Tom Ford Vanilla Sex, primele impresii

Tom Ford Vanilla Sex m-a atras ca denumire si descriere olfactiva inca de anul trecut cand am auzit primele zvonuri despre acest parfum. Au aparut apoi poze, detalii, descrierea buchetului olfactiv.

Cunoscand Tobacco Vanille si fiind iubitoare a parfumurilor vanilate, mi l-am imaginat in multe feluri. Il vedeam ca pe un parfum vanilat, poate prea intens, poate cu o nota gurmanda dusa un pic in exces cu ajutorul unei note de tonka. Nu stiu, aveam in cap multe mirosuri.

Zilele trecute, am ajuns la Baneasa Shopping City si am intrat in Douglas pentru a incerca strict acest parfum. Am aplicat pe antebrat o pulverizare lunga si generoasa. Aveam asa o semipata de 3 cm. Am asteptat un pic sa se evapore si am mirosit. Am zis ca poate inca mai sunt vaporii de alcool din parfum care ma deruteaza.

Intre timp citisem notele in detaliu si asteptarile mele erau si mai mari.

Acestea sunt notele oficiale:

Vanilla Tincture India

Vanilla Absolute

Sandalwood Essence

Jasmine Absolute

Orris Accord

Animalis Accord

Vanilia este evident prezenta si e usor din zona de ingrediente gastronomice, ceea ce nu ma deranjeaza deloc.

Santalul si orrisul e posibil sa nu fiu capabila sa le mai simt dupa ce o nota foarte stranie de migdala mi-a invadat nasul si nu mai scapam de ea. Dar genul de nota de migdala foarte intensa, ascutita, parca ducea inspre un produs fie din zona de accesorii la zugravit, nu stiu sa explic. O prietena care a mirosit de pe mana mea a zis ca e ceva ca un lipici. O alta persoana cu care eram acolo si a fost curioasa, de asemenea mi-a zis ca sigur m-am dat cu Tom Ford original? Zic da, am iesit din Douglas.

Stiind forta unui parfum Tom Ford am zis sa mai las si sa miros. Peste 30 de minute, amprenta olfactiva era slaba si ducea clar spre un magazin de chimicale cum era pe vremuri. In ultimii ani nu prea am mai intrat decat rar la Hornbach.

Nu am apucat sa fac poza in Douglas pentru ca deja ma deranjeaza sa fiu apostrofata de cei de la paza de parca as vrea ca prin poza sa fur ceva. Daca ar fi fost Adrian, consultantul Tom Ford, indrazneam sa cer sa fac o poza. De cate ori am incercat intr-o parfumerie Douglas sa scot telefonul pentru o poza, mi s-a cerut sa ma opresc.

Sticla e frumoasa, e beige, laptoasa, chiar induce ideea de feminitate, delicatete, mangaiere. Parfumul insa e dintr-o zona erotica pe care eu nu o cunosc si nici nu mi-o doresc.

Am vazut ca este un parfum cautat si cumparat ceea ce ma face sa cred ca ori mi-am pierdut capacitatea de a mirosi un parfum, ori gusturile mele sunt undeva ramase intr-o zona mult prea clasica.

Pretul este 1751 de lei pentru 50 ml, se mai poate gasi si la 30 ml la un pret un pic peste 1000 de lei.

Daca voi ati incercat acest parfum chiar astept pareri, il voi mai incerca cam peste o luna ca sa ma lamuresc definitiv.

Sursa poza: fragrantica

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile