Momentele de liniste ale unui copil sunt rare. Ma refer acele momente cand chiar sta cuminte, nu mestereste nimic, nu alearga, in fine, ati prins ideea. Copil cuminte si baba frumoasa, ma ajuta aici paradigma asta care intareste regulile si exceptiile totodata. Ei, undeva pe la 8-9 ani, in momentele de liniste din casa bunicilor, imi placea sa scotocesc prin sertare. Bunica mea avea sertarele masinii de cusut la care lucru pline de tot felul de lucruri, incepand de la papiote, nasturi colorati, bucati de panza ramase, pana la niste plicutele de zahar lasate acolo cam intentionat. Adica cu intentia sa le gasesc si sa nu ma sucesc papiotele de ata colorata.
Felul in care miroseau acele sertare nu cred ca il voi uita niciodata. Nu l-am uitat de peste 30 de ani si nu cred ca il voi uita nici 30 de ani de acum incolo. Mirosul de lemn impregnat cu mirosul mainilor bunicii, cu mirosurile ce veneau de la bucatarie, cu mirosul atei de bumbac. Uneori prin sertar gaseam si niste sticlute cam soioase cu aroma de trandafiri sau cu ulei parfumat, nu mai stiu ce era. Insa cum mirosea rujul, of. Rujul acela care mirosea a grasime amestecata cu ceva condimente si poate parfum. El era uneori obiectul cautat. Nu era mereu nou, nu era mereu cu capacul pus. De multe ori, cand rujul era pe terminate, bunica mea infigea in el un chibrit si mai scotea ceva din el. Chibritele acestea ramaneau uneori pe acolo prin sertar si aduceau si ele un miros ce nu are cum sa imi mai iasa din minte. Am incercat candva un experiment, sa bag un chibrit intr-un ruj si nu prea mirosea la fel.
Timpul urca si se tot vanzoleste. Fac un exercitiu de privire in viitor, desi mie nu imi place treaba asta. Rujurile mele din sertar vor fi niste rujuri G, asta stiu sigur. Ma gandesc insa cu putina ezitare la cine va fi cea ce va scotoci sertarele, ezitarea vine din faptul ca nu pot estima. Stiu insa ca niste rujuri G vor fi analizate, pozate, probabil postate pe un fel de Instagram al viitorului.
