A beautiful senior Mexican Woman working out and stretching with weights

Happy Monday (38)

Happy Monday sau lunea fericita este astazi un articol dedicat imbatranirii. Articolul meu de astazi o sa dea practic un semnal pe care il tot dau de mult, fara insa sa insist, anume ca imbatranirea este frumoasa. Da si ca asta depinde de fiecare dintre noi.

Daca va uitati un pic pe schema anilor unui om, majoritatea anilor suntem mai degraba maturi, batrani, in plin proces de imbatranire. Procesul de imbatranire incepe undeva pe la 25 de ani. Atunci este practic imperceptibil. Cum sa spui ca esti batran la 25 de ani? Pai nici nu esti. Si nu esti nici la 52. Esti doar in proces de imbatranire. Batran esti atunci cand nu mai este armonie intre minte si corp si cand astepti ca un corp ce face aceleasi lucruri de 50-60 sau 70 de ani sa le faca la fel de repede si ca la 20 de ani.

As vrea sa vorbesc astazi in special despre femei. Nu cred ca esti saptamana in care sa nu primesc un mesaj din partea voastra despre problema cu ridurile. De ce sa fie ridurile o problema? De ce sa te bati cu ele cand le poti face sa fie mai aspectuoase. O, da, exista riduri frumoase.

Nu o sa o fac pe ipocrita sa va spun ca nu m-am crizat si descurajat cand am vazut acum cativa ani ridurile din jurul ochilor care nu mai permit fardurilor sa stea acolo si care fac ca efectiv un machiaj smoky eyes sa ma doara. Dar, dupa diverse incercari, am inteles ca pentru mine acest machiaj nu mai este potrivit si ca e vremea sa incerc altceva sau, ceea ce am si facut, sa am si mai mare grija cu partea de ingrijire decat cu ce tine de make-up. Ca atare, am sporit atentia pe care o dau ingrijrii tenului. O, da, multa lume din jur imi spune ca exagerez. Asa o fi, insa prefer ca ridurile mele sa arate bine si la 90 de ani. De asta le pregatesc de astazi.

Toate statisticile medicale parca vor sa te sperie inca de la 35 de ani. Ba ca apare aia, ba ca apare altceva. Industria farmaceutica iti intinde covorul rosu si te asteapta. Chirurgia estetica nu stie cum sa te mai imbie cu operatii si proceduri care mai de care mai bine impachetate ca sa te faca sa crezi ca dupa o anestezie totala, putin bisturiu si alte manevre, apoi alte luni de suferinta si recuperare, vei redobandi niste lucruri pe care poate nici la 20 de ani nu le aveai. Pana si industria frumusetii iti vinde niste produse frumos ambalate care promit lucruri greu de imaginat. Nimeni insa nu iti spune despre rabdarea cu tine insati, ca si femeie, despre cum ar fi bine sa te educi, ce sa faci sa inaintezi in varsta lent si sigur. Nimeni nu iti spune ca de fapt e mai bine sa urci scarile decat sa iei liftul sau sa mananci un mar decat un sandwich. Sau in fine, ti se spune, dar asa, subtil. In schimb reclamele si mediul public urla la tine despre tot felul de medicamente, operatii, clinici, regim de slabit etc etc.

Gandul de azi: sigur vei imbatrani, o poti face frumos, asta inseamna incet si sigur. 

Sursa poza: sixtyandme.com

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile