In 2015 Nina Ricci a oferit pielii un nou vis feminin: L’Extase. Creat de Francis Kurkdjian acest parfum floral oriental moscat este o evocare a dorințelor feminine, o Apa de Parfum infuzata in senzualitate. In 2016, Nina Ricci dezvolta aceasta calatorie intima extrem de senzuala pornind de la inima simturilor cu o Apa de Parfum Lejera, L’Extase Caresse de Roses.
Sticla bijuterie a noului L’Extase Caresse de Roses este inspirata din emblematica brațara Calisto, creata de Guillaume Henry pentru prima colectie ready-to-wear Nina Ricci. Ambalajul L’Extase Caresse de Roses adopta codurile de culoare ale lui L’Extase, adaugand propria textura delicata și catifelata, in timp ce se învaluie în lanturi aurii delicate.
Am inceput cu informatiile oficiale despre acest parfum si tot ce va pot spune este ca am testat si varianta originala l’Extase, despre care am scris aici, varianta cea noua am testat-o de curand in parfumerii si nu stiu de ce in mintea mea ramane amprenta altor parfumuri de la Nina Ricci, precum l’Air du Temps, Love in Paris sau Premier Jour. Desi l’Extase este cu certitudine o incercare de incadrare intr-o sfera mai explicita a senzualitatii registrului olfactiv, nu pot sa spun ca m-am simtit destul de motivata sa mi-l adaug in colectia mea de parfumuri. Clipul publicitar regizat de Gordon Steiner cred ca a atras foarte mult atentia asupra parfumului, Laetitia Casta si Quim Gutiérrez au pus in scena o fantezie captivanta. O femeie frumoasa si un barbat misterios, un lift, un parfum, si de aici imaginatia nu a facut decat sa mearga mai departe. Toata presa a vorbit despre Laetitia Casta si despre cat de incitanta este aparitia ei in acest clip. La 36 de ani, Laetitia a fost o imagine aproape perfecta a unei senzualitati controlate. As spune eu ca ea a tinut usa liftului, asa ca fir al povestirii, si tot ea a fost cea care a lasat usa sa se inchida, cam asta cred ca a fost ideea parfumului: o femeie care isi stie limitele, dar si le foloseste la maxim atunci cand stie ca este momentul.
Gordon Steiner nu este la primul clip atat de captivant, el a mai realizat pentru multe alte branduri de renume filme cu impact si cu o senzualitate aparte. Parfumul este intr-adevar suprinzator si cine este familiarizat cu parfumurile Nina Ricci simte diferenta, ca este vorba despre “altceva”. Dintre cele doua variante, cea actuala Caresse de Roses imi place mai mult. Mi se pare ca cele doua note florale, Trandafir Bulgaresc si Trandafir Turces, aduc foarte bine acea delicatete si femininate specifica brandului.
Noul parfum Nina Ricci L’Extase Caresse de Roses este disponibil in parfumerii incepand din luna martie. Pret: 339 lei (edp 50ml)
3 Comments