Pentru ca pe 15 martie blogul acesta, BeautyBarometer, va implini 3 ani, pentru ca deja simt ca este mai mult decat un jurnal pe care il scriu si il citesc doar eu si cativa oameni, m-am gandit sa va spun si ceva asa mai de la femeie la femeie. Bun, daca esti barbat si citesti blogul meu, s-ar putea ca unele chestii din acest articol sa nu te prea incante, dar asta e. Am inceput de cateva luni si un blog de beauty pentru barbati, asa ca mai bine te duci si citesti acolo, dar te avertizez ca blogul Beauty For Him e inca foarte la inceput, din octombrie 2014.

Bun, hai sa vedem ce as vrea sa va spun despre mine ca si blogger, ca si femeie, ca si om care 2-3 ore pe zi se aseaza la tastatura si scrie pe acest blog.

Imi place sa scriu si scrisul este hobby-ul meu suprem. Si se manifesta de la 5 ani.  Asa ca nu e o treaba de care sa ma mai ascund. Este clar ca si la 90 de ani, daca o sa ii apuc, tot asta o sa am ca si hobby. Nu stiu despre ce o sa scriu atunci, stiu insa ca acum simt nevoia sa scriu pe zona asta de frumusete.

Scriu despre frumusete pentru ca sunt constienta ca mie natura mi-a dat niste crampeie de frumusete, insa pe restul m-a pus sa mi le fac singura. Par blond imi fac de la 19 ani. Buze rosii mi-am facut prima data la 14 ani si am facut atac de panica ca nu stiam cum sa sterg rujul sa pot pleca la scoala. Rujurile acum 23 de ani erau super chimice si se demachiau nu greu, ci foarte greu. M-am sters atunci inclusiv cu acetona. Plangeam si nu se ducea rujul. Si aveam matematica in ziua aia cu cea mai dura profesoara din scoala. Pe vremea aia sa te duci rujata la scoala era un act de sinucidere scolara.

La 7 ani am primit corvoada de a purta ochelari. La 18 ani am realizat ca e cea mai misto corvoada pe care o puteam primi. Aratam mai desteapta si cand nu eram. Aveam ochii conturati si fara sa ma machiez. Incepusera sa apara si ramele de designer si la noi in magazine, unele si fake, in fine, era o placere sa imi iau o pereche de ochelari noi.

La 18 ani am identificat primele semne de celulita si am atacat o noua gama de produse cosmetice: cremele anticelulita. Speram minunea, dandu-ma dimineata si seara cu straturi, straturi de crema si repetand abdominale si genoflexiuni. Ma uitam in revistele frantuzesti si visam o crema anticelulitica perfomanta care sa imi faca coapsele alea perfecte, eu nu stiam atunci ca pozele se editeaza si ma minunam ce picioare aveau fetele de pe paginile de reclama. Astazi, la 37 de ani spun clar si raspicat: nici o crema anticelulita nu sterge celulita. Amelioreaza insa optic aspectul, daca e folosita regulat si daca muncesti sa o aplici cu automasaj intens, practic masajul face treaba mai adevarata. In rest, atentie la ce mananci, cum mananci si misca-te cu gratie.

La 21 de ani am vazut primul rid pe fata mea. Incepusem deja sa atac cate un borcanel de crema antirid. Am reusit totusi sa am in dotare o crema Nivea Q10 si apoi o crema l’Oreal Paris cu acizi de fructe, nu mai stiu exact cum se numea, dar era cu acizi din fructe, asa scria pe ambalaj. Nu aveam insa prea multa disciplina si eram si super zgarcita cu folosirea lor, stiam ca nu aveam cum sa cumpar o alta crema prea curand. Mi-am luat si o crema de ochi de la Gerovital cam tot atunci. Pe la 22 de ani am inceput sa descopar usurel zona de skincare de lux si am inteles de ce este de lux. Doar starea pe care ti-o da o crema din zona de high-end te face deja sa te autosugestionezi ca esti mai frumoasa si uneori autosugestia functioneaza mai bine decat o crema. Concluzia mea: cremele antirid nu sunt o minune, sunt o necesitate. Iar daca si la acest capitol te zgarcesti, nu ma mai intreba altceva ca nu stiu ce sa iti spun. Esti pe riscul tau.

La 26 de ani am inteles ca daca nu am o disciplina drastica de ingrijire a tenului, va fi grav mai tarziu. si am facut bine. Eram ca un mic soldatel al demachierii, al mastilor etc. Puteam sa nu am de mancare in frigider, cumparaturile prioritare erau cosmeticele si lasam la urma alte lucruri. Tot cam din acea perioada, cine intra la mine in casa si vedea raftul de cosmetice din debara, isi facea cruce. Bunica mea imi zicea ca am cate o crema pentru fiecare deget.

Am descoperit tarziu blogurile de beauty…. pe la 34 de ani. Da, stiu, cam tarziu. Dar am citit cartea Danei Sota cand a aparut, la TV ma uitam la o emisiune pe Euforia unde era si Anca Radulescu si vorbea despre machiaj si ten, era Geta Voinea si vorbea despre par…. in fine, adica cautam mesaje mai necontorsionate de publicitate asa cum gaseam in reviste. Desi cumparam toate revistele glossy. Mai gaseam prin revista Femeia sau in Elle cate ceva interesant, la fel in presa franceza glossy pe care mereu am savurat-o. Inca mai savurez Vogue, dar e atat de plina si aceasta revista de publicitate, incat ma oboseste numai sa rasfoiesc pagini si pagini pana ajung la articolele scrise foarte marunt.

La 35 de ani mi-am inceput blogul de beauty. Am zis ca trebuie sa zic si eu ce am de zis pe tema asta, tarziu poate, dar asta e. M-am familiarizat greu cu terminologia: review, giveaway, LOTD ( look of the day), swatch si mereu ma intrebam si ma intreb si acum: dar de fapt omul care ma citeste ce vrea? Am facut si eu primul giveaway si nu a participat nimeni! Si dadeam ca si premiu un voucher de 50 de lei la Douglas, cumparat de mine insami. Nu avea cum sa participe cineva, cred ca aveam vreo 5 oameni care citeau blogul si probabil ca din mila nu au participat.

Inca putin si BeautyBarometer face 3 ani, pai eu fac 3 ani de blog adica. Cred ca abia acum incepe totul. Peste 8000 de oameni intra pe blogul meu lunar de mai bine de jumatate de an, nu e nici mult, nu e nici putin, insa chestia asta ma face uneori sa fiu si mai selectiva fata de produsele cosmetice pe care le folosesc. Eu personal cumpar ceva dupa ce citesc bloguri care mi-au castigat increderea si imi dau seama ca undeva pe lumea asta este o femeie care poate cumpara ceva si isi pune o crema pe fata dupa ce citeste informatia la mine pe blog.

Ma bucura mesajele de la voi, acele mesaje private, mailuri in care imi spuneti ceva, orice. Sunt mesaje care ma fac sa rad sau sa ma ingrijorez, sunt mesaje care ma fac sa inteleg ca ce fac eu ajunge si la voi si ca voi cititi.  Si oriunde plec, ma asigur ca am mijloacele prin care sa va raspund in timp de maxim 48 de ore, cam asa incerc eu, nu imi iese mereu.

Nu imi place treaba cu judecatul la kilogram si pozitiv si negativ, mai exact cand cineva zice “voi, bloggeritele”, ma termina pluralul intr-o chestie asa personala. Si o mai zic o data si o sa o mai zic: blogul acesta este al meu, doar eu scriu pe el si atat. Am zile cand scriu mai bine si zile cand scriu mai putin bine, dar sunt eu peste tot, in fiecare articol. Cand preiau din comunicate spun ca o fac si treaba sta asa: mai bine sa va dau informatia, uneori informatia bruta si oficiala decat sa stau eu cu ea adunata in fisiere pe calculator si sa ma bucur singura “Vai, ce informatii minunate am”. Normal ca selectez, daca ar fi sa pun tot ce am ca si info, cu siguranta ar trebui sa fac doar blogging all day long. Nici despre tot ce folosesc ca si produs cosmetic nu apuc sa scriu. Pentru ca in 2-3 ore pe zi, nu am cum.

Cat mai cheltui pe cosmetice? Mai putin decat cand nu aveam blog, cam cu 50% mai putin. Din ratiuni practice, nu apuc fizic sa folosesc toate noutatile primite si am o singura fata, doi ochi si un singur corp pe care pot folosi produse, atata am in dotare. Desfac 4-5 creme de fata pe luna, ca si exemplu. Imi fac ca si disciplina sa le folosesc pe perioade relevante doar cate una sau doar cate o gama anume, o marca anume timp de 3-4 saptamani sau depinde cum simt eu produsul respectiv. Le etichetez sa nu uit cand le-am desfacut. Imi place mai mult partea de skincare decat de machiaj, asta recunosc si v-ati dat seama. Am inceput deja sa simt o crema daca mi se potriveste sau nu de la a doua zi de folosire.
Cumpar insa demachiante, multe, de toate felurile vopsea de par, produsele de haircare, anumite seruri faciale si…. beauty box-uri. Si parfumuri, normal.

Am mai multe bucurii din blogging decat suparari. Supararea vine intotdeauna din confuzie, nu reusesc sa inteleg logic niste lucruri. Si oricum supararea e relativa, de la ce ma pot supara practic? Ca cineva uita sa raspunda la buna ziua sau ca spune o mica minciunica ca sa para treaba roz? Pe bune, chiar vreti sa va zic si despre asta? Pentru suparari, exista ciocolata neagra si Guerlain.

Nu mai cumpar produse cosmetice dupa ce vad o reclama de la TV sau din reviste, cum faceam cand habar nu aveam de bloguri. Femeile acelea superbe care apar acolo sunt asa si cu crema X si cu crema Y… si cu orice crema. Si in reclama este o femeie pe care nici macar nu am vazut-o vreodata in viata reala sau poate cel mult am vazut-o pe o scena. Crema si parfumul le cumpar pentru mine. Asa ca iti recomand ce imi zic si mie, documenteaza-te inainte si citeste despre crema aia si foloseste Google.
A, da, lasa-te inspirata de o reclama superba, dar nu lua totul ad literam. Reclamele vin cu o chestie inspirationala si aspirationala care nu are mereu legatura cu caractesticile produsului din reclama. Eu recunosc insa ca atunci cand am vazut reclama cu Catherine Deneuve la l’Oreal Paris, am ramas cu imaginea aia pe creier. Dar vorbim despre Catherine Deneuve.
Caz similar cu Ivatherm si superba actrita de la noi, Daniela Nane. Femeile astea doua insa sunt atat de frumoase incat arata perfect si cu nisip pe fata.

Si stiti ce ma face sa ma bucur si sa rad singura uneori citindu-mi blogul? Va fi candva o fata frumoasa, peste niste 25-30 de ani, habar nu am, care o sa zica: “Soacra-mea e beauty blogger”.

Pozele din articol sunt realizate foarte recent, adica pe 28 februarie 2015, dupa intalnirea cu bloggeritele de beauty din Constanta, eveniment despre care o sa va scriu curand. Imi place foarte mult marea in orice anotimp si cand fetele m-au invitat acolo, mi-am dat seama ca nu pot sa le refuz, chiar daca a insemnat o calatorie dus-intors in aceeasi zi.

M-as bucura sa imi spuneti voi cat va este de folos ceea ce scriu, cat de des ma cititi si ce vi se pare ca fac bine si ce fac mai putin bine. Va multumesc si va promit ca ma tin de blogging pana cand o sa devin soacra, bunica…. si tot asa.

Written by Ana Maria Tatucu