Emily in Paris este un serial de pe Netfix destul de comic, usor de urmarit si plin de erori pariziene. Filmul se doreste un fel de daily vlog al unei domnisorici americance care vine sa lucreze la Paris. Emily era un fel de asistenta intr-o agentie de publicitate in Chicago, daca retin bine. Oricum irelevant. Ea este un cliseu american. Si se muta la Paris unde devine un cliseu parizian. La Paris ajunge sa lucreze pentru ca agentia americana cumpara agentia franceza Savoir si era nevoie sa se trimita un om.
In viata reala, atunci cand se produce o asemenea achizitie, pe o perioada limitata se trimite un om si cu putere de decizie. Nu delegi o fetiscana junior care abia stapaneste chestii elementare de business, daramite sa mearga sa reprezinte noul proprietar si strategia lui. Adica filmul din start e o minciunica roz construita pe lucruri irealiste care alimenteaza imaginatia fetitelor ce viseaza o viata instagramabila. Totodata e si o mica declaratie de jignire versus cultura si societatea franceza. Cand nu intelegem ceva, e mai usor sa facem misto, e din pacate un stil de abordare american pe care il vad de ani si ani.
Emily in Paris, clisee si aberatii
Ca sa fie o lectura usoara pentru voi asa cum e si filmul, va spun ce mi se pare aiurea si comic in acest serial.
La chambre de bonne in care se instaleaza rapid Miss Emily e de fapt un studio in adevaratul sens al cuvantului, genul de apartament parizian cu un dormitor, camera de zi , bucatarie si baie, chiar si hol, care costa cam 1500 de euro chirie pe luna. Tinand cont de zona eleganta unde sta Emily, 5eme arrondissement, vorbim cu siguranta de un cost de aproximativ 2000 de euro pe luna, camera avand si vedere, fiind totul mobilat si echipat nu chiar ieftin.
Garderoba lui Emily variaza de la zi la zi. Nu cred ca poarta nici aceeasi poseta in fiecare zi. Cam tot ce e pe ea costa cateva mii de euro pe tinuta. Hainele Dior, Chanel, MiuMiu, Kenzo si multe alte marci celebre alterneaza in look-urile ei fara gust si uneori incarcate ca un manechin intr-o vitrina cu reduceri. Bun, ne intrebam cum poate un junior dintr-o agentie de PR sa plateasca o chirie de aproape 2000 de euro. Dar cum poate sa aiba zi de zi alte haine de mii de euro? Un junior in publicitate are un salariu lunar de maxim 2500 de euro in Franta, in conditiile in care chiar munceste intens. O fetiscana ca ea care invarte doua conturi de Instagram si face un eveniment la 2 luni nu are cum sa ia mai mult de salariul minim pe economie din Franta, undeva la 1600 de euro.
Nu cunoaste limba franceza, deci nu are cum sa se ocupe complet de conturile de Social Media ale clientilor Savoir. La modul serios ma intreb ea de fapt ce muncea acolo.
Lipsa de educatie a lui Emily ne face sa ne punem semne de intrebare si asupra studiilor. E cam ciudat sa lucrezi in PR, sa vii intr-o tara straina si sa nu inveti cutumele, cateva expresii, ce este ok si ce nu este ok in comunicarea de acolo. Parca in Chicago lucrase la McDo si acum pica direct intr-un birou de PR junior executive.
Stereotipuri frantuzesti
Stereotipurile cu fumatul in birouri si inceputul muncii tarziu sunt niste aberatii inventate de ceilalti pentru a explica relaxarea tipic frantuzeasca. In birouri nu se mai fumeaza de ani buni in Franta si chiar nu esti bine vazut sa iti aprinzi o tigara in zonele unde se lucreaza. Poate ca desele greve la metrou ii fac pe parizieni sa intarzie la munca, insa altfel sunt enervanti de matinali. De asta au si un fel de mic dejun dublu, ceva ce mananca acasa inainte sa plece si apoi o gustare scurta la birou ca sa reziste pana la pranz.
Superficialitatea masculina a francezilor e un pic prost transmisa. Frumosul bucatar din blocul lui Emily pare chiar batut in cap, scuze sa o spun. Scenariul e atat de prost facut incat te intrebi daca bietul actor nu pufneste in ras dupa fiecare cadru. Nici bine nu ajunge Emily in acest bloc si lui i se aprind calcaiele dupa ea, de parca e singura femeia aterizata acolo. Da, da, e asa realist, el superb, bucatar, cu o iubita superba dintr-o familie ce produce vin si sampanie si este atras de o prezenta mediocra impopotonata cu Versace si Dior la vedere, fix genul de fille fringuee – duduie incototopenita – care nu este deloc genul de femeie apreciat de barbatii francezi. Inca ma intreb cum poate un junior de agentie sa poarte o jacheta Elie Saab care costa cam 4000 de euro? Bluzita cu dungulite este Versace ( aprox 500 euro) si fustita este Thierry Mugler ( aprox. 600 euro).
De asemenea, un client al agentiei Savoir, culmea si amant al sefei de acolo, ii trimite lui Emily un set de lenjerie. Chipurile un gest specific cuceritorilor francezi. Jamais. Niciodata. E un gest vechi, plictisitor. Daca un francez face asta, inseamna ca ori e drogat, ori sigur nu e francez.
De la agentul imobiliar si pana la clientul cu bani, avem de a face doar cu barbati acut atrasi de puerila Emily. Nu e un secret ca francezilor le place viata, dar pana la a agata orice fusta ametita e cale lunga. Cei priceputi in ale amorului nici nu se risca cu asemenea gesturi si nu fac asemenea erori de comportament. Sunt amabili, zambitori, sarmanti, dar pana la a te atinge sau pana sa iti indice ferm ca isi doresc o experienta de amor cu tine e cale lunga. Ei au o cultura a curtarii bine pusa la punct, nu prea se hazardeaza si cauta partenere foarte asumate. Fetitele gen Emily sunt evitate.
Este Emily in Paris un fashion icon?
O fi poate pentru incepatoarele in Instagram. Sau pentru colectionarele de haine ce se transforma in umerase umblatoare. Nu zic ca nu are si unele tinute reusite, insa 99% sunt amestecaturi de marci mai mult sau putin cunoscute. Tinute previzibile, acelasi concept, ceva scurt, colorat, o sapcuta, un volanas, o posetica colorata. Emily este un fel de bazar Net-a-porter ambulant. Nu are nici un fel de personalitate, stil, e un pot pourri de stiluri si culori. In plus, mereu acelasi par lasat in parti cu acele onduleuri trase la linie de parca are peruca. Nici macar in sezonul 2 nu pare sa fi inteles ceva din stilul pariziencelor.
Poarta mereu si acele tocuri cui ce sunt aprig evitate de parizience. In Paris femeile poarta tocuri nu foarte inalte si ceva mai stabile pentru ca merg mult pe jos, pentru ca multe strazi sunt acoperite cu piatra cubica si de asemenea sunt grilaje peste tot in care iti poti pierde tocurile.
Din pacate nici personajele Sylvie si Camille nu sunt mereu imbracate in acel stil usor neglijat, dar controlat, al frantuzoaicelor, pentru ca trebuie sa fie de decor. Insa la ele mai degraba veti gasi modele interesante si tinute ce poarta semnatura chicului parizian.
Emily in Paris e un film usor, superficial, de uitat ca sa razi si sa te amuzi. Daca vrei sa inveti ceva despre stilul parizian, filmul este exact varianta ,,asa nu”. Va da insa ocazia sa vedeti zone frumoase din Paris, macar pentru asta merita vazut.
