Cum mai e la mare in pandemie este intrebarea pe care mi-am pus-o de multe ori de cand a inceput vara. Fireste, visam la alta mare, nu la Marea Neagra. Insa formalitatile ce apar de la zi la zi legate de iesirea din tara, m-au descurajat si asa ca am ajuns un pic pe litoralul nostru. Marea Neagra, extrem de poluata, este totusi varianta unica pe care o avem acum.
Si pentru ca nu aveam chef sa merg la vreun hotel unde sa nu stiu cat de sigura a fost dezinfectarea, am ales sa plecam dimineata si sa ne intoarcem seara. Nu e cea mai buna varianta, insa acum chiar nu stiam cum sa facem altfel. In plus, voiam sa vedem ce se intampla pe la mare, cum mai arata statiunile. Am vrut sa vedem si plaja Corbu si cetatea Histria. Cate putin o sa va povestesc despre fiecare si va urma si un vlog pe Youtube.
Plaja Corbu este exact ce astepti de la o plaja aproape salbatica. Nu exista hoteluri, doar cateva pensiuni mici, rasfirate. Exista o zona de camping, unde oamenii stau cu rulote si corturi. Zona e departe de plaja si undeva sus, ca pe o faleza, insa in maxim 100 de metri esti in mare direct. Plaja e curata, foarte putini deseuri am gasit, apa e ceva mai curata fata de ce am vazut in Neptun, Olimp sau Mangalia. Trebuie sa iti iei de toate la tine, de la apa pana la mancare. Micile pensiuni din zona nu prea au mare lucru. E drept ca poti apela la ele pentru o apa, un suc si chiar o toaleta.
Histria, mai exact, cetatea Histria este un loc minunat unde realizezi cat de putin se face pentru turismul romanesc. Zona este o campie intinsa, cu ceva resturi de dealuri, iar ramasitele cetatii formeaza o mica zona de vizitare si plimbare. Pacat de organizare si dezinteres. Cetatea e cam lasata de izblesite, e bine ca exista o taxa de intrare, un mic muzeu la intrare, in rest, trebuie doar sa intelegi ca asemenea locuri candva erau marete si acum sunt ce au mai ramas. Pana ajungi la Histria, treci prin niste zone de o salbaticie minunata. Exista un loc cu un fel de semiplaja, campurile sunt cultivate, dar arata tare liber, sa zic asa. Am vazut sacali, soimi, berze cat cuprinde, pasari de diverse feluri cum nu am mai vazut, o vegetatie pur si simplu debordanta. Intr-un fel ma bucur ca zona nu e asa vizitata, sa mai ramana asa neatinsa. Histria este o cetate veche ridicata de greci, cam pe la inceputul anilor 630-650 inainte de Hristos si ar fi printre primele orase confirmate de pe teritoriul romanesc. Acolo era candva port, insa aluviunile aduse de Dunare au inchis accesul la mare si activitatea prospera a inceput sa se inchida la un moment dat.
Olimp, Neptun, Mangalia au fost alte3 locuri vizitate in viteza. In Mangalia am fost sa luam suberek, minunata patiserie de origine orientala si cumpar de la aceeasi patiserie de peste 10 ani. In rest, centrul Mangaliei spart si in constructii, plaja cam murdara, iar in Olimp deplorabil. Erau lucrari in zona Amfiteatru care ma fac sa sper sa mai fie acolo intr-o zi ce era Amfiteatru pe vremuri. Eu am prins Amfiteatru cand acolo era lux cu adevarat. Va spun sincer ca in momentul cand intrai in acea zona, mirosea efectiv a parfum. Aveau si magazin de tip duty free candva si iti puteai cumpara lucruri ce nu prea le gaseai in alte parti. Terasele erau elegante si chelnerii pusi la 4 ace. Sa vedem ce se va intampla. Acum era multa mizerie, stalpi doborati si apa plina de alge.
Vom mai face o escapada de acest gen, insa mai studiem partea cu cazarea, pentru ca vrem sa fim siguri ca unde vom merge este sigur. Cel putin stirile de astazi nu suna prea bine, iar au crescut cazurile de oameni infectati cu Covid si vrem sa nu facem calatorii doar de dragul de a le face.
In plus, turismul romanesc pica pentru ca vrea sa pice. Atat timp cat patronii si managerii din domeniu se multumesc doar sa iti prezinte acelasi meniu cu mici si cartofi prajiti, nu are cum sa avanseze industria. Iar fostele hoteluri comuniste afisate acum cu 3-4 stele sunt o gluma.
Voi pe unde ati mai mers? Pe unde ajungeti in vara asta?
Lasă un comentariu