As fi vrut sa numesc acest articol cum nu am reusit sa slabesc, dar am ramas sa zic cum am reusit sa ma mentin slaba. Spun asta pentru ca e o obsesie astazi aceasta slabire. Parca e un ritual periculos. Sunt atatea retete si idei ce mai degraba sunt pentru a te chinui, nu pentru a te simti motivata sa faci ceva pentru sanatatea ta.
Slabitul in mod cert nu este ceva placut. Nu are cum sa fie placut sa te privezi de anumite alimente. Sau sa inlocuiesti o gramada de lucruri care iti plac cu alimente ce nu iti sunt taman simpatice. Dar e foarte placut sa fii mai degraba slaba.
Perimenopauza si kilogramele in plus
Acum un an, am fost la doctor nutritionist sa ma lamuresc cum ar trebui sa mananc. Am aflat si o veste nu tocmai buna, dupa 40 de ani, corpul incepe sa acumuleze undeva la 250 de grame pe an, asta e o statistica. Evident se poate lucra ca aceste grame sa nu se adauge deloc sau daca se adauga sa fie masa musculara si osoasa mai degraba, nu grasime.
Perimenopauza, care poate incepe in jurul varstei de 40 de ani si dureaza pana la instalarea menopauzei, implica o scadere treptata a nivelului de estrogen si progesteron. Aceste fluctuatii hormonale pot contribui la cresterea in greutate si la redistribuirea grasimii in jurul abdomenului, in locul soldurilor si coapselor. Si ne trezim cu acele ,,pernute” neplacute chiar daca atunci cand ne privim in oglinda sunt zone unde nu prea vedem acumulare de grasime.
Totodata, pe masura ce inaintam in varsta, masa musculara scade, iar metabolismul devine mai lent, ceea ce face ca organismul sa arda mai putine calorii. Astfel, aceeasi dieta si acelasi nivel de activitate care functionau bine la 30 de ani pot sa nu mai fie la fel de eficiente dupa 45.
Ce am facut eu ca sa ma mentin sub 50 de kilograme
Ma situez sub 50 de kilograme de multi ani. Mai fluctuez peste, dar rar si revin rapid la 48-49 fara sa fac vreun efort considerabil.
Norocul si ghinionul meu vin din lipsa unei relatii speciale cu mancarea. Mie nu imi place sa mananc. Plus ca pe fond de stres, am dezvoltat si mici probleme de glutitie. Sunt alimente pe care pur si simplu nu le pot inghiti la propriu, nu-mi face placere sa le mestec.
Ma uit la oamenii din jur care se trezesc ,,brusc”, spun ei, ca dupa 40 de ani s-au ingrasat si peste 7-8 kilograme. Si incep cu diete severe.
In aceasta etapa, dietele restrictive si extreme pot duce la deficiente nutritive si la pierderea masei musculare, lucru pe care trebuie sa-l eviti.
Sursa poza: Pexels
Am aflat ca proteinele sunt extrem de importante. Desi si lacto-vegetariana, pestele mai intra uneori in dieta mea. De cand am fost la nutritionist, am aflat ca trebuie sa mananc saptamanal carne de peste si ca nu e doar un cliseu. Corpul uman are nevoie de proteine, natura ne-a nascut omnivori. Evident, nu ceafa de porc zilnic si sandwich cu salam. Dar sa combin proteine vegetale cu proteine din lactate si din peste.
Reducerea dulciurilor in cazul meu va insemna doar o segmentare si mai ascutita spre lucruri de foarte buna calitate si in cantitate foarte mica. Prefer sa mananc o jumatate de super ecler decat nu stiu ce biscuiti pe care oricum nu ii mancam nici inainte. Dar da, dulciurile cam trebuie reduse si sa fie zile si fara ele.
Carbohidratii complecsi, cum ar fi cartofii dulci, orezul brun si quinoa, sunt o sursa importanta de energie. Este important sa reduci consumul de carbohidrati rafinati si zaharuri adaugate, care pot contribui la cresterea in greutate si la fluctuatiile de energie.
Fac sport cat pot eu de des si cand fac, pai fac. Stiu ca efortul fizic nu e foarte placut, insa e necesar. Evident nu sa te chinuim, sa facem intinderi, sa ni se faca rau, insa sa crestem treptat.
Antrenamentele de rezistenta, fie cu greutati sau exercitii cu propria greutate, sunt deosebit de benefice pentru pastrarea masei musculare si pentru prevenirea osteoporozei, o problema comuna dupa menopauza. Deci nu trebuie musai sa mergi la vreo sala.
Recomand pilates, un sport mult mai util, si unele exercitii se pot face si acasa. Sunt antrenori ce lucreaza si online, iti adapteaza programul sa poti duce exercitiile sa fie cu folos.
Bine de stiut alte detalii precum faptul ca eu beau apa, uneori ceai dimineata, nu fumez, imi place sa dorm si nu cred ca ajung sa consum 300 de ml de bauturi alcoolice pe an.
Relatia mea cu corpul meu
Am inceput sa imi apreciez corpul cu adevarat dupa ce am nascut desi nu mai eram slaba. Dupa sarcina am ramas cam cu 8 kilograme de dat jos. Am realizat atunci ca totusi din mine a iesit un alt corp perfect. Deci pot fi si eu perfecta! Evident, perfect in acel sens pe care il regleaza fiecare in mintea lui si care tinde spre un corp echilibrat, usor atletic si cu mare mobilitate. Iar un bebelus iti da niste idei despre cum erai cand erai foarte mic si ce ai facut pana azi de arati asa.
Adica natura iti da un capital bun urias. De ce sa nu il folosesti?
E simplu sa spun lasa ca sunt slaba si atat. Nu e suficient. Oricum nu ma suport daca pun kilograme in plus si reactia este automata. Insa daca tot ma mentin slaba, fac si lucruri care sa duca la o stare buna generala. Sportul, somnul, socializarea, mintea deschisa, lecturile, plimbarile, toate astea duc la o slabanoaga sanatoasa.
Iar ca sa fiu mai organizata, hai sa iti las mai jos o lista practica, general valabila.
Cum sa slabesti la maturitate: sfaturi practice
Pe langa alimentatie, exista si alte aspecte importante de luat in considerare pentru a slabi eficient si sanatos dupa varsta de 45 de ani.
- Exercitii fizice regulate
Activitatea fizica este esentiala pentru mentinerea greutatii si pentru sanatatea generala, in special in aceasta etapa a vietii. Incearca sa imbini exercitiile cardio (cum ar fi mersul pe jos, alergarea usoara sau ciclismul) cu antrenamentele de forta, care ajuta la cresterea masei musculare si la accelerarea metabolismului. Poti lucra acasa exercitii cu propria greutate si sa folosesti sticle de apa sau alte lucruri pe post de greutati.
- Gestionarea stresului
Stresul cronic poate contribui la cresterea in greutate, in special in zona abdominala, din cauza eliberarii de cortizol. Tehnicile de gestionare a stresului, cum ar fi yoga, meditatia sau chiar simpla plimbare in aer liber, pot ajuta la reducerea nivelului de stres si la prevenirea mancatului emotional. - Somnul de calitate
Un somn insuficient sau de proasta calitate poate afecta echilibrul hormonal si poate contribui la cresterea in greutate. In timpul somnului, organismul reface resursele de energie si proceseaza hormonii implicati in senzatia de foame. Asigura-te ca dormi intre 7 si 9 ore pe noapte pentru a sprijini eforturile de pierdere in greutate. - Hidratarea
Hidratarea corecta este esentiala pentru mentinerea unui metabolism eficient si pentru o digestie sanatoasa. Incearca sa consumi cel putin 8 pahare de apa pe zi si evita bauturile carbogazoase sau cele indulcite artificial.
Concluzia e sa iti gasesti propria solutie de a te mentine supla insa atingand zona de nutritie, miscare, stil de viata si partea de emotii. Stiu ca pe hartie suna simplu, in realitate sunt multi pasi de facut. Totusi conteaza sa incepi de undeva si sa incepi de acum.
Lasă un comentariu