Ce faci in Bucuresti daca nu ai concediu imi venea mie sa caut zilele acestea pe Google. Norocul meu este ca am mai trecut prin asta si stiu sa gasesc solutii. Anul acesta am avut o iesire scurta la Bahna, in zona Drobeta Turnu-Severin, loc unde as dori sa stau minim o luna, si sper ca pe final de august sa mai ajungem pe vreo plaja sau la vreun munte. Intre timp, munca si diversele prioritati ma tin in Bucuresti.
Ce faci in Bucuresti vara
Vizitez muzee, pe unele le revizitez. Muzeul de Arta, Palatul Regal, Muzeul de Geologie, Muzeul de Istorie, Muzeul militar din zona apropiata Garii de Nord.
Vreau sa mai vad si Muzeul Colectiilor de Arta unde nu am reusit sa ajung. De asemenea sa revizitez Muzeul Micul Paris.
Ma plimb prin zonele vechi si frumoase ale Bucurestiului care aduc aminte de normalitatea acestui oras. Iti recomand ca traseu sa cobori pe Calea Victoriei de la Piata Victoriei, undeva in zona Amzei sa o faci la stanga si sa te lasi pierdut pe stradute. Mie imi place sa ma opresc pe strada cu Ambasada Frantei, sa vad si casa Mitei Calareata si apoi libraria franceza Kyralina. Nu reusesc mereu sa intru in ea, mai ales daca sunt insotita, majoritatea cunoscutilor au iritatie vizuala la scris in limba franceza.
O alta zona frumoasa e chiar strada Paris sau Ankara, in zona Dorobantilor, asa ajungi si spre parcul Kisselef.
Daca e prea cald, asta e, stau in casa. Sau iau un Elec, Uber sau Bolt pana la un muzeu.
Ce sport sa faci vara in Bucuresti sau ceva pentru zona de welness
Daca vreau sa imi relaxez si partea fizica, ma duc la Urban Masaj. Cat de curand trebuie sa ajung la ritualul Sabon pentru picioare si ma bucur ca acum pot gasi asta si in locul unde merg la pilates, mai exact in zona Piata Domenii, la PYM Sunrise.
Sa nu uit de pilates in sine, eu merg de 2 ori pe saptamana nu mai stiu de cate luni, oricum din acest an dinainte de mai ca atunci stiu ca e ziua mea si deja mergeam. E un sport foarte indicat si celor mai reticenti la sport, precum si celor ce vor sa isi completeze o rutina de mers la fitness sau la oricare alt sport. Se pot face si sedinte individuale daca te simti jenat sa faci cu altcineva, oricum mai mult de doua persoane nu prea se aduna la o sedinta, uneori 3. Nu pentru ca nu e cerere, ci pentru ca Ionela acorda extrem de multa atentie celor care venim acolo. Cand spun extrema nu este un alint, asa e.
De alte zone si saloane de welness nu stiu sa va spun acum, adica nu stiu ce as recomanda. Am avut atatea experiente neplacute de-a lungul anilor incat nu ma mai hazardez. Am mai incercat o clasa de pilates la Wordclass Bucuresti la Radisson si am fost complet dezamagita de organizare, nu de calitatea instructorului. Este nedrept sa supraincarci un instructor bun cu o sala plina ochi, in fine, fiecare afacere are propriile standarde. Eu m-am dus ca la pomul laudat. Plus ca la vestiar nu stiam daca claustrofobia mea s-a acutizat sau chiar nu era aer acolo. Ma bucuram ca am doar 1.57 si 50 de kg, altfel cu greu m-as fi miscat in perimetru.
Daca vrei sa alergi, of, as spune evita zonele cu multa circulatie rutiera pentru ca vei inspira noxe la greu si eu una resimt dupa un kilometru destul de bine. Mai bine un mers sprinten printr-un parc cu incaltaminte adecvata. Eu inca nu reusesc sa fac nici asta. Ma uitam ce randament am avut la Bahna sau in orice loc cu poluare redusa si cat de praf sunt la plimbari mai sprintene in Bucuresti. Mai e varianta de foarte de dimineata, gen 6-7, sau seara. Eu una seara evit sa fac sport pentru ca apoi adorm greu.
Unde sa bei un ceai sau o cafea in Bucuresti
Pentru cafea nu bag mana in foc. Insa pentru ceai recomand Camera din fata, cel mai bun loc din Bucuresti pentru ceai si ciocolata calda vegetariana cu lapte de mazare. Iar ciocolata se face din bobite de ciocolata belgiana, nu praf la plic. Adica e asa cum trebuie sa fie o ciocolata. Iar oamenii de acolo sunt pur si simplu asa cum trebuie sa fie orice chelner incepand din Balcic si pana la Paris.
Pentru ceai mai recomand si Infinitea. Sper ca intre timp au scapat de chelnerul care m-a invitat afara pe mine si pe o prietena pentru ca nu aveam rezervare, desi erau multe mese libere. Sau sper ca el sa se fi autoeducat. Mentionez ca am fost extrem de politicoasa si m-am oprit undeva in zona unde am si mancat niste paste super bune, la Bocca Lupo. Si acolo aveau rezervari, insa oamenii tot au gasit o masa. Infinitea este un loc superb si sper sa ramana asa, iar patronii sa inteleaga ca a avea chelneri educati la inaltimea valorii istorice acelui loc este vital.
De mancare, nu prea stiu sa va spun. Nu sunt exact persoana indreptatita sa recomand mancare pentru ca sunt foarte pretentioasa si genul de client de care mie una mi-ar fi groaza. Nu pretentioasa ca vreau chestii simandicoase, deloc, sunt genul care mananc mamaliga cu branza si smantana sau cele mai simple paste, insa daca ceva nu imi place la furculita, pahar, mirosul din acel restaurant prea sufocat de betisoare parfumate si dezodorizante, plec instant.
Pana in prezent am un restaurant care m-a facut sa ajung in el de doua ori si sa mananc. Barrio este restaurantul – singurul din Romania – unde am fost intrebata daca sigur mancarea e in ordine ca nu mancasem tot, am spus doar ca eram dupa o lucrare stomatologica si oamenii au spus instant ,,Intelegem, va punem la pachet“, fara sa isi dea ochii peste cap si sa ma trateze ca pe cineva ciudat. A doua oara nu doar ca am mancat tot, am ciupit ceva si de la fiul meu din farfurie.
Chestia cu intrebatul am mai trait-o doar in Grecia, in Italia si in Franta. Bine, in Italia, in Milano mai exact, doamna care mi-a adus niste paste incredibile, mi-a si spus atat de simpatic ca daca nu mananc mai bine, nu o sa se uite barbatii la mine deloc. Era bunica patronului, o veritabila nonna italianca, care mi-a spus totul pe un ton de semana leit cu bunica mea. Nu vorbesc italiana, insa era imposibil sa nu inteleg dupa atata franceza mancata pe paine si lectii de limbi latine in facultate. Plus ca la cum gesticula la nonna, mi-era ca ma hraneste ca pe un bebelus. Iar in Grecia la restaurantul la care am mers in ultima perioada, erau deja obisnuiti ca jumatatea ramasa in farfurie sa o puna la pachet.
Merg rar in restaurante in Romania pentru ca de la an la an am fost mai dezamagita. In Bucuresti, nici nu mai vreau sa spun ceva ca iar aud lamentarile ca cei din horeca nu sunt sustinuti. Pai de ce sa te sustin daca imi pui ceva in farfurie ce nu ai manca tu?
Cam atat. Daca ajungeti in Bucuresti in weekend, va puteti bucura si de zona pietonala pe Calea Victoriei.
Voua ce va place in Bucuresti?
Lasă un comentariu