Lunea fericita vine azi cu multe ganduri despre parfumuri. Mergand la terapie pentru atacurile mele de panica, am avut un moment comic. I-am spus psihologului ca am un viciu greu, parfumurile. Dar ca il rog sa nu cumva sa faca ceva sa scap de el. A ras si el. Si incep saptamana asta gandindu-ma la parfumuri, dar mai ales la toate lucrurile astea mici care imi dau ceva bun. Vreau sa ma ancorez puternic in realitatea mea imediata, pentru ca peisajul din jur e confuz si nu mai vreau sa il inteleg.

Vineri seara si in acest weekend pe interior am plans mocnit. Ati vazut si voi si vedem toti ce se intampla in tara noastra. Vad si ce se intampla in lume de mai multa vreme. Imaginile cu acei copii zdrobiti sub cladiri bombardate mi-au dat cosmare si spasme. Mi-e greu sa cred ca azi, in 2018, traiesc asa ceva. In weekend pozam niste parfumuri si la TV curgeau stirile despre ce stiti si voi. M-am simtit si lasa, si outsider, dar si rationala. Nu vreau sa fiu un nume trecut pe o lista de martiri. Am mai trecut prin frica asta de mai multe ori. Cel mai ciudat mi-a fost la 12 ani, 1989. Ne refugiasem toti la bunici, intr-un cartier de case de muncitori in provincie. Ne era frica. Erau tot felul de zvonuri si pe strada umblau soldati cu arme pe umar. Bunicii mei, cu dosare ce nu placusera niciodata comunistilor, erau obisnuiti sa fie amenintati, exclusi. Se uitau cu calm la TV spunand ca si daca Dictatorul va pleca, cine o sa vina in loc? Noi, ceilalti mai tineri, ne bucuram ca vom fi si noi ca in Europa. Eu, ca un copil prost, ma bucuram ca o sa pot sa imi cumpar reviste in limba franceza si creioane chinezesti cu guma in capat. Ce sa mai zicem de sampon cu miros de fructe? Deodorant Fa sau Impulse? Mintea mi-o lua razna gandindu-ma ce bine va fi intr-o epoca necomunista.

Zilele astea am stat si m-am legat emotional de lucrurile mici care imi aduc bucurie, pentru ca lucrurile mari ma sperie. Cred ca e prima frica de care nu mi-e rusine si pe care prefer sa o tin. Mi-am adus azi aminte de o chestie trista legata chiar si de parfumuri si de superficialitatile astea feminine. Chiar in 1989, prin toamna, am stat cu mama la coada sa luam deodorante de la Farmec. Iar vanzatoarea a strigat clar ca da doar un sapun Oana si un deodorant Farmec la fiecare persoana de la rand. Atunci mama mi-a facut semn sa trec in fata ei si sa ma fac ca  sunt singura, sa luam fiecare cate un deodorant. A fost crunt. Tremuram si ma gandeam sa nu cumva sa se prinda vanzatoarea si sa nu ne dea la fiecare cate un lot de minunatii. Dar am reusit. Spre casa miroaseam sacosa si ma bucuram ca am si eu deodorantul meu, parfumul meu. Nu stiu daca ati trait umilinta de atunci, cand si un sapun bun era greu de gasit.

Eu de asta nu mai am curaj sa mai ies, sa mai lupt. Prefer sa stau acasa, intre parfumurile mele, sa incerc sa uit, sa ma bucur de ceea ce am. Ma gandeam astazi cat de greu a fost pana am reusit sa am ce am acum. Nu as vrea sa plec acolo in strada si sa fiu o linie pe o lista. Cred mai mult in ceea ce pot face eu in coltul meu de lume. Am citit la inceput de an cateva zeci de pagini din jurnalul lui Camil Petrescu si am ramas socata sa vad ca drama mea de azi din 2018 e similara cu a lui, din anii 30-40. Si nu ma plang. Vreau sa fiu lasata in coltul meu sa imi construiesc linistea mea si atat. Vineri seara se auzeau pocnetele alora de atacau oameni nevinovati pana la mine, desi stau la niste kilometri de zona cu pricina. Nu mai suport ura, violenta, ipocrizia, tradarea. Credeam ca genul acesta de lucruri vor fi pagini de istorie acoperite cu praf.

Trebuia sa fie despre #HappyMonday si parca e cam trist ce am scris. Am sa fiu directa, ca de obicei. Imi fac singura lunea fericita si orice zi eu sunt datoare sa mi-o fac fericita. Nici in Romania, nici in Europa si poate nici pe Luna nu va fi cineva care sa vrea sa daruiasca lumii intregi liniste si fericire. Asa ca raman sa imi vad de coltul meu de parfumuri. Cred ca daca fiecare om si-ar vedea de bucatica lui si s-ar bucura de ceea ce ii revine in mod natural, lumea asta ar fi mai buna. Din nou, luati exemplu de la animale, ele isi respecta habitatul. Si fiarele carnivore ataca cand le e foame, altfel nu. Leul si bivolul se pot adapa din acelasi rau. Asa ca va invit si pe voi sa va gasiti in voi resurse pentru o zi de luni fericita.

Written by Ana Maria Tatucu