Jurnal de premenopauza este o serie de articole ce o incep de astazi, cu putin timp inainte de a implini 48 de ani. Daca pe Instagram deja am demarat in stories si anumite postari treaba asta, am zis hai sa scriu si aici mai pe larg.
In primul rand, vreau sa iti spun ca acum multi ani, cand cifra varstei mele incepea cu 2 stiam doar de menopauza. Nu stiam ca exista premenopauza. Apoi am aflat ca e un termen medical ce denumeste perioada de tranzitie de la o etapa a vietii la alta. Cam ca adolescenta, doar ca acum nu mai tranzitez spre ciclu menstrual si ovulatie, ci merg incet catre lipsa ovulatiei si disparitia ciclului menstrual. Desi, unii medici si unele studii spun ca si dupa ce dispare menstruatie, corpul femeii pastreaza o anume ciclicitate.
Care au fost primele semne de premenopauza
Primul lucru pe care vreau sa il spun cand vorbim de detectarea semnelor de premenopauza este ca relatia cu ginecologul tau este extrem de importanta. Ginecologul te va ajuta clar si la obiect sa identifici daca e vorba de premenopauza sau de o patologie. Premenopauza si ca si menopauza nu sunt boli, sunt etape ale vietii de femeie. Nu e o placere sa te urci pe masa de consult, nu e o placere sa ti se recolteze Papanicolau, dar este ceva necesar. Am fost mereu obisnuita sa merg la ginecolog de foarte tanara, inca dinainte de a-mi incepe viata sexuala, si astfel am invatat sa imi cunosc corpul. Aici ii sunt recunoscatoare mamei care de mica m-a dus la ginecolog pentru ca inclusiv inceputul ciclului menstrual a fost tare problematic in cazul meu.
Evident, ginecologul e un medic, iti spune ce ai de facut tehnic. In rest, suportul emotional este foarte important si e bine sa il ceri de oriunde poti. Pentru ca aici intervine sufletul. Si va pot spune ca incepe o furtuna grea de dus. Cel putin asa e la mine.
Eu am simtit si ca o cadere sufleteasca, ca o despartire de mine ca femeie ce ar mai putea deveni mama. Evit acel discurs lacrimogen legat de maternitate, insa eu mereu mi-am dorit sa fiu mama si mereu am visat sa am 2-3 copii. Insa corpul meu atat a putut dupa ce a trecut prin multe abandonari, dezamagiri, loviri de propria mea naivitate ca in jurul meu ar fi oameni mai buni decat mine. Stiu ca se poate trai bine si fara griji fara copii, apreciez enorm pe femeile ce decid ca nu vor face copiii pentru ca nu doresc asta, ca nu se simt in stare. Sa faci un copil si apoi sa il abandonezi fizic, emotional, functional este cea mai mare lovitura pe care o dai unei fiinte ce iese din tine.
Asa ca pe langa medic, incercati sa comunicati onest si transparent cu un psiholog, preot, psihiatru orice credeti. Dar cereti ajutor cuiva ce este dispus sa o faca fara sa va judece. Oricum o sa va judece cei de la care nu v-ati fi asteptat vreodata. Mai greu o sa va inteleaga cineva apropiat si o sa aveti tendinta sa va victimizati.
Corpul meu chiar a spus NU
Mi s-au adancit ridurile, mi-a scazut pofta de mancare, am inceput sa nu ma mai pot concentra, starea mea de anxietate a crescut ajungand uneori sa fac cate un atac de panica asa mare incat aveam senzatia ca o sa mor. Durerile din sindromul premenstrual au ajuns sa ma faca sa am zile cand sa merg tinandu-ma de pereti si sa mi se para si banalul gest de a trage apa un efort enorm. Am facut si biopsie care a iesit in regula, ca sa ma asigur ca elimin orice cauza. In prima faza, ma acuzam pe mine ca sunt prea sensibila, prea ,,mataita” cum mi se spunea mereu in familie, dar cand durerea m-a facut sa cad din picioare si sa chem vecinii si Salvarea, am inteles ca al meu corp a spus NU din toate ungherele lui.
Ma simteam cumplit de vinovata. Ii spuneam ginecoloagei cum e posibil sa fiu in asa hal cand eu mananc sanatos, fac sport, sunt echilibrata, nu am avut schimbari majore de greutate, nu am avut nici avort, cezariana a fost impecabila, cum pot sa ajung la asa ceva? Mi-a spus direct si simplu: trebuie sa va odihniti si sa aveti grija de dumneavoastra cu adevarat. Cand am respectat asta, rezultatele ecografice au fost pur si simplu o minune la doua luni dupa tratament si schimbarea majora a ritmului de viata. Si eu si doamna doctor aveam lacrimi in ochi, iar doamna doctor a spus ca e o lectie de viata, sa o iau ca atare.
In cazul meu sunt strict dereglari hormonale ce au fost foarte zgomotoase ca manifestare fizica. Eu le-am ignorat spunand ca rezist, rezist si am evitat sa cer ajutor, mai ales fiind obisnuita sa nu primesc. Iar anemia si slabirea generala a corpului au fost un teren favorabil ca sa se creeze ceva de nesuportat. Am avut de mica dureri foarte mari si in perioadele menstruale, au devenit tot mai mari dupa 45 de ani.
Ei, va spuneam candva de legea lui NU. Am si aplicat-o. Scrasnind uneori din dinti, avand senzatia ca pierd, ca sunt lasa, ca sunt un om rau poate. Dar nu, m-am ales pe mine si am zis ca daca pot sa ma repar doar prin odihna, odihna reala – adica stat in pat cu o carte, langa Max, uitandu-ma la un film cu scenariu bland cum ar fi Gilmore Girls – ar fi stupid sa mai fortez, cand sunt femei ce fac tratamente extraordinar de grele si de costisitoare. Eu trebuie doar sa ma menajez, sa mananc, sa ma alint, sa am grija practic de mine asa cum altii nu au avut niciodata, cu riscul sa par egoista. Nu e vorba de egosim, e vorba de supravietuire si de recunostinta fata de Dumnezeu, Univers, ce o fi, ca am acest corp care si-a cerut dreptul sa fie iubit.
Am apelat si la terapie psihologica, inca merg, cam la 3 saptamani. Am fost si la psihiatru pentru ca am vrut sa fiu sigura ca nu imi pierd mintile din cauza durerilor.
Ce m-a bucurat enorm este ca in jurul meu au aparut brusc oameni straini, cu care nu am legaturi de sange, care mi-au dat ajutor in diverse forme. O discutie, un apel telefonic in plin atac de panica, o vizita, un tinut de mana cand abia ma ridicam din pat, o injectie, o cercetare pe o anumita tema medicala sau psihologica. Iar familia mea, mica, cea din prima linie, mi-a fost alaturi la propriu. Uneori e jenant sa iti rogi propriul fiu de 14 ani sau sotul sa te duca de mana pana la toaleta, dar nu am avut ce face. Am inteles ca doar asa pot trece hopul greu. Si am trecut si sunt extrem de recunoscatoare.
Riduri si mai multe
Ridurile au fost cea mai mica grija a mea. Desi m-am ingrijit mereu, inclusiv stand in pat cu 3 analgezice in corp. Adica zilnic m-am dat cu ser, crema, mi-am curatat tenul oricat de rau imi era. Au fost cateva momente cand nu am fost capabila decat sa ma spal si a fost suficient.
Ridurile s-au inmultit, s-au adancit. La un moment dat, au inceput sa imi apara niste cosuri dubioase. Si asa mi-am adus aminte de varsta de 16-17 ani cand aveam la fel niste cosuri ingrozitoare, razlete, dar care ma dureau de ma trezeam din somn daca adormeam pe partea unde era cosul respectiv. Norocul meu e ca avand acest aspect razlet de cosuri, le-am tratat local si s-au calmat.
Am reluat retinolul anul acesta cand am inceput sa ma simt mai bine. Incercasem prin decembrie, dar simteam ca fata mi se transforma in hartie.
La capitolul par, am pierdut si din densitate, nu prea mai suport vopseaua de par. Fac efort sa ma vopsesc la 2-3 luni si fac asta acasa. Mirosul din orice salon imi este insuportabil. Pentru ca si daca ma vopseste bunul meu prieten, trainer national Keune, Costel Vilcu – Coco chiar a ajuns cineva si merita sa il mentionez cu toata denumirea – cu cea mai bio si delicata vopsea de la Keune, tot ma ia cu rau. Trebuie sa am o zi extrem de buna sa duc o vopsire pana la capat. Ca idee, daca aveti nevoie de un specialist real, onest si super competent in colorare, la el mergeti.
Sa zic si ceva de bine, cu tot slabitul asta si scaderea grasimii din corp, nu prea se mai vede celulita si m-am bucurat sa port rochii scurte cat mai des. Stiu ca oamenii judeca, dar eram bucuroasa de orice zi cand ma simteam bine si ieseam de fiecare data imbracata cat mai feminin. Si asa voi face in continuare. Acum cand scriu, desi azi am stat mai mult si am lucrat de acasa, am facut si mancare, curatenie, port un body de dantela pe sub un tricou vechi, port perle si sunt data parfum Vioris, Starlight combinat cu body mist Pure Blossom de la Mara Blu si Aqua di Gio.
De ce scriu despre asta
Scriu despre acest subiect si dau poate multe detalii ce par prea dure, prea personale pentru ca e un manifest al meu pentru mine. Mi-a placut enorm ideea de scena, de a vorbi unui public si simt ca am ceva de spus.
Stiu ca sunt femei ce isi pierd job sau sunt date afara ca sunt slabite si nu mai fac fata. Sunt femei ce se trezesc parasite pentru ca nu mai sunt ca la inceput si e crunt cand te simti si rau fizic sa fii aruncata ca o piesa stricata. Si toate se acuza pe ele. Pana la urma trec mai departe, dar de ce sa se intample asta?
De ce chiar noi, intre noi, sa nu vorbim de asta si sa ne sustinem real? Si imi aduc aminte de niste colege care ma ,,ironizau” cand aveam dureri menstruale si nu eram maritata, spuneau ca poate daca as fi si eu o ,,femeie serioasa” o sa am mai putine dureri. Suna foarte agresiv o asemenea vorba aruncata de la o femeie catre o femeie, abtineti-va sa spuneti asa ceva vreodata cuiva. Plus insinuari ca as vrea sa scap de munca, ca doar ,,ia si tu un No-spa si gata“.
Stiu ca sunt mii de femei ce sufera in tacere. Stiu ca sunt mii de femei ce se considera vinovate ca tranzitia spre menopauza si menopauza e rusinoasa si se simte vinovate ca trec prin asta. Stiu ca noi, cele cu par alb, suntem stigmatizate mereu cu denumiri precum ,,babaciunea aia”, inclusiv pe plan social, profesional, familial. Am apreciat de mica femeile cu parul alb si am invatat de la ele multe din lucrurile ce m-au facut femeia de azi.
O femeie cu parul alb daca isi pastreaza verticalitatea comportamentala si emotionala este pur si simplu superba, chiar daca are riduri, sanii lasati, ovarele amutite si pete de batranete pe maini. Chiar in perioada aceasta am bucuria sa cunosc o femeie asa si ma bucur ca face parte din viata mea. A trecut de mult de 70 de ani, se lupta cu boli ale batranetii, insa are o noblete pe care rar am mai vazut-o. Imi mai aduce aminte de bunica mea materna.
Dupa 40 de ani am inteles ce este frumusetea femeii. Sigur, conteaza si un ambalaj frumos, insa daca ipocrizia, minciuna, autosuficienta, prostia si vulgaritatea sunt lasate sa se dezvolte, nimicesti si un corp superb. Daca o femeie nu stie sa mangaie prin vorbe, prezenta si atitudine, degeaba are cea mai fina si intinsa piele, e doar o iluzie scurta si atat. Si spun asta cu parere de rau, pentru ca vad femei carora natura le-a dat un corp ca o sculptura greceasca, dar care nu stiu asta si isi umplu interiorul cu mult balast moral si emotional.
Si pentru ca e Miercurea cea grea dinainte de Paste, va spun doar un lucru. El ne-a zis ,,Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti“. Asadar incepe iubirea ta fata de tine si asta imi repet si mie. Abia apoi esti pregatit sa oferi iubire. Toti avem un Iuda in viata noastra, insa un Iisus exista pentru fiecare.
Pozele sunt facute de Georgiana Medeleanu, la The Room Showroom, Calea Victoriei 190.
