Happy Monday, adica lunea fericita. In fine, in engleza suna asta mai din scurt, mai din poignet. Limba engleza parca a fost facuta pentru Social Media. Adica sintagme sexy, sa zic asa. Na, intr-un fel suna Happy Monday, parca topaie o vrabie pe pervazul plin de muscate, fata de Lunea Fericita, care suna ca o ciorba de loboda. Nu ca nu e buna ciorba de loboda, dar nu are sonoritate de bagat intr-un articol de blog. Acum ca sa nu lungesc mult ciorba, chiar ciorba de loboda se va produce astazi in bucataria mea.
Lumea ma tot intreaba ce filme preferate am, mai ales ca acum am Netflix si primesc recomandari de genul ,,uita-te la ala”, “‘uita-te la nu stiu ce”. Bon, eu caut filme de alea vechi sau filme de alea care sa simt ca ridica firele de par pe mine, fire pe care nu apuca sa le smulga Adriana, cosmeticiana mea si prietena mea. Ei, unul din filmele care ma zburleste ca pe un leu, desi sunt taur ca si semn zodiacal, este Ultimul Samurai. Ma uit de fiecare data la acest film si mai invat ceva. Dar nu la nivel rational. Ci oarecum la nivel de invatare precum copiii, adica imit, nu gesturi, ci comportamente. Stiu ca tipul care joaca rolul de Samurai este actor etc, insa cu certitudine sa joci un asemenea rol te marcheaza si el transmite emotia buna din toata ecuatia aceea. Doar sa porti acel kimono, sa stai in seiza la meditatie, sa te inclini de fiecare data cand bati pe cineva si sa explici ce inseamna o moarte care iti aduce onoare te marcheaza si te forteaza sa te intorci catre esenta umana care e chiar foarte buna. Cred ca asta e marele nostru minus astazi. Am evoluat intr-un sens contra noastra. Ma uitam in film la acel satuc japonez, ma uit la ce posteaza bloggeri de travel care merg in Japonia. Oamenii aia mai pastreaza ceva dintr-o normalitate care spune sa te intorci mereu catre ceea ce esti ca fiinta. E drept ca Japonia este una dintre tarile ce inca omoara balene, multumesc Mirela Leoni de la Extravita ca mi-ai zis, asta ma pune inca pe ganduri daca sa economisesc sa ajung in Japonia.
In fine, in Japonia as merge sa am ocazia macar sa vad un maestru batran de Arte Martiale, doar sa il vad undeva. Sunt tabere organizate pentru cine vrea sa fie si antrenat in asemenea contexte, insa preturile pornesc de la niste multe mii de euro pe saptamana si este firesc. Astazi lux este sa intri intr-un spatiu normal, un sanctuar de liniste si de incredere, adica un loc unde sa te lupti cu mainile goale, sa pasesti cu talpile goale si sa incepi intai lupta cu sinele, inainte de a atinge si o aripa de musca. Momentan nu imi permit acest lux, dar lucrurile vor veni si simt eu ca intr-o Happy Monday o sa va spun ca pun blogul pe stand by o luna ca sa experimentez lucruri noi.
Gandul de azi: inainte de incepe orice lupta, porneste lupta cu tine si fa pace cu tine. Apoi esti pregatit sa lupti cu oricine si cu orice.
