Incep articolul acesta pe un birou pe care am invatat pentru admiterea la liceu si apoi la facultate. In fata mea am un tablou facut de mama din print-uri de poze facute cu telefonul. In poze este ea si bunica mea. In fine, bunica mea este sa zicem punctul central in colajul de poze.

Am in stanga un portfard cu cateva chestii luate cu mine, un ser, o crema, alta crema, lotiuni, 3 parfumuri… o apa termala Jonzac in partea dreapta, pentru ca m-am obisnuit sa nu imi lipseasca, deja de peste 2 ani este o prezenta constanta pe biroul meu. Il ascult pe Sting, as usual. Ori Sting, ori Elton John, ori Kylie Minogue sau Patrick Bruel.

Asistentele si indeosebi infirmierele de la spitalul unde tata e inca internat sunt cu masca pe fata. Cu masca, cu boneta, acoperite si camuflate. Li se vad doar ochii. Sunt obosite. Putin spus. Sunt speriate? Nici ele nu stiu. Au dobandit un fel de imunitate. Unele din ele au vazut atata sange si atat adurere cat noi ceilalti nu am putea duce nici la nivel de imaginatie. Si in nebunia actuala, ele trebuie sa ramana pe un fir constant si sa ajunga si acasa la copii si familie. Una dintre ele are niste ochi superbi. E drept, e incercanata, cu parul alb, dar sclipirea aceea din ochi am zarit-o de cand a venit spre mine. Ochii ei zambeau si era frumoasa, asta va spun sigur.

Bunica mea spunea ca batranetea e urata. Ti se lasa pielea, te incretesti. Nici rujul nu mai sta. Stiu ca am machiat-o odata, dupa operatia la ochi si a fost uimita de cum arata. Nu ii venea sa creada. Sa nu va imaginati ca am facut cine stie ce. Am mixat niste fiole cu acid hialuronic cu un ser, apoi o crema si am folosit un fond de ten de tip BB de la Guerlain. Niste pudra Meteorites si un rimel, Le Volume de la Chanel.

Cred ca femeile au aceasta forta, dar si blestem. Frumusetea. Pana tarziu se tin de ea si ea se tine de ele. Oricat ar fi de mare suferinta, simti inca nevoia aia de a te uita in oglinda, sa iti dai parul peste cap si sa te dai cu un ruj. Iar cand nu mai intrezaresti nimic din ce se poate numi frumos, iti dai seama ca te apropii de sfarsit.

Educatia pe care chipurile o fac marcile de cosmetice de ani de zile este sa ne bage in cap ideea de antiaging. Really? Adica cum? Exista vreun zeu nedescoperit ascuns in vreun laborator care scuipa tinerete fara batranete in borcanele de crema? De ce nu vorbim de pro-aging si de a imbatrani frumos?

De ce i se spune unui barbat ca la andropauza nu mai este barbat? De ce i se spune unei femei ca vai, esti la menopauza si gata, iti cade parul si ai pete, desi ea nu intrevede nimic din aceste semne in oglinda? De ce ni se cere sa performam la 50-60-70-80 de ani – hai bine, gagici si baieti de 90 si 100 va primim si pe voi – ca la 20 de ani? De ce acesta ar fi standardul?

Va mai fac o confesiune, eu am o prietena extraordinara si are un pic peste 70 de ani. Are mari abilitati de a fi model ,,plus age” sau cum se numesc acele doamne frumoase ce apar prin Norvegia sau Germania la reclamele de asigurari de viata. Ati remarcat tarile? Sunt printre putinele unde a fi batran nu este sinonim cu a fi inutil si urat.

Frumusetea la varsta a 3-a este o alta versiune a frumusetii. De mica am admirat doamnele cu parul alb, frumos coafat, cu palton si pantof cu toc ce le permitea sa mearga elegant.

Cu ocazia asta reamintesc proiectul inceput in acest an The Mature Beauty, proiect de care sunt mandra asa cum sunt mandra eu, in felul meu discret.

Ilustrez articolul cu o poza a lui Catherine Deneuve, una dintre femeile care a imbatranit frumos nu pentru ca este vedeta si ca s-a dus la chirurgul estetician, ci pentru ca s-a adaptat incet si natural la tot ce a intalnit in viata. Sper sa ii fie bine, stiu ca nici ea nu trece printr-o perioada prea buna. Si vorba ei, a jucat pana tarziu pentru ca in filme era nevoie si de personaje femei batrane si azi e greu sa gasesti o actrita in varsta sa arate ca o femeie in varsta.

 

Nota bene: daca sunt litere mancate si usoare incoerente, retineti ca scriu de pe alt calculator decat scriu de obicei. Revin si corectez. Nu va sfiiti sa imi comentati ce e scris aiurea.

Written by Ana Maria Tatucu