Este al doilea articol despre cadouri de Craciun. O sa vorbesc despre cadouri la care cu siguranta are acces absolut oricine si care pot confirma prezenta Mosului. Si ce este mai interesant este ca voi le aveti deja, le purtati dupa voi tot timpul anului, dar nu stiti de ele. Sau unii dintre noi, din pacate, nu vor sa stie de ele.
Zambetul. Zambeste-ti tie ceva mai des, dar si celor din jur. Nu spun sa zambesti aiurea in tramvai, dar cand spui cuiva “buna ziua” sau “multumesc”, chiar si la telefon, zambeste. O sa razi, dar si zambetul se aude. Zambeste daca simti asta. Un zambet fortat este uneori ca si un cuvant rautacios scapat intr-o conversatie de forma.
Fa ceea ce simti. Stiu, de Craciun apare ideea stupida a cadourilor din obligatie. Un cadou de Craciun este extensia unui sentiment bun. Il ai? Fa cadoul. Nu il ai. Lasa si incearca sa uiti sau sa ierti. Depinde de sufletul tau ce poate duce si ce poate face. De cativa ani, mi-e foarte greu sa fac acele cadouri care se fac ca trebuie sa fie facute. Uneori nici nu prea le mai fac.
Craciunul se intampla acolo unde exista iubire si liniste. Nu e un cliseu, chiar asa e. Daca nu sunt aceste doua chestii, e de fapt o petrecere unde mergem sa mancam pana ni se face rau sau pana ni se face rau de lauda gazdelor asupra minunatiilor de pe masa, unde trebuie sa bem si sa ne laudam cu realizarile de peste an, de obicei de ordin material. E minunat sa fie si realizari de ordin material, dar sa le dam locul cuvenit si sa fie ca si fundita la cadou.
Odihneste-te la modul adevarat. Priveste o floare, un copac sau un nor si bucura-te ca poti vedea, simti, respira. Lasa telefonul, televizorul, orice chestie stridenta. Gandeste-te la tine si la ceea ce esti acum si aici. Lasa chestiile de facut pana la Anul Nou, lasa gandurile despre job, bani, facturi si stirile economice. Incearca sa dormi, sa nu faci nimic si sa simti la propriu ca te odihnesti. Pe bune acum, cand te-ai odihnit ultima oara? Dar serios, nu cu ochii in ecran si cu televizorul bazaind undeva.
Fii generos. Daca inima ta iti spune ca vrei sa faci un anume cadou cuiva drag, fa-l. Cadoul vine de la tine, este despre tine, despre ce simti tu. Este o forma materiala a unui mesaj pe care il ai pentru celalalt. Generozitatea ta sa fie o placere si pentru tine, daca te va impovara pe tine sau pe celalalt, sa stii ca mai bine renunta la ceva material. Mai bine scrie doua randuri cu mana ta pe o hartie, o felicitare si e mai bine. E frumoasa atmosfera asta care ne duce sa fim generosi cu cei mai putin norocosi, insa de-a lungul anilor am inteles ca nu pot da din ceea ce am tuturor despre care simt ca ar trebui ajutati. Vad multe cazuri sociale triste si am tendinta aceea de a da iar si iar. Mi-am impus inca de acum vreo 4-5 ani sa fiu mai moderata, pentru ca nu am cum sa salvez eu ceva si vreau in primul rand sa am grija de mine si de cei extrem de apropiati. Mi-ar placea ca zilnic sa fac ceva ce ar face ca lumea asta sa nu mai aiba nevoie de fundatii umanitare, orfelinate, strangeri de fonduri umanitare, baluri caritabile etc. Consecinta supracivilizarii se materializeaza din pacate in semne care ne spun clar sa ne oprim undeva. Mi-ar placea ca undeva sa se inceapa educatia pentru familie asa cum se face reclama la Coca Cola. In asa fel de “stresanta” si de “subliminala” sa fie aceasta campanie de comunicare incat sa nu mai fie orfelinatele si maternitatile pline de copii abandonati, atentie, nu din lipsa banilor neaparat, ci din lipsa unei constiinte, a unei responsabilitati pe care o ai ca si adult fata de copilul care s-a nascut. Studiile spun clar ca nu impedimentul financiar este primordial sau determinant in abandonul copiilor, lucru care mi se pare semnul cel mai grav al degradarii umane. Nici gandacul de bucatarie nu isi lasa puii pana nu ii stie in siguranta. Stiu ca am mai dat acest exemplu, dar ma duc pana acolo in lantul asta biologic ca sa intelegeti ca nu e vorba despre saracia materiala, ci despre saracia sufletului.
“Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti“. Asadar incepe de la tine. Craciun fericit sa aveti!
