Da, da, vin cu lunea fericita, cu happy monday. Ideea e ca astazi ziua de luni a venit peste mine. Va spun direct ca la ora asta ma dor degetele sa si scriu. Ma gandeam ca ar fi mai usor sa fac ceva audio. Dar azi am avut si ceva mai mult de vorbit, ca atare mai bine ma odihnesc.
Bon, mi-am bagat ceva rock in playlist – fix acum in casti imi canta Marilyn Manson – Sweet Dreams (Are Made Of This) – si sunt gata sa scriu despre ziua de luni fericita.
Uite o chestie misto pentru cine e iubitor de pisici, exista asternut de litiera complet netoxic, sunt niste pelete din naut. Iar astazi am cumparat doi saculeti. Stiu ca pare o banalitate si chiar o inutilitate pentru zice zat oricarei pisici intalnite pe trotuar.
Am auzit pe multa lume spunand ca pisicile sunt ipocrite si am impresia ca persoana respectiva nu prea statea intre oameni. Singura fiinta capabila de ipocrizie este omul. Stiti genul acela de persoana care iti spune cat de important ai fost in viata lui sau a ei, dar cand ar avea sanse sa fie si el sau ea important/-a in viata ta, uita complet sau e prea ocupat cu altele. Una peste alta idealul e sa tindem sa nu avem nevoie de ajutorul nimanui si niciodata.
O alta ipocrizie majora fix din acest moment e faza cu Brancusi si acea cantareata, al carei nume imi cer scuze ca nu il stiu atat de bine incat sa il scriu. Dar noi traim in ipocrizia asta de mult, altfel nu pleca Brancusi sa moara pe alt pamant. Imi aduc aminte ca odata, ajungand la Paris, era ceva expozitie Brancusi si peste tot in Paris erau banere, afise, publicitate la metrou cu Brancusi. Am avut atunci asa o stare tampita, adica la noi nu e nimic despre asta si Parisul il afiseaza peste tot? Mi-am dat seama ca neamul asta nu mai are leac cand nu a mai existat TV Cultural, cum sa inchizi un asemenea canal de televiziune? Chiar daca ne uitam 3 oameni la el, poate dintre aia ne trezim unul mai kamikaze si ii agitam si pe altii.
Max a ros cotorul la Maitreyi, Mircea Eliade. A scos carti, a tot scoti si la asta s-a oprit. Alt ipocrit si cainele asta. Eu nu mai reusesc sa termin de citit L’Ete a lui Camus. Uite, alta ipocrita si eu. Unde sunt vremurile alea cand mancam paine goala cu lapte batut si citeam Caragiale, Thomas Mann, Eliade , hehe, fanteziile mele cu domnul Camil Petrescu, cum poate scrie acest om….. Na, acum scriu blog, as scrie o carte, dar stau in ipocrizia mea.
Gandul de azi: lasa-ma cu ipocriziile si pune mana pe o carte adevarata. Daca nu, mergi si vezi cerul cu adevarat, de langa un copac.
