc niste motive de la care a pornit aceasta obsesie …nu stiu sa va spun. Cei apropiati mai glumesc pe seama mea spunandu-mi ca probabil nici nu mai stiu cate parfumuri am si unde le mai tin…si ca sunt un pic nebuna. Asta e adevarul, cat nu am avut copil, parfumurile mele aveau un sertar al lor, mare, si stateau frumos acolo, imi placea sa le analizez si de mai multe ori pe zi, sa le combin…. Acum insa, din motive de siguranta, le tin inchise intr-o cutie, undeva in spatele rafturilor de haine, pentru ca nu e sigur sa le lasi la indemana unui copil mic, inhalate in exces nu prea fac bine. Dar mai am parfumuri pe care le mai tin in alte cotloane, diverse. Plus pungute de mostre si miniaturi, miniaturile sunt uneori si neatinse, atat de mult le ador si astept momentul potrivit sa atentez la ele.
Uneori devin paranoica si mi-e teama sa vorbesc despre parfumurile mele cu cei pe care nu ii cunosc, sa nu stie nimeni despre comoara mea secreta.
Am parfumuri cu semnificatii diverse, parfumuri candva iubite, acum ignorate. Am parfumuri la care visez si pe care nu mi le permit inca financiar. Sunt acele magazine exclusiviste de parfumuri in care nu am curaj sa intru, stiu ca daca intru o sa ies apoi in depresie, cum patesc cand ies de la Beautik. Dar la Elysee si Madison mi-am propus sa intru pana la finalul acestui an. Cu orice risc. E o depresie ca dupa o ruptura neinteleasa, adica ies dintr-un mediu pe care mi-l simteam atat de apropiat si mi-as dori sa iau ceva de acolo. Si mai vreau sa intru intr-un magazin Guerlain din Paris si sa stau acolo cateva ore….
Am parfumuri de la care ma doare capul. Am persoane pe care le evit din cauza parfumului cu care se dau. Eram odata la doctor si nu-mi placea parfumul asistentei si mi s-a facut si mai rau. La maternitate imi placea mult cum mirosea sapunul pe care il foloseau pentru bebelusi.
Oricum pana in prezent eu nu am descoperit miros mai frumos decat al copilului meu.
Mirosul oamenilor le defineste caracterul, felul lor de a fi adevarat. Dupa ce sta cineva intr-un loc mai mult, lasa o amprenta de miros.
Primul parfum cumparat a fost un Issey Miyake, sub forma de rezerva, atat am avut bani atunci, cred ca in 2001-2002, nu mai retin bine, arata cam cheap ca si ambalaj , dar era un parfum de care stiam ca pot fi sigura.
Un parfum care mi-a placut mult a fost Eau Tendre de la Prada, sticla s-a stricat, a trebuit sa desfac complet pulverizatorul ca sa scot cu seringa ce a mai ramas si sa pun in alta sticla, am folosit si un fel de palnie minuscula sa torn din sticla originala in alta. Sticla ramasa goala inca miroase intr-un fel special si o pastrez.
Chanel Allure a fost un parfum folosit in exces o perioada si din care pastrez acum flaconul destul de mare si masculin as zice eu , flacon care trebuie realimentat.
In poze nu apar toate parfumurile mele….raman cu paranoia mea. Exact cum nu imi place sa expun in poze lucruri prea personale, asa fac si cu parfumurile….sunt dintr-o zona mult prea intima…nu pot sa o expun complet.
Am scris articolul pe nerasuflate si simt ca as mai putea scrie macar doua articole numai in stilul acesta.
Fac rar recenzii la parfumuri si atunci ma pierd un pic in text, la un moment dat ma duc spre poveste sau spre senzatii pe care le descriu greu si nu stiu ce vi se transmite voua….dar asta e si farmecul.
Un parfum se naste in liniste, in intuneric, in taina. La fel e si poezia. Te asezi si scrii, nici nu stii ce scrii, cuvintele se duc singure pe hartie.
Acest articol a fost cu mult drag pentru finala concursului Scoala de Beauty Blogging by l’Oreal Paris.
