Va obisnuisem saptamana de saptamana sa incep scrisul pe blog cu un articol numit #HappyMonday, lunea fericita. La un moment dat, m-am oprit pentru ca pur si simplu nici mintea si nici sufletul nu se puneau de acord. Bunica mea s-a imbolnavit si verdictul nu era deloc bun.  Stiam ca intr-o zi ea va pleca. numai ca voiam sa cred ca undeva se poate intampla o minune si ca se va duce momentul acesta cat mai departe. Moarte bunicilor nu e poate cel mai mare necaz prin care treci. Realizezi batranetea lor, neputinta lor si oarecum intelegi ca ei nu vor fi acolo mereu. Ea, bunica mea materna, careia mereu i-am spus mama, a fost practic o a doua mama. E mare noroc sa iti dea viata asa ceva, insa cand ea pleaca, durerea e si mai mare.

Atat de multe lucruri mi-a transmis, printre care si acest dar de a scrie. Ea insasi a scris mult, si-a facut un fel de autobiografie, scrisa intai pe pagini de agende, apoi scrisa incet pe un calculator mai vechi. Tot ei nu i-ar fi placut sa ma stie trista prea multa vreme, asa ca ma mobilizez incet incet si chiar daca ieri mi-am luat ramas bun definitiv pentru aceasta viata de la ea, am si lucrat si am inceput sa imi vad de lucrurile de zi cu zi.

Asa ca voi reveni la Happy Monday pentru ca imi lipseste si mie acest articol. Cu el incepeam saptamana si tot cu el simteam ca dau o energie anume blogului.

Inainte ca ea sa plece, am fost sa o mai vad o data si apoi am facut un mic tur de vacanta prin Transilvania, zona Harghitei. Mi-a prins bine. Desi plecasem cu inima indoita, simteam ca ea se pregateste sa plece de pe lumea asta, m-am putut bucura de niste peisaje atat de linistite si de binevenite. Este o zona in care simti ca a mai ramas ceva frumos si curat din tara asta. Desi acolo populatia de alte nationalitati este preponderenta, simt mai mult ca este Romania aia normala pe care o stim cu totii.

Bunica mea isi notase in caietele ei ce a insemnat rasturnarea unor situatii politice si economice in Romania si cat de mult s-a stricat apoi tara. Nota cu tristete cum la primaria satului in care traia venise sa fie primar unul care abia stia sa scrie, dar era sustinut politic. Bunicul ei, de altfel cu ceva vita nobila si numit ,,chiabur”, fusese primar si un adevarat intelept al comunitatii. Invatase multe de la el si mai ales cat de mult conteaza sa fii cinstit si om inainte de orice. Cu valorile astea a crescut, desi a trecut prin foamete, razboi, boala, necazuri greu de dus. Nu a fost o bisericoasa, nu a fost o traditionalista absurda, rar am cunoscut oameni de etatea ei si venind din epoca ei cu atata deschidere la minte si la nou. La 70 de ani a inceput sa foloseasca Internetul, isi cauta pe Youtube melodii, avea Facebook si chiar stateam de vorba cu ea pe chat uneori si zilnic. Necazurile o facuse poate mai ursuza si mai directa uneori, insa de la ea am invatat ca franchetea are poate dezavantajele ei, insa iti tine o curatenie in jur de care ai mereu nevoie.

Pentru ea, si nu numai, voi continua Happy Monday. Stiu sigur ca si de acolo de unde e imi atrage atentia sa nu mai stau cocosata si inlacrimata, asa ca viata merge inainte si in fiecare moment trebuie sa iti gasesti un motiv sa te bucuri.

 

Written by Ana Maria Tatucu