Prioritati in pandemie sunt pentru mine acele lucruri care imi permit in primul rand sa raman sanatoasa si apoi sa ma bucur de tot ce am. Prioritizarea aceasta a inceput in viata mea in urma unor suturi in fund. Suturile in fund initial au durut, au insemnat mers la doctor, la psihoterapeut. Au insemnat zile cand mi-am zis ca poate asta a fost tot si ca trebuie sa ma resemnez. Dar nu prea imi sta in caracter sa ma resemnez si am adoptat tehnica pasilor mici. Chiar daca lumea din jur iti impune pasi mari.
In primul rand m-am deconectat treptat de la tot ce spune lumea. In lumea asta am inclus si persoane care in teorie ar trebui sa iti fie aproape. Cam asta am facut si fac si in pandemie. Nu a fost deloc usor, mi-a luat niste ani. Si inca mai am de lucrat la treaba asta.
Apoi am analizat la rece, fix asa cum faceam in atacurile majore de panica ce uneori seamana cu crize catalogate chiar de neurologi ca fiind similare cu diverse forme de epilepsie. Si am vazut ca daca poti respira, pasi, daca poti misca mainile si picioarele, e bine.Adica am jucat cu materialul clientului, cum s-ar spune. Si acum in pandemie analizez ce pot face concret ca sa imi fie bine. sa mananc cu atentie, sa fac sport atat cat pot intr-un apartament de 50mp si pe langa bloc si sa evit informatiile toxice.
Fac extrem de putine iesiri sa ma vad cu alti oameni. Exista telefon, exista atatea aplicatii sa ne vedem si video, asta daca cuiva chiar ii este dor de mine sau daca mie imi este cu adevarat dor de cineva. Ies cu cainele si copilul zilnic, indiferent de vreme.
Am 2-3 carti incepute, altele care asteapta. Fix ca inainte ma oftic ca nu apuc sa citesc cat doresc.
Ma ingrijesc la fel ca inainte, ba chiar sunt un pic mai atenta. Recunosc ca uneori favorizez si partea senzoriala. Adica, serios, voi ati incercat Creme de beaute de la Guerlain la demachiere?
Am fost intr-o zi de duminica pana la Zimnicea, chiar in prima zi de noiembrie, baietii au pescuit, eu am lenevit in adevaratul sens al cuvantului. Asa de tare, ca un sarpe a venit pana langa scaunul de pescuit pe care stateam, s-a uitat la mine si a plecat. Nu pescuiam, ci ma uitam la niste pasarele care se fugareau prin copac. Initial m-am enervat sa vad printre frunze iar sticle de plastic si ambalaje ale celor ce fusesera inainte in natura – eu nu inteleg de ce sa mananci atatea porcarii daca tot iesi in natura – insa am realizat ca nu nervii mei vor salva Planeta. sa avem fiecare grija de curtea lui.
In magazine merg foarte rar, prefer comenzile online.
Cam asta sunt marile ,,branze” pe care le fac eu de cateva luni bune.
