Am spus simplitate, iar acum dezvolt un pic ideea spre mediocritate. Oh, nu va ingrijorati. Nu e prima data cand vorbesc despre mediocritate si va spun de ce. Incep lucrurile in ziua de astazi sa se duca catre extreme, adica extremele sunt vocale sau chiar agresive. Vorbim fie despre glamour maximizat, fie de depresie, vorbim de posete Chanel sau de balene gestante ucise fara mila. Lipseste sunetul mediocritatii intr-un sens bun. Nu, nu incurajez sa fim comozi, lenesi, ci sa acceptam ca si mediocritatea este ok, este o parte a unei linisti de care avem nevoie. 

Acum 10-15 ani daca mi-ar fi spus cineva ca eu voi incuraja cultivarea unei mediocritati ca si atitudine, as fi spus ca persoana respectiva e nebuna cu acte.  Aveam un spirit competitiv dus la extrema cu mine insami, e drept si incurajat de anturaj si context. Gen ,,Azi poti face asta, maine dublu, poimaine triplu”. Chestia asta ma facea sa ma hranesc dintr-o competitivitate permanenta. Ma simteam vinovata cand luam concediu sau cand cineva imi cerea ajutorul si nu i-l dadeam. Aveam senzatia ca ajutand si dand ce e mai bun din mine o sa ma faca fericita. Experienta mea mi-a aratat ca nu e asa deloc, din contra. Nu spun ca la toti trebuie sa fie asa, insa unde exista performanta undeva, exista un mare gol in alta zona a vietii si aici nu ma puteti contrazice. Nu exista sportiv de performanta care sa spuna ca este complet fericit, ce viata persoanala are acel om? Nu exista femeie de afaceri care sa spuna ca are un zen absolut, pentru ca nu are cum, nici cu o armata de bone si menajere, copiii ei o cunosc din putinul timp pe care ea il acorda lor. Si ea, ca mama, chiar daca spune ca e ok cu asta, nu are cum sa fie. Femeile extrem de frumoase de asemenea nu au cum sa fie fericite, presiunea este mereu pe ele sa fie si mai si sau sa se mentina pe un loc acolo sus, ca na, mereu apare cineva mai frumos.

Acum niste ani, cred ca vreo 3-4 – cand in minte imi aparuse clar ca toata aceasta presiune a face totul bine nu functioneaza la mine – spuneam cuiva ca am un prag psihologic al castigurilor financiare. Persoana respectiva imi spunea ,,Ani, dar tu poti face mult mai multi bani!” Si eu am spus simplu :,,Nu vreau”. Persoana respectiva a clipit neincrezatoare si a insistat ,,Dar ai datorii la banca, nu ai bani de vacante etc”. Si am zis ,, Da, dar e asa bine acasa, in liniste…”. Si atunci acea persoana a avut un moment de tacere amestecat cu uimire. I-am spus ca am trecut prin doua crize majore de surmenaj si ca nu mi-o mai permit pe a treia. Si ca vreau sa ma bucur de mine, asa cum sunt. Da, in mediocritatea mea, cu un tricou uzat pe mine, o punga de pufuleti, cu Patul lui Procust in mana si o sticla de Shalimar inceputa.  Experienta mea, repet a mea, mi-a demonstrat ca atunci cand ajung la grad maxim de performanta profesionala, incepe o uzura fizica cumplita, De asemenea, am observat ca atunci cand ma straduiesc sa fac lucrurile la dunga, cum se spune, obosesc atat de mult ca nu ma mai pot bucura de rezultate. Asta sunt eu. Am observat apoi ca multi oameni sunt sclavii unei perfectiuni. Nu stim de unde vine perfectiunea asta. Nu spun ca nu exista indivizi care reusesc sa faca asta. Adica sa munceasca mult, sa faca si bani, sa fie si sanatosi, si sportivi, sa stea si cu familia. Eu chiar vreau sa cunosc un asemenea om.

Am zburat odata spre Germania, mergeam la un training, si alaturi de mine era  o doamna cu parul alb, modest imbracata, citea ceva si ochii meu au sarit in cartea ei, involuntar. Doamna a zambit, mi-a spus intr-o engleza impecabila ce citea. Am schimbat amabilitati, mi-a spus cu modestie ce profesor era, o somitate in domeniul ei. Imi spunea ca se imbraca modest ca e prea obosita sa isi cumpere haine, tocmai imi admirase sacoul si ma intreba de unde il aveam. Imi povestea cum odata, avionul in care zbura a avut un mic incident la o aterizare. Pleca sa sustina o conferinta. Avionul aterizaze pe o aripa, afara era o furtuna cumplita, iar insotitoarea de zbor tipa la ea sa o intrebe daca e ok. Era ok, doar adormise de epuizare cu nasul in carti. Atunci si-a dat seama ca e prea mult si ca trebuie sa ia o pauza. Glumea spunandu-mi ,, Domnisoara, atunci am realizat ca eram prea ocupata sa si mor”. Am ras amandoua. Incepusera niste turbulente si mai in gluma, mai in serios mi-a zis ,,Ce chestie, in sfarsit sunt si eu atenta la turbulente”.  Desi mi-era o frica teribila de turbulente, am ras cu ea. Nu am s-o uit niciodata cum mi-a spus ca era prea ocupata sa si moara. Desi era profesor cautat in lume, calatorea, avea o situatie financiara peste medie, nici amenintarea unui morti nu reusise sa o mai sensibilizeze in efortul de a fi mereu exemplara la catedra, in viata.

In dictionar se spune ca mediocru este cineva lipsit de calitati deosebite. Mereu vrem sa avem calitati deosebite. Sa fim ,,ceva” sau ,,cineva”. Uitam partea asta de a fi, de a fi pur si simplu. Inca o data, nu incurajez spre a fi lenesi, lasi, comozi, sleampati, ci spre a desuruba prin unele lucruri acel surub ce strange totul perfect. Lenea poate fi cultivata ca si o terapie, din cand in cand, e un mod de te reincarca fizic si psihic.

Inca o poveste si inchei. Faceam un training sa invat o aplicatie noua, intr-o cladire de birouri la marginea unui oras. Doi informaticieni imi explicau diverse chestii, cum se face aia, cealalta. La un moment dat m-am ridicat de pe scaun, m-am dus la geam si m-am uitat afara. Era camp. Camp gol si intins cat se vedea cu ochii, la marginea orasului. Colegul meu m-a intrebat daca sunt ok. I-am zis ,,Iti dai seama ca noi daca am fi acum acolo, in camp si nu am avea nimic in jur, am muri de foame?” Am inceput sa radem si el a zis ,,Daca ne iei calculatoarele din fata, chiar murim de foame. Bai, eu nici nu mai stiu sa dau cu sapa, am putina curte, dar habar nu am ce sa fac acolo”. Am ras si am concluzionat ca intr-o zi sa ne readucem aminte cum se cultiva pamantul.

As vrea ca in sistemul de educatie de astazi, precum si pe zona de media, sa se spuna e ca ok sa fii taran si sa iti muncesti singur pamantul, ca e chiar ok sa faci Sarbatorile acasa, ca e foarte ok si sanatos sa mananci mamaliga cu cartofi, ca ciorba de loboda e mai sanatoasa decat un gazpacho si ca mersul cu talpile goale pe un pamant curat e mana cereasca pentru sanatatea omului, ca e foarte misto si cool sa te joci cu jucarii si nu cu aplicatii. ca e ok sa te dai cu Apidermin si nu cu Estee Lauder, ca e ok sa bei apa sa sarbatoresti ceva si nu musai aperol. De asemenea, m-as bucura sa existe o forma de educatie pentru cei ce fac performanta, pentru cei ce au multi bani munciti pe bune sa stie cum sa ii investeasca pentru ei, sa se educe, sa se relaxeze, sa isi ia cate un an sabatic, sa faca mecenat si sa identifice surse pentru sanatatea lor fizica si emotionala. Nu vorbesc de cei ce fac bani prin speculatii, furt, mizerii morale. Ei din start sunt rezultatul unor traume, chestii nasoale, nu vorbim de ei.

Sunt gandurile mele, sunt concluziile mele la aproape 42 de ani, dupa multe urcusuri, caderi, iar urcusuri si tot asa. Stiu sigur ca la 52 de ani voi relua acest articol si va fi mai misto.

 

Clipul de anul trecut in care va vorbesc un pic despre treaba cu mediocritatea:

Written by Ana Maria Tatucu