Voiaj in pandemie, Paris

Mi-am incheiat luna noiembrie cu un voiaj scurt la Paris. Sunt foarte atasata de acest oras, prima data am fost aici in 1995 si este sursa mea de inspiratie la modul real, adica nu am folosit aceasta sintagma pentru ca da bine intr-o fraza. Perioada de pandemie nu m-a incurajat deloc spre calatorii. Insa mi-am spus asa, daca nu o fac acum, nu o mai fac. Vor fi mereu motive sa nu calatoresc, pandemia nu pare sa se apropie de final prea curand.

Era o vreme cand vizitam anual Paris-ul si mi se parea asa normal sa merg acolo. Lucrurile apoi s-au schimbat, dupa ce am devenit mama eu nu am fost adepta calatoriilor cu avionul. Ma vedeam greu trambaland carucioare si genti, plus pe cel mic in brate, prin aeroporturi si avioane. Totodata, depresia prin care am trecut, m-a facut sa fiu foarte sensibila si la zburat, asa ca am ales calatorii in Europa Occidentala ce se puteau face cu masina. De cativa ani insa simteam teribil nevoia sa revad Parisul. Primul plan fusese facut fix inainte de pandemie, a picat. Nu ma simteam sigura sa plec in conditiile pe care le stiti toti.

In toamna asta am ajuns la un moment cand am zis : gata, eu trebuie sa plec la Paris. E un fel de recalibrare sufleteasca pe care o simt cand ajung acolo si aveam nevoie de ea. Nu ma duc niciodata la Paris pentru ceea ce s-ar putea banui, shopping sau pozele acelea fandosite in locuri instagramabile. Parisul este un oras de pictat, de marcat in suflet. Da, poti face si poze, ar fi culmea sa nu iei cu tine atatea amintiri in format vizual. Insa sa mercantilizezi prin poze ultrapregatite, regizate si editate un spatiu poetic prin definitie este o sintagma absurda.

In 4 zile nu am vizitat nici jumatate din cat mi-am propus, desi am facut si 20.000 de pasi pe zi. Ajungeam seara la hotel si nu imi mai simteam talpile.

Parisul este el in sine un voiaj experimental. Treci si de doua ori pe aceeasi straduta si mai descoperi ceva nou. O cladire pe care scrie ca acolo a locuit nu stiu ce artist, un magazin cu vitrine artistice, o florarie prinsa din povesti sau vreo brutarie de unde mirosul de croissante te face sa te opresti.

La final de noiembrie Parisul este friguros, rece, usor neprietenos. Insa atmosfera pe care am regasit-o era tot asa cum o stiam. Oamenii ies dimineata la alergat, fiecare cum poate, cu caine sau fara caine, am vazut batrani alergand cu cate o carja, se mai sprijineau, mai asteptau. Apoi se merge la brutarie, baghetele si croissantele dispar in sacosele care incep sa circule la prima ora pe strada. Turistii merg de data asta cu telefoanele in mana, atentie la aplicatia Maps si mai fac cate o poza. Multi turisti, biletele la muzee se iau din timp, altfel risti sa nu intri.

Ca si datile trecute am ales sa stau in 7eme Arrondissement, foarte aproape de la Tour Eiffel. In general prefer sa stau in zona cat mai centrala. Daca ar fi fost usor mai cald, intentionam sa fac si eu o tura dimineata de mers rapid prin parcul din jurul turnului, insa la prima ora era un frig ce se apropia de temperatura de inghet care ma tinea in hotel.

Se simte pandemia la Paris? Oamenii sunt usor preocupati, peste tot esti verificat de certificatul cu pricina, ti se indica elegant sa nu renunti la masca, insa oamenii se bucura de tot ce are acest oras de oferit. Cafenelele au aceeasi atmosfera si les garcons par sa nu fi fost atinsi de nebunia pandemiei, sunt joviali, atenti, remarca repede limba pe care o vorbesti si incearca sa iti spuna macar un cuvant in limba ta. Turismul inca se face la nivel performant. Fie ca ai intrat intr-un bistro pentru un croissant sau un dejeuner complet, ti se zambeste, ti se multumeste, ti se trimite o privire complice la feeria asta tipic pariziana. In cafenele daca ti se intersecteaza privirea cu cineva, oamenii zambesc, chiar si cu masca se simte asta. Si chestia asta e un fel de lumina interumana pe care greu o gasesc astazi si nu numai.

Nu am scapat de cersetori, de oameni care dorm pe strada, este imposibil sa nu ii remarci, insa totul are sensul lui. Luxul orbitor de pe Avenue Montaigne trebuie sa aiba undeva un retus social.

Librariile sunt pline. Asta mi-a placut mereu in special in marile librarii Fnac cum oamenii vin sa se odihneasca stand pe jos si citind ceva. Nimeni nu le zice nimic, vanzatorii nu se sensibilizeaza sau scandalizeaza.

Din pacate cozile din fata magazinelor monstruoase la propriu si la figurat se mentin. Eu inca nu inteleg cum astazi, la inceput de criza financiara, oamenii asteapta rebegiti de frig sa intre sa cumpere o poseta de 1000 -3000 de euro facuta din pielea smulsa de pe un animal. In fine, snobismul se lasa greu afectat si de pandemie.

Un alt motiv aproape nesperat pentru care am ajuns la Paris a fost intalnirea cu Patricia de Nicolai, parfumier de elita, descendenta a familiei Guerlain. Un om despre care s-a scris si se scrie, inclusiv pe blog am un articol dedicat dumneaei. Am petrecut peste o ora in biroul ei, apoi in laborator, am stat de vorba, veti avea un interviu pe Youtube pe care sper sa il savurati asa cum am savurat eu fiecare fraza. Va exista si articol scris ca sa puteti si citi interviul, insa in format scris voi rezuma putin. O sa spun doar atat, intalnirea cu asemenea oameni iti deschide pur si simplu mintea. Nu doar pe zona parfumeriei. Dupa interviul acesta nu am plecat nici mai desteapta, dar nici mai pregatita sa inteleg parfumurile. Am inteles insa cum e sa fii un om complet ancorat in prezent si in pasiune, sa te desprinzi complet de moda si clisee, sa te emotionezi cand vorbesti despre o pictura a lui Corot, dar sa treci atat de usor la discutii despre familie, copii, viata de zi cu zi. Si mai ales sa iti accepti locul si sa stii ca steaua de deasupra ta are lumina pentru tine si sa te bucuri de ea, sa nu cauti alte reflectoare.

Detalii mai pragmatice pe care vi le las la final de articol celor care doriti sa calatoriti in acest oras ar fi asa:

luati-va incaltaminte foarte comoda, repet foarte comoda si haine comode, usoare. Si vara sunt momente foarte racoroase, asa ca si daca planuiti o vizita in august, sa aveti la voi un hanorac.
de preferat de luat cazare cat mai in centru ca sa nu stati prea mult in metrouri. Salvati mult timp.
plimbati-va pe jos si descoperiti, Parisul este in sine un muzeu.
luati-va biletele la muzee online, e simplu, rapid si fara batai de cap.
momentan Turnul Eiffel este in lucrari, cand am fost acum se putea urca doar pana la nivelul 2.
mijloacele de transport in comun sunt multiple si bine organizate, folositi-le sunt usor de utilizat.
mancatul in restaurante poate deveni foarte costisitor, adica o banala portie de paste este 15 euro ( 75 lei), o salata 10 euro (50 lei) ca atare, alegeti si cafenelele cu croissante si sandwich-uri care sunt foarte gustoase sau micile gustari gata pregatite in supermarketuri. Mai bine tineti banii pentru muzee, carti, amintiri, ca doar nu mergeti la Paris sa va ingrasati.
sa aveti roamingul activat si pe date, exista free wifi in multe locuri, insa cu probleme, asa ca e mai bine sa va bazati pe o sursa permanenta si sigura de Internet.
daca va rezervati cu 2-3 luni inainte avion/hotel, puteti gasi preturi bune, insa Parisul este un oras scump. Nu va asteptati la chilipiruri.
in avion tenul mi s-a deshidratat maxim, va las poza cu efectul dupa o ora de zbor la dus, eram treaza si de la 5 dimineata. Nu m-am gandit ca va fi chiar asa, dar la intoarcere am aplicat doua seruri si o crema mai onctuoasa ca sa nu mai am problema asta. Pur si simplu toate liniile pe fata devin vizibile, simteam ca mi se usuca teribil fata, oricata apa am baut in avion. Ideal era si la plecare sa ma fi tartinat mai bine, dar nu am realizat ca poate fi chiar asa. Asa ca va recomand ca pentru avion sa va aplicati niste produse mai consistente pe ten sau sa luati vreun spray facial, insa verificati sa respectati regulile pentru produsele ce se iau in avion.