E o noua luni fericita. A Happy Monday, cum i-am pus eticheta. Si de data asta este responsabilitatea mea, ca si adult, sa fiu fericita. Pare un enunt un pic idiotel si rostit sa dea bine pe Instagram. Dar nu. Chiar este de datoria mea ca si adult sa imi gasesc toate parghiile posibile sa fiu fericita.

Daca multi spun ,,as vrea sa mai fiu copil“, eu spun nu. Nu as mai vrea sa fiu copil. Cel putin nu copilul care am fost, nu imi mai vreau copilaria. Am trait atunci o mare epoca a ,, nu ai voie”, ,,asta nu e pentru tine”, ,,tu nu poti face asta”, ,,habar nu ai ce e de facut”, ,,niciodata nu vei face asta”, ,,esti prea slaba”, ,,esti prea mica”, ,,nu mananci destul”, ,Nu!”. Si practic in momentul cand am inceput sa aud ,, Da” a fost abia cand am inceput sa ma indrept catre perioada adulta. Unele ,,da”-uri mi le-am smuls de la altii si de la mine cu eforturi uriase. Cu drame, cu suferinta, cu lucruri pe care poate le traiesc oamenii din zone ale Pamantului unde este razboi si foamete.

Astazi insa lupta cu Nu-urile din mine inseamna o lupta cu niste angoase inradacinate, impuse sa creasca acolo, ca pe niste buruieni pe care le obligi sa creasca printre trandafiri. Pana si buruienile astea stiu ca nu prea au ce cauta acolo, dar totusi, culmea, si ele observa ca vine un gradinar si le uda si pe ele.

Ma simt uneori ca un chirurg care trebuie sa se opereze singur, fara anestezie, privind intr-o oglinda ce mareste fiecare lucru ce trebuie scos dintr-o rana dureroasa. Fac asta pentru ca stiu ca eu vreau sa fie Happy Monday in fiecare zi si ca de mine depinde asta.

Ani de zile mi-am dorit pisici sau orice animal, sa le am in casa, cu mine, sa dorm cu ele, sa mananc cu ele. In copilarie, mai luam uneori pisica bunicilor, o aduceam acasa si apoi fugeam repede cu ea inapoi. Acum am pisici si de cateva zile si caine. Si culmea, toate cliseele acele idioate pe care le-am auzit ani de zile ca animalele sunt scarboase si nu au ce cauta in casa mi se par niste aberatii patologice. Totusi unui copil daca ii torni zilnic otrava in urechi prin ceea ce spui, risti sa il otravesti incet si sigur. Dar am avut forta sa nu patesc asta in totalitate.

Evident ca voi ce cititi asta va ganditi acum la diverse scenarii si poate gasiti similaritati cu ceea ce ati trait voi. Sau cei ce ati avut parinti care v-au incurajat si v-au sustinut mereu, vedeti asta ca pe ceva ireal si ma acuzati de aberatii de luni dimineata.

Dupa operatia de mai sus, aceasta operatie imaginara, incepe recuperarea. Iar in recuperarea asta eu am impus ca prima masura sa imi gasesc toate motivele sa fiu fericita.

Happy Monday este pentru mine ca si un exercitiu de recuperare dupa aceasta ,,operatie”.  Blogul in sine si a scrie sunt lucruri care imi aduc o bucurie reala pe care uneori nici nu prea simt nevoia sa o impartasesc cu altii. Pentru ca bucuria reala e cea care nu tipa, care nu tine sa fie facuta ca un afis publicitar.

Gandul de azi: daca esti responsabil pentru atatea lucruri, ei bine, esti responsabil si de fericirea ta. Fa ceva zilnic si ceas de ceas, altcineva nu o sa faca.

Written by Ana Maria Tatucu