Viata ca un mic dejun? Adica ce vrea sa spuna asta? Este incercarea de a fi inteleapta la final de an . Cum probabil incercam toti. Incheiem un an si fiecare simte nevoia sa spuna ceva memorabil despre. Iar apoi sa creeze asa o proiectie pentru anul care vine. Sa spui ceva care sa fie repetat poate si de altii.
Cum as vrea sa fie 2022?
As vrea ca viata sa fie ca un mic dejun. Nu doar in 2022, ci mereu. Dintre toate mesele, intotdeauna am preferat mereu micul dejun. Intotdeauna mi-au placut acele mese de dimineata luate un pic mai tarziu si in tihna. Genul acela de mic dejun la hotel, in vacanta, cand nu trebuie sa te uiti la ceas. Genul acela de mic dejun in care doar evaluezi cat de buna e ciocolata calda si ce dulceata s-ar potrivi peste painea prajita unsa cu unt. Stai, te relaxezi, savurezi, mai adaugi ceva pe farfuria din fata ta. Conversezi banal. Te plictisesti. Viata ca un pain au chocolat. Iti vine asta in minte si incepi sa zambesti. Ce simplu ar fi totul intr-un aluat fraged care ascunde doua bucati serioase de ciocolata.
Despre 2021
Nu-mi place redundanta in conversatie. Asa ca nu vreau sa trec prin 2021 ca facand un inventar riguros. As vrea sa stiu ce iau cu mine din acest an si daca iau ceva. Iau o gramada de mic dejunuri de vacanta, de calatorie sau de acasa, din zilele cand am reusit sa aplic echilibrul la care tind.
2021 as fost un an ca un mozaic. Putin spus. Stiu doar ca la un moment dat am inteles ca nu exista vreo regula, vreun sens decat ceea ce simt si ce vreau. Si mai ironic stiu ca niciodata viata nu inceteaza sa te surprinda. Si oricat de dornici suntem de lucruri care sa ne surprinda, as zice sa ne rezumam la a ne dori plictiseala. Surprizele mai bine sa le facem premeditate. Si sa ni le facem singuri asa cum ne dorim de fapt.
A fost si un an greu, dar si un an cand am rupt niste limite. Am inceput anul luandu-mi ramas bun de la tata, din viata asta, continuand apoi cu pierderea lui Max si mai dureroasa. Momentele astea ma pun in stand by. Pe langa aceste morti fizice, sunt acele morti sau extinctii sufletesti. Oamenii candva apropiati pe care ii descoperi straini. Adca nu ii mai gasesti deloc. E ca si cum tot ce am investit acolo sufleteste s-a evaporat complet. Nu e ca si cum cineva a murit si stii ca aia e, s-a dus. Ii vezi in fata ta, insa ei nu exista de fapt.
Au urmat apoi acele surprize de care ziceam mai sus ca trebuie sa mi le fac singura. Vacante neasteptate, calatorii, reusite personale pe diverse planuri, un fel de mic dejunuri nesfarsite si intentionat intarziate. Si nu am mai stat sa ma gandesc daca e ok sau nu, cum aveam prostul obicei, ci le-am savurat din plin asa cum mananc un pain au chocolat.
Pandemia e tot aici si nu m-au interesat deloc discutiile despre asta. Cu putina lectura in istorie intelegi repede ce se intampla. Ce ma mira este groapa de lipsa de educatie in care se afunda societatea per total. Si raman la regula mea ca disciplina si respectul fata de sine in primul rand te pot duce pe drumul bun. Stiu ca suna atat de scortos si ca voi fi iar pusa sub eticheta baba comunista, dar asa je m’en fiche profund si intens de gloata de semidocti din jur sau de savanti crescuti pe ,,feisbuc”.
Cand vecinii pornesc manele cu sonor, am varianta sa pun Depeche Mode cu Enjoy the silence la volum mare. Adopt aceeasi atitudine cu toate celelalte lucruri pe care nu am de ce sa le accept. Suntem intr-o lume in care avem mereu de ales. Si merg pe principiul acesta din ce in ce mai mult.
2022, cel mai savuros mic dejun
Cam asta as vrea sa fie 2022, un mic dejun savuros. Un altul, urmat de altul si tot asa. De cate ori ma gandesc la ideea de mic dejun, imi aduc aminte de cel mai inedit si frumos mic dejun pe care l-am avut. Au fost multe si ma bucur de asta, insa unul a fost aparte pentru ca se petrecea la vreo 10.000 de metri inaltime, intr-un avion, traversand Alpii dinspre Milano spre Paris, cu un cer senin fantastic.
Si desi nu sunt o iubitoare a calatoriilor cu avionul, timp de o ora am admirat un peisaj fantastic si am baut cea mai buna ciocolata calda care se poate bea intr-un avion. Iar cerul a fost atat de senin si ruta avionului perfecta, incat am putut vedea Parisul de sus, ca in acele poze de Instagram, surprinzand si La Tour Eiffel de la inaltime. Nu va ganditi la pozele de azi cu aceasta butaforie, Fireste ca pozele de Instagram cu turnul Eiffel vazut pe geamul avionului sunt frumos editate. Din avion, maretul turn pare o mica piesa de Lego gri undeva jos.
Iau imaginea asta cu mine mereu si incerc sa o proiectez in tot ce fac. Se spune ca putem ameti putin mintea cu lucruri frumoase, de fapt putem sa ne facem foarte mult bine imaginandu-ne doar lucruri frumoase, expunand in fata noastra doar ceea ce ne place. Pe vremea aceea nu faceam poze, nici nu exista Instagram, insa va las o alta poza prinsa de sus care poate sa va dea idei. Daca Dumnezeu chiar ar fi acolo sus, cam asta ar vedea. Cert e ca Dumnezeu e in noi si cu noi si vede si traieste cu noi. Asa ca as vrea sa imi iau ce e mai bun din toata paradigma asta. Nu sunt o credincioasa in acel sens incuiat, nu o sa ma vedeti prin biserici. Si nu am inteles niciodata de ce sa te inchizi in biserici ca sa il vezi pe Dumnezeu, cand poti sa te plimbi printr-o padure si sa te simti mai aproape de El. Sau sa privesti norii de sus si sa intelegi ca ni se ofera atat de mult frumos, doar sa il vedem.
Trist este ca azi si notiunea de frumos e un pic confuza. As spune ca toti avem innascut darul de a vedea ceea ce e frumos cu adevarat, doar sa ne rupem de atatea filtre ce parca au migrat din Social Media in creierul unora. Si iar avem de ales.
2022 as vrea sa fie un an in care sa stiu si mai bine sa aleg. A alege inseamna si a renunta, dar mai ales a aduce aproape de mine ceea ce vreau. Si stiu sigur ca un mic dejun cu ciocolata calda sau un ceai aromat acompaniat de pain au chocolat va ramane mereu alegerea mea.
