Hardcore Vanilla de la Maison Olfactif este un parfum lansat in aceasta vara de farm. Ioana Marinescu. Parfumul, asa cum ii spune si numele, este o aroma dedicata vaniliei. As spune chiar o oda adusa vaniliei si daca depasiti prejudecata numelui, va veti bucura de un parfum vanilat pretios.
Legenda vaniliei
Vanilia in sine are o legenda frumoasa. Planta din care se obtine vanilia este o floare ce se pare ca s-a nascut pe locul pe care au fost ucisi doi indragostiti. Si nu orice fel de indragostiti, o fecioara ce trebuia slujeasca unei zeite ajunge sa se indragosteasca si dragostea ei este blestemata. Ea si iubitul ei ajung sa fie ucisi, insa dupa sacrificarea lor, pe locul unde ramasese sangele lasat de corpurile lor, va creste aceasta floare mitica. Este o legenda frumoasa, din epoca precolumbiana, si care face parte din cultura mexicana. Vanilia isi are originea in Mexic si a fost mereu un fruct cu multe secrete si intrebuintari incadrate in tot felul de ritualuri magice sau de vindecare.
Sursa poza: The perfume chronicles
In Europa, vanilia a ajuns in 1516 la curtea Spaniei si au inceput incercarile de a o cultiva.
Se spune ca si aclimatizarea vaniliei in Europa, dupa ce teritoriile americane au fost cucerite acum sute de ani, s-a facut cu dificultate. Planta pana la urma a crescut, insa nu se putea poleniza si astfel nu se puteau culege tecile valoroase. Pana la urma s-a descoperit ca polenizarea putea fi facuta manual. Un sclav ce lucra pe insula Bourbon, unde s-a dus vanilia sa fie cultivata, a descoperit acest lucru si obiceiul se practica chiar si astazi.
Intre timp, vanilia a fost considerata cu influente magice in fertilitate si in tot ce tinea de iubire si relatii. Nu mai spun de ce inseamna si astazi vanilia in bucatarie, este un ingredient care transforma teribil de bine orice desert intr-un rasfat suprem. Aroma de vanilie atrage, da senzatia de confort si tandrete.
Vanilia in parfumerie
Vanilia a cucerit si lumea parfumeriei. S-a lucrat mereu la asocierea ei cu diverse alte arome. facand-o sa fie mai intensa, mai aromata, uneori mai intunecata. In orice caz, vanilia ramane acea aroma care se imprima in piele si ramane sa retina atentia celui ce poarta un parfum cu vanilie.
Problema insa ramane costul si obtinerea acestei note. Resursa naturala nu era mereu la indemana, asadar dupa multe incercari de a fi sintetizata, spre sfarsitul secolului XIX in Germania avem vanilina, acest extract de sinteza. Si culmea, punctul de plecare a fost o alta planta, molidul, mai exact coniferina ingredient extras din rasina de molid. Ferdinand Tiemann si Wilhelm Haarmanns sunt cei doi chimisti ce au reusit sa obtina astfel vanilina.
Cand s-a putut realiza sinteza acestui ingredient, din 1874-1877, parfumierii au inteles ca este vorba de o mare provocare si oportunitate. Jocul cu aromele vanilate a dat nastere multor parfumuri celebre. Vanilia ajuta sa se imblanzeasca anumite note prea intense, prea brute. Aime Guerlain a fost primul parfumier ce a utilizat vanilina, in asociere cu cumarina si linalol pentru formula celebrului Jicky in1889.
Jicky, Shalimar, Opium si multe alte parfumuri au marcat parfumeria prin exercitiul artistic pe nota de vanilie si istoria continua. Marile case de parfumuri ii acorda mereu un loc in colectiile de parfumuri.
Hardcore Vanilla, caldura, seductie si blandete
Maison Olfactif ne ademeneste cu o vanilie ce ni se pare deopotriva familiara, dar si prea seducatoare.
Notele de varf raman in zona clasica de proaspat, aducand o noutate usor verde prin nota de coriandru imbinata cu lamaie si lime. Nota de vanilie de Madagascar este suficient de calda si generoasa ca sa se imbine cu note florale de iasomie, dar si de vetiver. Baza lemnoasa ne aduce ambra, lemn de chiparos, precum si o nota moscata ce provine din moleculele de exaltone. Exaltone-ul, o molecula dezvoltata de Firmenich, este o molecula si de fixare, una dintre cele mai fine, care da puterea unui parfum de a te ,,imbraca” daca se poate spune astfel. Adica ii da acea caldura, acea tandrete care face ca un parfum sa fie extrem de placut.
Am terminat deja un flacon de 10 ml si am fost mirata ca asta sa se intample intr-o perioada cand vara a fost mai mult decat calda. Eram obisnuita ca aromele vanilate sa ramana pentru toamna, insa Hardcore Vanilla s-a pretat excelent si la layering-uri cu Aqua Allegoria Bergamote Calabria, Guerlain, dar si cu alte parfumuri proaspete.
Parfumul il gasiti in format de 10 ml (169 lei) si de 50 ml (590 lei) pe maisonolfactif.com.
(p)
Lasă un comentariu