Bilet de amor, pe o hartie rupta dintr-o agenda sau dintr-o margine de ziar. Unde sunt agendele? Unde sunt ziarele? Si cine mai scrie bilete de amor? Imi amintesc si acum prima mazgalitura pe un colt de foaie de matematica, cu cateva pete de cerneala, primita de la un baiat din clasa. Spre rusinea mea, nu imi amintesc nici ce scria, nici ce am facut cu hartia aia.
Am primit candva si un bilet de despartire, pe o foaie alba, impaturita in 4, cu un scris inghesuit, nu mai stiu nici despre asta prea mult, aveam vreo 17 ani, cred. Cel ce scrisese biletul, incepuse cu litere mari si ferme si incheiase cu un scris pipercinit, ca si cum stiloul si-ar fi dat duhul. Stiu doar ca textul era evaziv, era un fel de ezitare ce se simtea in litere, culmea, si un fel de amenintare, in punctele de suspensie, in pauzele lasate aiurea intre propozitii.
Si cand te indragosteai in zadar, nu cautai poze cu citate pe Google. Chinuiai foile de caiet studentesc cu incercari tampe de poezii tragi-comice, prea multa sovaiala in a alege cuvintele tari, prea mare dezmat in sentimentalisme. Cedai si o luai de la capat a doua zi sperand sa transmiti telepatic ca pe un Facebook imaginar starile tale, cu statut Public, sperand ca cel vizat sa vada. Treceai nepasatoare pe langa cel ce te facea sa nu dormi pastrandu-ti emotiile sufocante ca sa le versi pe biletele de amor ce nu plecau niciodata catre destinatar. Mergeai acasa si reciteai Ultima noapte a lui Camil si plangeai iar ca nu traiesti si tu patima aia a geloziei.
Ne iubeam cu frica. Cu frica sa nu se stie ca iubesti, sa nu fii aratata cu degetul, sa nu fii scoasa din anturajele de nimfe puritane, cu prezervativele sau cutiile de anticonceptionale inchise in cutia cu acte, ascunse intr-un plic ce nu ar fi urmat sa duca niciodata vreo veste buna. Dar ne lasam bilete sub perne, sub cana in care mai ramasese zatul de cafea, in dosarele de cursuri.
Dupa biletul ei
Iti faceai unghiile, cautai parfumul printre dictionare si carti, iti faceai curaj. Urma si intalnirea. In sfarsit biletele acelea lasau loc faptelor. Uneori ti-ai fi dorit sa ramana totul la stadiul unor bilete de hartie. Oricum, niciodata iubirea nu e ca in carti. Aflai ca si barbatii se tem, ca pot fi si lasi, ca pot uita, ca termenul de gentleman da bine pe coperta revistei Cinema cand aparea Sean Connery. Mai stie cineva revista asta? Ajungeai acasa, dupa schimbat 3 metrouri, oja era sarita deja de pe unghii, parfumul nu se mai simtea, ciorapii se rupsesera deja singuri pe undeva si in suflet inca iti ardea patima aia de a citi un nou bilet de amor care te facea sa speri ca undeva iubirea ar putea fi asa cum o crezi tu. Treceai pe langa parfumeriile de pe Magheru si vedeai inauntru cocotele cumparandu-si Chanel 5 si razand in hohote. Tu cucereai cu Impulse un imperiu de iubire.
El si inca un bilet
Te barbiereai, luai camasa aia buna pe care mama ti-o calca ca sa mergi cu ea la biserica, desi nu o faceai niciodata. Renuntai la tigari si ziare si luai un trandafir, te certai cu tiganca, nu ti-l lasa mai ieftin ca te mirosea de disperat. O asteptai la Coloane. Iti framantai in buzunar putinii bani ramasi dupa bursa si sperai ca o sa vrea doar o plimbare spre Gradina Icoanei. Ea venea, taceati jumatate de ora. Ea isi manca unghiile proaspat colorate, mirosea a Impulse si mergea un pic chinuita de pantofi. O conduceai pana la camin. Infrigurat, plecai fugarit de niste caini si de un paznic beat. Inainte sa pleci, iti lasa o speranta, saptamana viitoare ea urma sa ramana singura in camera sa invete de sesiune. Gustul sarutului ei nici nu se mai simtea. Te gandeai la un bilet nou. De unde sa iti scoti niste bani si de tigari?
Ultimul bilet de amor ramane undeva in minte ca si o ultima dovada de emotie cruda, inca ii mai simti mirosul, atingerea de hartie mototolita.
