Ganduri de martie nu inseamna o insiruire de martisoare scrise aici, pe blog, ci un fel de reimprospatare si de acceptare a noului. Inceputul acestui an pentru blogul meu a fost foarte relaxat. Nu mi-am propus nimic, nu am urmarit vreo tematica anume. Uneori au trecut si cateva zile bune fara sa scriu ceva pe blog. Uneori am tras de mine sa ma asez si sa tastez cateva fraze care sa sune bine. Uneori m-am simtit mai bine sa deschid camera si sa filmez. Stiti ca eu filmez fara sa ma pregatesc, fara artificii tehnice care sa ma faca mai placuta. Mai iau pisicile in cadru ca sa fiu sigura ca va aduc un motiv in plus sa zambiti. Simt nevoia sa zic ceva si zic.

Bon, voila le debut. Ar trebui acum sa va spun ceva despre niste planuri, despre cum va continua scriitura mea pe blog. Cum nici eu nu stiu asta, nu am cum sa va spun. Pot sa va spun doar ca, treptat, blogul devine si mai si oaza mea de exprimare si de placere, mai mult parca fata de cum era inainte. Au fost si niste ani in care am incercat sa fiu competitiva cu mine insami. Am incercat sa scriu zilnic. Incercam sa duc niste tematici. Acum cred ca simt doar nevoia sa va aduc ganduri.

 

M-am amuzat zilele acestea citind ceva. Am tot inceput sa citesc istoria familiei Guerlain si am aflat din documentatia care exista ca Balzac si Alexandre Dumas erau buni prieteni cu primul parfumier Guerlain. Isi comandau parfumuri si le primeau uneori si gratuit, ba chiar si cu ceva cadouri pe langa. Balzac chiar a creat un personaj al carui caracter se inspira din personalitatea lui Pierre Francois Pascal Guerlain, bunul sau amic. Si nu doar ei primeau favoruri din partea familiei Guerlain, ci si ziaristele timpului si apoi si alte personalitati mondene intrau in bula celor iubiti si cadorisiti de casa Guerlain. Donc, o sa comenteze cineva ca Balzac si Dumas primeau gratuit ape de colonie si sapunuri Guerlain? Prin asta vreau sa va spun ca mereu ma surprinde virulenta celor care comenteaza cu spirit ascutit critic care nu ascunde nici o intentie de a aduce ceva in plus. Mi-e dor de o argumentatie si de o critica bine construita din partea celor ce ma citesc sau ma asculta pe Youtube. Uite asa plec de la Balzac si de la Dumas si ajung tot la bombanitorii nostri, incapabili sa scrie fara emoticoane si fara greseli de exprimare. Si uite asa ajung la concluzia ca nu o sa mai raspund decat celor care vin cu critici reale, nu cu bombaneli. Aveam o etica a mea de a raspunde tuturor celor care scriu cat de cat coerent. De acum voi raspunde doar celor care critica sau lauda coerent. Chiar vreau sa ma pastrez pentru oamenii cu care rezonez.

Ma gandeam deunazi la celebrul lapte Doina, atat de iubit si atat de folosit de toate doamnele romance. Uneori auzeam ca e carat prin valize la distante mari pentru ca inca sunt romance care nu pot folosi altceva. Am stat si am realizat ca laptele Doina este un simbol cultural mult mai puternic decat credem. Era o prezenta linistitoare in baia bunicilor, o absenta neinteleasa de pe policioara de la baie a mamei si o jucarie atunci cand sticla se golea. Romancele l-au folosit si il folosesc la orice. Demachiere, protectie solara chiar, antivergeturi, hidratare, masaj. Stiu o doamna cu mare putere de cumparare care inca se incapataneaza sa il duca la masaj si sa ii spuna maseuzei de la un celebru SPA sa nu ii puna ceva din pomezile actuale ca nu crede in ele. Cineva imi spunea ca nici laptele Doina nu mai e ce era odata. Cum nici Shalimarul nu mai poate fi ce era candva.

As vrea sa cred ca trecerea timpului nu duce in derizoriu sau in golire de sens. Avem mereu obiceiul sa spunem ,,ou sont les neiges d’antan”, ca o melancolie a unei calitati pierdute din ceva. Cred ca trecerea timpului inseamna o ciclicitate pe care ar fi vremea sa o accept si eu. Uitandu-ma ca se aduna 6 ani de blog, ma uit ca se aduna ani cand am scris disciplinat si ani cand am scris fara un scop anume. Constanta insa ramane aceeasi: mereu pe blog sunt eu, este vocea mea.

 

Stiu ca vine primavara in suflet, in primul rand. Primiti-o si acceptati fiecare schimbare. Priviti in urma la lucruri frumoase si nu fiti prea melancolici dupa ele. Pregatiti-va sa vina altele si mai frumoase.

 

 

Written by Ana Maria Tatucu