Inainte de 39

E o postare extrem de personala, e posibil sa fie si ironica pe ici pe colo si cu iz de pamflet, dar este despre mine. In primul rand credeam ca acel moment, adica apropierea de 40 va veni foarte tarziu si ca va fi resimtit ca atare. Astazi sunt oarecum in ipostaza in care stiu ca peste cateva ore voi avea 39 de ani si nu ii simt deloc, s-ar parea ca nici nu imi demonstrez mereu maturitatea pe care ar trebui sa o am la anii acestia, insa este o cifra si oricat de neimportanta este, ea are semnificatiile ei. Vazusem recent pe online declaratiile unei doamne care, ajunsa la 90 de ani, spunea cateva lucruri foarte adevarate si la care nu poti avea replica. In fata unui om de 90 de ani, nu ai cum sa ai replica decat daca ai avea 100 de ani. Sa spun ca un pic m-am inspirat de la ea, insa multe lucruri mi se sedimentasera si mie in minte si incercam doar sa le gasesc o forma de a le reda in scris si pe blog.

1. Viata nu este deloc ca in carti. Si nici nu conteaza mereu cate carti ai citit ca sa te simti implinita. Se poate intampla sa citesti mai multe carti decat multi altii si totusi sa fie cineva care doar sa fi rasfoit cateva carti si sa fie validat de societate ca si model. Cartile ne invata cu modele, cu eroi, cu personaje care fac lucruri exceptionale si cei din jur ii valideaza. Fata mosului e cuminte si harnica, are un pic de tras, dar dupa asta devine femeia fericita si implinita. Acelasi lucru cu Printesa din Padurea Adormita. Viata reala este invers, asa ca inca de multi ani am inteles ca e bine sa ies din paradigmele ideale si sa accept propria imperfectiune si uneori sa incerc si mediocritatea. Madame Bovary a murit in lupta de a iesi din mediocritate. Uneori ele doua impreuna, imperfectiunea si mediocritatea, iti aduc liniste si odihna, lucruri care pentru mine reprezinta luxul suprem. Calea de mijloc in orice iti asigura un echilibru, iar eu am ales calea aceasta.
2. Odihna adevarata conteaza mai mult decat o crema luxurianta, decat mai multe conturi in banca, vacante exotice, un job banos si important. Cand am renuntat la viata de corporatista si la titulaturile complicate, am descoperit cel mai bun lucru de pe lumea asta: sa ma trezesc dimineata la ce ora vreau eu. Am si acum un job legat de aceasta lume a marilor corporatii, insa sunt din perspectiva celui din culise, care rontaie niste cifre si spune niste lucruri pe care le folosesc cei ce trebuie sa ia decizii.
3. Trebuie sa iti vezi masura. Intotdeauna am inteles ca trebuie sa imi vad lungul nasului. Dar nici sa stau sa mi se dea peste nas. Am si o atitudine justitiara uneori care nu e pe placul celor din jur, dar functioneaza ca un sapun antibacterian pentru mine. Facand analize de cifre si de fapte de peste 10 ani, chiar am capacitatea sa ma evaluez uneori in linii de normalitate si sa ma aproprii de ceea ce spun si ceilalti. Adica nici nu ma vad balerina, dar nu sunt nici ratusca cea urata. Mai vine insa uneori dezamagirea ca faci lucrurile ca la carte, din nou vorbesc despre carti, si… de fapt cei din jur nu vor asta. Dar tot anii care trec aplatizeaza si ma invata sa iau dezamagirile ca semne ca lucrurile se misca, stiti cum e, daca ceva tot timpul este roz, chiar e o problema undeva, universul mereu se echilibreaza. Daca totul merge bine pe o zona, inseamna ca in alta parte exista goluri. Si mai imi spunea cineva ca totul pe lumea asta se compenseaza undeva, asa este, dupa atatia ani pot confirma asta din plin.
4. Tot ce e intre oameni este subiectiv. Cand aud pe cineva ca imi spune “sa fim obiectivi” imi vine sa rad. Doar un termometru sau un barometru pot fi obiective. BeautyBarometer sa stiti ca nu e obiectiv deloc :). Un cantar de asemenea este obiectiv. Si relatiile de business si de orice alta natura se construiesc pe lucruri subiective, adica pe preferinte, pe senzatii, pe contexte. Pana si in analiza de piata pe care o fac exista factori subiectivi care duc la anumite cifre si la anumite evolutii.
5. Momentul de maturizare din viata mea a venit cand am invatat sa spun NU, cam acum 10 ani. Si al doilea moment de maturizare a sosit cand am inceput sa accept cu seninatate NU-urile din partea celorlalti, e chiar un semn bun cand primesti un NU, decat o atitudine confuza si evaziva. Negarea este de obicei o clarificare pentru mine si ma ajuta si pe partea de business, si personala si de blog. Confuzia ma oboseste si ma consuma si ca atare o evit la maxim.
6. Cea mai mare dorinta: sa am linistea si odihna necesara sa scriu poezie in fiecare zi.
7. Evolutia e de fapt cea mai mare boala a omului. Si pe mine sincera sa fiu ma oboseste cand cineva ma intreaba “si cum vrei sa evoluezi, si cum te vezi peste 5 ani cu blogul, cu jobul” etc. Eu vrea sa ma bucur de ce am acum, sa ma bucur de fiecare moment prezent. Si toata supratehnologizarea asta este obositoare, desi imi place. Online-ul imi place maxim, insa ma gandesc cat de mult am evoluat aiurea ca fiinte. Da, a evoluat stiinta, a avansat medicina…. insa …. pentru ca suntem din ce in ce mai dependenti de lucruri. Nici sa nastem fara doctor nu mai putem. Vorbeam candva cu cineva si ii spuneam ca daca oricare dintre noi, oameni care stam in oras, ne-am muta intr-o padure, am muri de foame, de frig etc in scurt timp, chiar daca nu ne-ar ataca vreun lup sau vreun urs. Cand eram mica  mancam macris, coditele acelea carliont de la vita de vie, ma jucam in pamant, mai mergeam desculta, mancam fructe direct din pom, acum …. am atatea norme si reguli pentru fiecare chestie pe care o mananc, nu mai vorbesc de toate celelalte lucruri care ma inconjoara. As vrea ca uneori sa imi vad copilul ca poate alerga undeva descult, sa manance o zmeura direct dintr-o tufa…. insa nu mi-e teama cat de insecte sau de microbi, ci de ingrasamintele si diversele substante cu care se stropeste tot ce ne inconjoara, de aerul poluat care pudreaza orice planta care mai respira si care se aseaza pe fructe, de mizeriile care se arunca peste tot. Ma plimbam cu el prin padurea Baneasa si nu va spun ce mizerii erau aruncate in multe colturi…cum sa mergi descult pe asa ceva? Sunt dependenta de evolutie si este o chestie care de multe ori ma face sa mai renunt sa fac cate ceva si sa aleg variantele “mediocre”, asa cum le numeste societatea. Sunt dependenta de apa curenta si de masina….. si as mai putea spune multe altele. Da, parfumurile. Secret: cand fac parjoale, fac parjoale moldovenesti foarte bune, asa zic cei ce le mananca, ma dau cu doua parfumuri inainte ca sa suport mirosul de la carne si de la prajeala, fiind lacto-vegetariana de 8 ani, suport cam greu sa gatesc carnea, dar am gasit solutii.

Am pus o singura poza, facuta de Stefania, vara trecuta, dar care arata atat de bine atitudinea mea de astazi… c’est la vie si carpe diem.