Happy Monday a ajuns deja la numarul 50. Asta chiar e o cifra rotunda. Oare de ce ne plac cifrele rotunde sau de ce ne atrag atentia? In fine, nu am sa stau sa analizez asta.
Mi-a fost greu azi sa ma mobilizez sa scriu Happy Monday. E foarte cald, dar intr-un mod bolnavicios. Simti mirosul infermal al cimentului care fierbe, noxele din aer sunt si mai greu de suportat. Imi aduc aminte cum mirosea arsita in copilarie, a rosii zborsite, a cirese viermanoase, a pietre incinse, a pamant, a balta, mirosuri atat de legata de viata. Astazi canicula miroase a moarte.
In plus, zilele acestea mi s-a facut tare dor de bunica mea, de Mama Leone, de fapt de ei doi, bunicii mei dragi. De ea mi-e si mai dor pentru ca ii vad inca mesajele de pe Facebook, am inca poze cu ea, am inca lucruri despre care vreau sa vorbesc cu ea. Intrebari de alea puerile pe care i le poti pune unei bunici fara sa te simti aiurea. Amandoi au fost oameni cu o profunda amprenta pe ceea ce faceau. Adica nimeni nu putea sa faca ce faceau ei. Azi am dat o paine buna de pomana in amintirea ei, tare ii placea painea proaspata, asa goala. Nu sunt genul care sa tina la lucrurile astea traditionale ortodoxe, insa a da o paine buna cuiva in numele cuiva foarte drag mi se pare un gest tare uman, tare firesc.
Astazi am realizat cate lucruri firesti lipsesc din viata mea. Mersul la bunici nu mai exista. Linsul cratitei de tocana facuta de ea nu mai exista. Iar el care ne culegea pere dintr-un copac tare inalt si aprig… ce pere bune, nu am mai gasit nicaieri, a murit si parul. Motanul grasan care prindea soareci si ii aducea pe prag…..zmeura mancata direct de pe ramuri, fara frica ca sunt stropite cu ceva. Nu ma mai asteapta nimeni la poarta. Lor nu trebuia sa le dau sms sau mesaj pe Whatsap pentru ca ei stiau cand vin si de ce vin.
Unde e fericirea in treaba asta? Am ce lucruri frumoase sa imi amintesc! Am mereu la ce sa ma raportez. Eu stiu ce inseamna un om bun pentru ca i-am avut pe ei. E comoara mea. De cate ori ma gandesc la cate lipsuri apar astazi – pentru ca aceasta criza economica, dragii mei, este pe bune si ne duce in jos- eu ma gandesc la ei. Cat de saraca era uneori camara lor si cat de bogata ni se parea masa pentru ca era atata armonie. Cele doua tigai de cartofi si cu mujdei de usturoi, cu o mamaliga mare imparateasca si acum mi se pare cea mai sfanta mancare. Oricat ma chinui eu sa le fac, nu mai au gustu ala. Dar va dati seama ca eu am avut asta, am trait asa.
Gandul de azi: pastreaza ceea ce e cu adevarat bun in tine, in mintea ta. Restul vor fi deseuri la un moment dat si unele chiar vor polua.
