Sosesc cu Happy Monday, adica cu o zi de luni fericita. Stiu ca se spune sa lasi trecutul in urma si sa iti vezi de prezent. Iar eu, cam de un an de zile, exersez puternic ancoraraea in prezent. Totusi, tot plimbandu-ma cu cainele zilele acestea, am avut o revelatie.
Max, care e si pui si foxterrier pe deasupra, misuna cu nasul peste tot, adulmeca ca disperatul orice bulgare de pamant, frunza, bat sau crenguta. Reflexul meu e sa nu il las sa puna botul pe prea multe. Orasele sunt mizerabile in Romania. Si la un moment dat, cand m-am aplecat sa ii strang rahatelul si sa il pun in punga, am avut o stare ciudata. Nu, nu de mirosul de caca, miros care nici el nu mai e natural, ca na, hranesc cainele cu bobite. Socul meu a fost de la mirosul pamantului si de la vegetatia reavana de prin parculetul de langa bloc. Oameni buni, doar in Bucuresti sper sa fie asta, dar pamantul miroase a materie rece, a metal. Frunzele, chipurile uscate si lejer vestejite, nu put. Nu put asa cum trebuie sa puta o vegetatie usor aflata in descompunere, umezeala etc. Mirosea ca a ceva legume de supermarket uitate in frigider care stiti, ca si mine, ca raman intacte, doar se stafidesc usor. Eu patesc sa mai uit o rosie sau un dovlecel prin frigider si arata dupa 2 saptamani de parca sunt impaiate. Mi-e dor de o rosie de aia storcita, tavalita de soare si vant, care incepe usor sa miroasa urat si sa atraga mustele. Pai unde se mai vede asta? Da, se intampla vara sa mai ramana cate o leguma pe masa si deasupra sa bazaie doua musculite anemice. Unde e viata, oameni buni?
Va rog sa ridice mana sus cati dintre voi ati mancat rosii direct de pe vrej cu mainile murdare de pamant…. sau cirese direct din copac. Va mai aduceti vremurile acelea? Cine a prins. Ca astazi la tara legumele si fructele fie sunt stropite cu diverse aberatii, fie pe ele se aseaza un strat fin negru din aerul poluat. Nu mai poti lasa copilul cu mainile prin pamant ca fie ia vreun microb nou, fie se irita de la ingrasamintele periculoase. Da, stiu ca ma sunt zone izolate, bucurati-va de ele si nu spuneti nimanui de ele ca sa ramana asa.
La 7-8 ani, bunicii ne spalau cu apa de ploaie, nu aveam nici teama de incarcatura de metale grele sau alte aberatii din apa de ploaie ce venea deasupra satului sau chiar a oraselor mici.
Nici bunicii nu mai sunt ce erau odata. Astazi bunicii sunt batrani, bolnavi, blazati, la coada pe la farmacii sau numarandu-si pensia asteptand stirile TV cu ceva bun. Nu prea mai au putere sa stea sa framante cozonaci, sa citeasca povesti in care nici ei nu mai cred si din pacate se tem sa iasa prea mult pe strada….
Si unde e happy monday? Unde e lunea fericita? Pai o avem, inca o mai avem pe undeva si fiecare ar trebuie sa gaseasca ceva din ea. Ceva din pamantul care miroase a pamant, ceva din rosia aia coapta de soare si hranita cu seva pamantului, ceva din balega aia care mirosea a baelga si nu a nutreturi pline de chimicale ciudate.
Gandul de azi: fii fericit daca inca poti simti mirosul pamantului asa cum miroase el de fapt. Cauta apa cu gust de apa si rosie cu gust de rosie. Nu le gasesti, cauta altceva care sa aiba cu adevarat mirosul vietii.
