Dolce Rosa Excelsa by Dolce & Gabbana

Un trandafir spune totul. Dolce Rosa Excelsa by Dolce &Gabbana ar completa perfect prezenta unui trandafir lasat pe noptiera ei. Parfumul evoca Sicilia, un taram mediteranean plin de parfum si temperament. Trandafirul si-a lasat amprenta pe multe parfumuri Dolce & Gabbana, este o aroma pretioasa si familiara in acelasi timp. Exista mereu undeva primul trandafir, acel buchet de trandafiri sau…. petalele de trandafiri care s-au asternut in calea ei. Nu stiu cate povesti cu trandafiri aveti voi, dar cu siguranta prin Dolce Rosa Excelsa ati mai adauga un episod.

Parfumul este un flanker al colectiei Dolce de la Dolce & Gabbana, colectie lansata in 2014. In 2015 colectia se continua cu Dolce Floral Drops, iar la inceputul lui 2016 Dolce Rosa Excelsa vine sa aduca vibratiile de trandafir intr-un nou parfum. Un parfum floral prin excelenta, de la compozitie si pana la sticluta unica.

Ce il face special pe Dolce Rosa Excelsa este folosirea pentru prima data in parfumeria a unui ingredient nou, African Dog Rose, o esenta rara. Aceasta nota se desluseste in notele de baza, alaturi de alta aroma pretioasa, trandafirul bulgaresc.

Notele de varf sunt frunzele de Neroli, flori de Papaya, nufar si white daffodil. Notele de baza sunt musc, casmir si santal.

Parfum Dolce Rosa Excelsa infloreste pur si simplu de la prima aplicare, notele de trandafiri se imprima intens in piele si se resimt cu eleganta. As spune ca si persoanele care se feresc de notele de trandafir ar putea avea o surpriza inedita cu acest parfum.

Sticla este eleganta, din sticla mata, cu o nuanta de roz pal si capacul este de forma unui trandafir rosu aprins inflorit. Parfumul este disponibil la 30, 50 si 75 ml, este EDT si il regasiti in majoritatea parfumeriilor.

dolcegabanna-rosaexcelsa-beautybarometer2016 (1)

dolcegabanna-rosaexcelsa-beautybarometer2016 (2)

dolcegabanna-rosaexcelsa-beautybarometer2016 (5)

Si pentru ca filmul realizat pentru a transmite esenta acestui parfum este mai relevant decat multe cuvinte, va las sa il vizionati:

 

 

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile