Idealia Vichy, lumina care ti se aseaza pe fata

Filmuletul acesta a sosit intr-o dimineata alaturi de serul Idealia de la Vichy si mi-a aratat ce stiti voi de fapt despre mine. Adica cam ce puteti afla din pozele pe care le gasiti pe net cu mine si cam ce puteti concluziona din ele.

Vichy a ajuns la concluzia ca femeile din ziua de azi fac totul pe fuga, e putina superficialitate in grija de sine. Hai sa recunoastem, suntem capabile sa tinem o dieta sanatoasa macar o luna de zile fara sa ne abatem? Ne culcam macar o zi pe saptamana inainte de 11? Ne aplicam o masca hidratanta macar o data pe saptamana? De cate ori nu ne trezim dimineata ca ar fi trebuit sa ne fi dus la pensat cu o seara inainte?

Ca si dieta alimentara, eu ma misc intr-o zona buna, sunt lacto-vegetariana, dimineata o incep cu un fresh de fructe la care mai adaug ghimbir uneori, ma trezesc la ore chiar ok, adica 8 sau 9, ceea ce e chiar boierie dupa atatia ani cand 6 fix era ora mea de trezire. Cu toate acestea nu pot mereu sa fiu atenta si la dieta, si la sport, si la tratamente faciale….trec saptamani in sir fara ca tenul meu sa vada vreo masca.

Deci faptele asa raman, nu mai putem ingrasa porcul in Ajun, cum se spune in popor.
Si cu toate acestea Vichy s-a gandit sa ne dea o mana de ajutor cu serul Idealia.

Serul Idealia miroase superb. Stiti cum miros tufele alea de trandafiri din petalele carora se face delicata dulceata de trandafiri? Ei, asa miroase acest ser. In plus are reflexii roz si Vichy spune ca in formula exista agenti de iluminare aurii si roz care sa isi faca treaba impreuna si sa iti aduca lumina pe fata.

Vichy spune asa:

“O combinatie unica de ingrediente active brevetate, [LR2412+LHA], pentru a repara impactul stilului de viata asupra tuturor indicatorilor calitatii pielii:
LR2412, derivat al Acidului Iasmonic , este inspirat din procesul de reparare al Iasomiei, care in starea sa naturala raspunde agresiunilor mediului extern secretand un acid reparator. LR2412 accelereaza repararea epidermului si imbunatateste capacitatea pielii de a se auto-apara.

Pentru prima oara, LR2412 este asociat cu LHA, derivat al Acidului Salicilic. Acesta stimuleaza reinnoirea celulara pentru o piele obosita.

Permite, de asemenea, reducerea defectelor pigmentare la suprafata pielii, datorita efectului sau exfoliant si imbunatateste  calitatea tenului, prin cresterea capacitatii de a reflecta lumina la suprafata pielii.

Impreuna, aceste doua ingrediente puternice actioneaza asupra tuturor indicatorilor calitatii pielii: imbunatatesc textura tenului actionand asupra parametrilor de la suprafata pielii. In plus, au efect si asupra culorii tenului, iar asocierea dintre LR2412 si LHA actioneaza si asupra indicatorilor care  echilibreaza pielea.”

Eu spun asa – Vichy vine cu un ser bun, eficient, insa iti da si un semnal, sa te uiti in jur, sa vezi cum ceilalti te percep, de ce tenul tau iti tradeaza rutina zilnica uneori nesanatoasa sau dimpotriva iti arata ca mancand sanatos si fiind optimist ai un ten mai tanar si mai frumos. Acest ser nu o sa iti aduca un ten perfect din prima zi , nici macar din prima saptamana, insa te trezeste un pic si iti aduce lumina pe fata din doua perspective:
– tenul devine mai luminos;
– tu te simti sub un reflector care iti arata tot ce ai pe fata si fiecare semn iti spune ce faci tu zilnic pentru tine.

Am folosit produsul 2 saptamani, cu 2 aplicari pe zi, uneori 3, pentru ca imi place mirosul foarte mult. Este minunat, efectul de sidef pe care il lasa pe fata este extrem de placut si nu mai trebuie sa spun ca se absoarbe instant si perfect. Este ideal de baza de machiaj, chiar ma gandesc ca poate fi numit si primer intr-un fel, pentru uniformizeaza si lumineaza tenul la nivel cromatic chiar.

Ma uitam cum arata si pielea mainii mele pozata de foarte aproape…de departe nu as spune ca e o piele asa uscata, insa sub efectul de marire, am o piele foarte uscata pe maini. Alta “iluminare” mi-a adus Vichy, ca ar trebui sa ma ocup mai mult de pielea mainilor.

 

 

 

Dau stafeta acum mai departe si serul inceput de mine e deja pe drum spre nordul tarii, spre Ana Maria Gaspar care deja a scris pe pagina ei de Facebook ca acest ser i-a luminat cu adevarat tenul, numai dupa folosirea unui set de esantioane. Vreau sa il foloseasca si ea macar doua saptamani zi de zi si sa se gandeasca pe ce s-a pus reflectorul ei interior, la ce s-a gandit atunci cand si-a dat seama ca tenul ei tradeaza tot? 🙂  Blogul ei este numit sugestiv Impresii la cald, asa ca sunt sigura ca in curand o sa cititi impresia ei foarte proaspata despre acest ser. A fost de acord sa preia serul inceput de mine si va pot spune aici si ca ambalajul este exceptional, nu ramane nici o urma pe langa pompita, se dozeaza perfect si asta m-a facut sa ma gandesc ca il mai poate folosi si cineva dupa perioada mea de testare. Si Ana Maria a fost candidata perfecta.

Voi ati stat vreodata sub un reflector? Cum v-ati vazut pe voi? V-ati vazut vreodata pe un filmulet? Cum v-ati perceput?

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile