Dimineata aceasta vine cu Happy Monday sau lunea fericita. Si nu o sa va spun ca imi trec pe langa ureche toate aceste stiri cu noul virus si nu ma afecteaza, cred ca generatia mea, precum si cele mai tinere, nu au trecut prin asa ceva. Bunicii si strabunici nostri au trecut prin perioade de boli cumplite de dupa razboi, noi insa nu prea am avut de a face cu asa ceva.

Imi aduc aminte de perioade dupa explozia de la Cernobil cum veneau asistentele medicale in clasa si ne dadeau niste pastilute dulci. Totodata, am trait in Bacau pe timpul copilariei si al adolescentei, aveam acolo un combinat chimic oribil care cand elibera niste gaze generate de productie, pur si simplu mergeai si te inecai pe strada din cauza aerului suprapoluat. Si oamenii vorbeau atunci ca cine stie, Ceausescu vrea sa ne otraveasca, erau atatea nebunii si atunci. Insa astazi cand stii ca exista atata evolutie, cand avem senzatia ca omul a evoluat asa mult, parca e ceva neclar. Stau si ma gandesc de ce am evoluat atat si la ce ne-a folosit?

In weekend am avut o plimbare printr-un loc aproape salbatic. Am facut un fel de drumetie prin niste paduri de pe marginea Dunarii, cam pustii, de fapt ne-am intalnit cu un singur om pret de vreo 2-3 ore in care am tot mers. Am fost asa bucuroasa ca pe tot parcursul drumului am gasit maxim 4-5 sticle de plastic aruncate, in schimb am dat peste o gramada de licheni, ciuperci, chiar un roi de albine salbatice suparate ca stupul lor cazuse dintr-o scorbura. In fine, am profitat ca nu erau ele foarte pornite pe treaba, totusi e martie, si am plecat de acolo ca nu era taman indicat sa le suparam. Dar eu una le-am multumit ca am avut ocazia sa le vad, putin ametite de umezeala si raceala padurii, cautand primele floricele timide de prin iarba. Albina mi se pare cea mai sublima creatura a naturii, perfecta, pur si simplu desavarsita prin tot ce este si face. Are ceva mai multa divinitate in ea decat multe alte creaturi.

Ei, am plecat si cu niste capuse mici si lesinate, abia dezmortite, insa am fost surprinsa ca la inceput de martie sa apara aceste insecte. Totusi, e inca frig, e rece, unde or fi stat de ne asteptau pe noi si mai ales pe Max.

Gandul de azi e greu de spus, am un pic de anxietate legata de noile stiri legate de acest virus, dar mi-e mult mai frica de incapacitatea mea de a gasi solutii la toata mizeria de poluare pe care o generez. Frica stiu ca devine si catalizator de a gasi solutii, asa ca imi las mintea sa le caute. Cel mai greu e de luptat cu inertia si comoditatea.

Written by Ana Maria Tatucu