Primele mele reactii la frig sunt de obicei parfumuri mai vanilate, mai ambrate si opulente. Cam acesta este primul gand de toamna. Asta ca sa incep cu ceva in ton cu blogul meu de beauty. Nu? Viata asta insa e plina de alte mirosuri sau de duhori. Iar in tara asta a inceput sa miroasa urat.
Realitatea a venit si mi-a dat jap-jap doze de parfum amar si acru insuportabil. Am crezut ca mai mult de atat nu se mai putea. Ma gandeam ca mirosul de ars al bebelusilor de la Giulesti si al copiilor de la Colectiv ne-a dat suficient aer insuportabil si ca ne vom opri acolo. Trec des pe langa Colectiv, unde a fost Colectiv. Daca iti lipesti nasul de zid inca miroase a cenusa de om, a tristete, a amar, a suflet fara aripi si a lacrimi amestecate cu noroi de sange. Toate cladirile alea din jur sunt in paragina, diverse mici afaceri au inchiriat spatii pe acolo si un capitalism ca un copil retardat si rahitic se dezvolta. Miroase a urina si a detergenti ieftini pe langa ziduri, a gaze de esapament si a lehamite.
Suntem pusi din nou sa alegem. Ce sa alegem? Cum sa alegem cum sa iubim? Cum sa scoatem ADN-ul si sa-l frangem cu mainile goale cerandu-i sa ne anuleze simturi, senzatii, iubiri, dorinte? Dumnezeu este batjocorit pe niste buletine de vot. Se predica sa fii bun crestin si sa negi pe cel de langa tine. Am uitat oare ca toti suntem creatia Lui si ca daca pe unii ne-a facut un pic altfel nu e ca am ales noi sau ca vrem sa lovim in cineva.
Cu toate parfumurile pe care le am nu imi pot amagi sufletul sa simta ca mai miroase ceva bine in jur decat pentru perioade scurte. Cand sunt trista si Shalimarul mi se pare incomplet.
