Nu ma simt prea pregatita sa scriu un articol numit Happy Monday sau lunea fericita. Dar exact aceasta repetitie, acest exercitiu de a scrie despre fericire intr-un eseu scurt, genereaza acolo macar un germen de bucurie. De ceva vreme, incep sa cred ca fiinta umana prin exercitiu si repetare poate sa ajunga la adevaratul ei rol. Din pacate, prin prea multa evolutie, am ajuns sa distrugem ce avem. Am uitat sa repetam lucrurile simplu: trezeste-te, bea apa, admira soarele, respira aerul, stai langa un copac, mergi pe iarba, mananca ceea ce culegi cu mana ta.
Zilele acestea am schimbat telefonul. Poate cei care m-ati mai urmarit pe Youtube, ati vazut ca de multe luni stau cu un telefon cu un ecran spart, chinuit, dar despre care am spus ca reprezinta exact ce simt eu pentru tehnologie. Dispret si totodata neputinta. Nu prea imi vad astazi viata derulandu-se firesc fara calculator – practic locul meu de munca, fara telefon – legatura mea cu oamenii din jurul meu si cu banca, fara curent electric, fara masina etc. Am ajuns sa cred ca e suficent un telefon sau o discutie pe messenger ca sa fiu aproape de cineva care mi-e drag. Dar nu, nu e. Si, desi telefonul asta face niste poze tare misto si se misca excelent, ma simt ca un mic criminal, am subventionat un nou mijloc de poluare.
Ne acuzam copiii ca stau prea mult cu ochii in ecrane. Iertati-ma, dar ce le daruim de fapt, ei aia iau. Ce deriva de aici, vedeti cu ochii vostri.
Am avut un moment de oarecare meditatie trista, nu am vrut sa fie trista, si dorinta cea mai mare din suflet a fost ca totul sa se opreasca aici ca si evolutie. Sa nu mai apara un alt telefon mai performant, un alta masina mai puternica, deja e prea mult. Sa nu mai apara un alt sortiment de ciocolata, de paine, de iaurt, de nimic. E suficient ce avem, e chiar prea mult.
Mi-am dat seama ca am trecut de 40 ani facand parte din acelasi sistem de distrugere lenta a unei naturi si chiar insistand in asta. Ce stiu sa fac astazi? Sa muncesc pe un calculator, prin asta imi castig painea, din care platesc alte legaturi cu o lume pe care sincera sa fiu nu prea o mai diger. Merg la cumparaturi. Nu am mai cules un mar cu propria mana de niste ani.
Stiu ca pare a lamentare ce scriu aici. Cam asta simt si eu. Dar cred ca e o prima faza, de constientizare si deja e bine. Sunt aproape sigura ca nu voi avea forta si capacitatea sa ma desprind de rutina asta a omului modern. O, da, fara curent electric o zi cred ca as fi devastata. Si nu numai eu. Fara cutiutele astea de plastic in care ne tinem tot ce avem, oare ce am face?
Maturitatea mi-a adus o lectie de trezire, mi-e un pic cam rusine ca fac parte din specia umana. Cu cat ma uit mai mult la animalele pe care le am in casa, inclusiv la hamsterita noastra, cu cat vad documentarele de pe canalele TV dedicate explorarii naturii, a animalelor, am ajuns la concluzia ca omul e cam cea mai perfida fiinta. Si ma includ aici. Atat timp cat mor animale inecate cu plastic si petrol suntem un fel de gunoi existential.
Gandul de azi: as prefera sa am mai putine ganduri si sa fac mai multe lucruri. Mi-as dori sa apara un dictator ecologist care sa ne taie curentul de 3 ori pe saptamana, sa nu ne lase sa pornim masinile decat o data pe luna si sa considere sticlele de plastic arme interzise. Pana atunci, imi duc inca gandurile singura, imi duc munca de zi cu zi pornind si inchizand un calculator, consumand apa dintr-o sticla de plastic si mancand niste legume pline de pesticide. Duc sticlele astea de plastic la reciclat, insa ce fac cu restul lucrurilor pe care asa am fost invatata sa le fac? Momentan nu am alta varianta.
