A fost tare greu sa scriu acest Happy Monday, articolul meu de luni care devenise o traditie. Dar am zis ca nu vreau sa se incheie aceasta zi fara sa trimit o unda de optimism, de bine, in fine. Chiar daca e o tematica ce o abandonasem dupa ce in jur incepusera sa apara multi cunoscuti cu Covid, iar angoasa asta zilnica nu prea imi mai permitea sa ma gandesc la un Happy Monday.

Pe langa alergia asta la ambrozie care mi-a dat peste cap tot programul si tot felul meu de a fi, am mai avut de trecut niste praguri si mai urmeaza. Nu sunt lucruri despre care sa va vorbesc acum. Cred ca perioada asta ne clatina si ne reaseaza. Apropos de ambrozie, multumesc pentru multele mesaje si recomandari. Sunt pe lista de asteptare a unui medic alergolog. Pentru ca, surpriza, anul acesta se pare ca aceasta forma de alergie a explodat si medicii nu sunt suficienti sa se ocupe de toate cazurile. In fine, de la zi la zi astept sa mi se confirme programarea si sa ma lamuresc ce ar merge mai bine sa mai atenuez din efecte.

Mi-am dat seama ca daca ma trezesc in fiecare dimineata in casa mea, langa familia mea, mananc la masa mea, stupid si cliseistic, sunt niste mari momente de fericire.

In rest, am ajuns la niste concluzii care incepeau sa se contureze de niste ani si culmea, in aceasta perioada tulbure, pe cerul meu personal se face mai senin. Incep sa inteleg mai bine lucrurile din jur, sa le iau ca atare si chiar sa ma distantez de lucrurile care nu imi plac. Am inteles in sfarsit complet ca fiecare om isi are limitele lui, plusuri si minusuri, iar fiecare trebuie sa invete sa traiasca cu ele. Nici nu vorbesc de a ma compara cu altii, vorbesc chiar de a ma compara pe mine cu cea de acum 10 ani sau ceva de genul. Fiecare zi e practic un alt drum. Pleci cu ranita ramasa de ieri cu ceva firimituri si mai te opresti la o fantana. Metaforic vorbind, cam asa e.

Ma surprinde in ultima vreme violenta oamenilor, agresiunea verbala si de comportament. Cred ca pandemia naste undeva niste mici monstri emotionali.

Gandul de azi: orice ar fi, eu am Shalimar-urile mele si desi ele creeaza doar iluzii, sunt ale mele si ma fac sa fiu aici si acum cu un zambet real.

 

Written by Ana Maria Tatucu