De fiecare data cand vad o promotie de tip Black Friday, recunosc ca dedic ceva mai multa atentie. De obicei, cand sunt asemenea promotii pe Aoro reusesc sa imi gasesc parfumuri care stau de multa vreme pe lista de dorinte si pe care altfel nu prea le-as fi ,,atacat”. Si normal ca apar tentatii si dileme. Cam totul pleaca de la nehotarare. Si da, mai e si vocea ratiunii care spune ca dulapul meu inca contine si parfumuri nedesfacute sau incercate de doua ori carora ar trebui sa le mai dau o sansa. Bun, daca ar fi sa alegem vocea ratiunii, ar trebui sa cumpar doar apa si paine si atat.
Bon sa trecem la oferte Black Friday care in acest an inseamna reduceri de pana la 60% plus transport gratuit la unele produse. Cand e vorba de transport gratuit, chestia asta e marcata inca din pagina de prezentare ca sa stiti din start daca merita sa va “agitati” sau nu. Astazi cand am verificat pe Aoro sunt 128 de parfumuri de dama in promotie si cam jumatate au si transport gratuit.
Tinand cont ca in perioada urmatoare mi-am propus sa descopar mai bine marcile de parfumerie de nisa si sa imi completez si niste dorinte mai vechi din zona de mainstream, va spun ce am ochit eu pentru luna mai.
Lancome Tresor, un clasic, un parfum din care acum am si flankere si am si un Tresor normal pe fundul unei sticlute vechi. Adica se cere un refill si o reamintire a unei arome de mult descoperita. Prima data cand am mirosit Tresor, am spus ca imi sugereaza un castronel de cristal cu multe bombonele. Nu pot sa spun ca am ramas acum la aceeasi perceptie, insa cu certitudine este ceea ce numim parfum dulce. Este un floral oriental, dar si cu note intense fructate de piersica si caise, note domoale si dulci, nu energizante precum ar fi citricele. Moscul si vanilia se resimt intens, iasomia de asemenea. Este o explozie de zahar si caldura, asa i-as spune eu intr-un limbaj nu foarte specializat.
Robert Piguet Bandit este un parfum despre care nu am nici o idee cum miroase. Cred ca o sa trec prin magazinul Notino din Promenada Mall, sper sa il aiba acolo, dar stiu ca e un parfum mai controversat. In fine, se spune ca este un parfum prea agresiv si prea obraznic, insa cred ca numele spune totul. Cum ar putea mirosi un parfum care se cheama Bandit?
Serge Lutens Ambre Sultan este un parfum pe tema ambrei, o aroma care imi place teribil si de care nu ma satur in orice forma sau combinatie ar veni. Sunt si parfumuri cu aroma artificiala de ambra si e absolut firesc, nu ma astept ca toate casele de parfumerie sa isi permita ambergris, ca si baza de obtinere a acestei arome nobile, dar la Serge Lutens merg cu ochii inchisi si spun ca orice parfum e obtinut in cel mai nobil fel cu putinta.
Lista ar putea continua. Cand vine vorba de parfumuri sunt dezordonata, le suprapun chiar si in aplicare. Incep ziua cu un floral si pot pe la mijlocul zilei sa incerc un parfum precum Bandit de la Robert Piguet sau un Opium sau Belle d’Opium de la Yves Saint Laurent. Sau ceva usor de la Estee Lauder, ceva seducator de la Dior si poate un parfum british de la Burberry. Enfin, cineva sa ma opreasca!
Voi ce dileme parfumate aveti cand intrati pe pagina de oferte la parfumuri?
Lasă un comentariu