Ce s-a intamplat cu tenul meu dupa 40 ani

Ce s-a intamplat cu tenul meu dupa 40 ani? Destul de multe, insa nu toate deodata. Macar asta e un aspect bun. Primele riduri mai bine instalate le-am observat deja de pe la 38 de ani. Iar acele cearcane le am cam de pe la 36. Cam acestea ar fi chestiile majore, daca pot spune asa.

Criza de la 40 de ani exista, desi mi se parea  o inventie medicala . Si chiar daca nu o simti efectiv pentru ca ai bafta sa ai un echilibru emotional bun, exista niste lucruri care iti arata ca ai intrat un pic in alta epoca a ta personala. Fireste nu se intampla brusc in ziua in care implinesti 40 de ani. Se poate intampla la 39 sau la 43 sa resimti ca biologic si emotional esti un pic altfel. Evident ca la nimeni nu e la fel, insa sunt lucruri relativ comune. Fiecare va observa un rid in plus, un fir alb in plus sau niste fire de par in minus, o oarecare lentoare, poate o iritabilitatea mai mare sau din contra uneori un entuziasm peste masura pentru lucruri ce altadata nu ne miscau asa mult.

Daca ani de zile folosirea unei creme de zi dimineata era suficienta, lucrurile au inceput sa se schimbe. Folosesc seruri faciale cam de pe la 30 de ani, insa nu le foloseam constant. Dupa 35 am inceput sa folosesc mai des, ca apoi dupa 40 de ani sa resimt puternic nevoia unor seruri cat mai hidratante. Am momente cand fie imi creste un pic mai mult secretia de sebum, extrem de rare si surprinzatoare sunt aceste momente, dar tenul nu arata prea bine atunci. Dar mai multe sunt zilele cand simt ca tenul meu e lipsit de acel strat de sebum sanatos, necesar pentru a mentine echilibrul hidrolipidic de la suprafata epidermei.

Partea de demachiere a fost mereu o regula pentru mine indiferent de zile si impedimente. Imi aduc aminte si diminetile cand ma spalam cu apa atat de rece pe fata incat simteam ca imi ingheata pielea. Am folosit mereu laptele Doina si una din lotiunile de la Farmec, fie Lara cu castraveti sau fara. In liceu exageram un pic cu a-mi curata tenul din frica de a nu face mai multe cosuri. Am avut norocul sa am putine cosuri fata de alte colege, dar eram si foarte stricta cu igiena si ingrijirea. Nu am imprumutat niciodata un ruj sau un fard, iar din alocatie si banii de buzunar imi tineam mereu deoparte bani sa imi iau produse cosmetice. In schimb, eram mereu intrebata de colege sau de amice de ce imi cumpar atata demachiant, chiar ma demachiez in fiecare seara? Si da, asa fac de pe la 16-17 ani. Iar acest bun obicei il pastrez si azi la 43.

Am avut in familie prejudecata ca daca ma dau cu prea multe creme imi stric tenul, insa e drept ca poate pe atunci texturile cremelor erau mai greoaie si incarcau tenul. Totodata in vremea adolescentei mele nu exista ideea de rutina sau de curatare a tenului. Multe femei se dadeau cu crema doar sambata si duminica, pastrand acest ritual ca un fel de lux la final de saptamana. Iar sapunul era sfant pentru a curata intregul corp, inclusiv tenul.

Am fost mereu curioasa de produsele cosmetice, citeam si de cate 3 ori articolele destul de mici de prin presa de atunci. Insa cand am inceput sa am acces si la revistele frantuzesti, eram pur si simplu exaltata. Stiu ca prima data cand incercam sa deslusesc ingredientele unei creme Gerovital, ma simteam un fel de Cristofor Columb.

Astazi rutina mea nu este neaparat mai complexa, ci mai orientata spre anumite lucruri. Stiu bine ca acum trebuie sa mentin cat mai bine ce am si sa previn ridarea mai rapida a tenului. Sunt si mai selectiva, insa nu neaparat necreativa. Cand apar noutati, le studiez si apoi daca imi place ce citesc despre, incerc. Merg mereu pe ideea de preventie si echilibru pentru ten. Cam ceea ce fac pentru mine ca individ se reflecta si in ceea ce fac pentru ten. Sunt foarte constienta ca tenul isi ia in primul rand din interior partea de frumusete si echilibru, iar cosmeticele aduc acel detaliu final.

Gerovital H3 Evolution Perfect Look a fost o surpriza placuta inca de la finalul lui 2020 cand am descoperit produsele. Am fost din start atrasa de formula cu acid hialuronic 4D in mai multe dimensiuni moleculare si de extractul de trandafir salbatic. Mi-a placut ca aceasta gama nu a fost gandita doar pentru ten, ci si pentru corp.

Recent Farmec a anuntat ca ambasadorul acestei noi game este Catrinel Menghia, actrita si model international, preocupata de evolutia ei ca femeie pe toate planurile si transmitand acest lucru prin toti pasii alesi din cariera ei. Catrinel Menghia este poate printre vedetele romance care a ales mereu un drum mai echilibrat in cariera si care a inteles ca fara autoeducare nu se intampla nimic special.

Mic update, in cadrul conferintei de presa online, am pus si eu o intrebare si am avut placerea sa primesc un raspuns din partea lui Catrinel care chiar mi-a placut si este complet dincolo de limbajul plin de clisee al comunicarii vedetelor.

Care crezi ca este cel mai mare atu de frumusete al romancelor, poate ceva ce ai invatat de la mama ta, de la bunica ta etc. Multumesc!

Catrinel Menghia: Frumusețea româncelor este genetică, cel puțin acesta este feeback-ul pe care l-am primit, de-a lungul timpului, de la oamenii cu care am interacționat. 😊 Dar dincolo de frumusețe, cred că avem o expresivitate aparte. Sunt niște emoții reale – poate trăirile pe care le-am acumulat în diferite momente ale vieții-, înscrise în expresia noastră.

Îmi amintesc o mărturie simpatică, pe care a făcut-o un regizor cu care am lucrat chiar la începutul carierei mele în film. Fusesem să dau o probă pentru un rol în filmul lui, el avea nevoie de o italiancă sau cel puțin de cineva care să vorbească impecabil limba, iar eu, bineînțeles, că aveam accent. După acel casting, i-a spus prietenei mele: „nu știu dacă îi pot da rolul din cauza accentului, dar are o privire atât de expresivă, un soi de tristețe sinceră în ochi”.

La această expresivitate mă refer, trăirile pe care le avem ne sunt înscrise parcă pe față.

 

Intregul eveniment poate fi urmarit aici:

 

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile