Mi se intampla sa am cate un moment ca de suspendare in timp, un moment in care sa ies complet din ceea ce fac eu, si blog, si online, si offline, si munca, si bucatarie. Au fost 3 ore in care am privit un lac, doi copaci, niste libelule si am auzit cum o tarca isi construia cuib, atat de liniste era. La doar 40 de km de Bucuresti. Inainte de asta, am avut o saptamana in care fizic m-am simtit rau, am stat multe ore in pat, nefacand nimic, uneori stateam cu pisica in brate, alteori venea baietelul meu langa mine si stateam asa vorbind de ale lui si realizam cat de curat e felul de a gandi al unui copil, cat de mult stie sa se bucure de prezent. Apoi am stat de vorba mai mult decat de obicei cu iubitul meu ( adica sotul meu, ca denumirea oficiala asa este), avand un fel de vacanta fortata, am profitat sa fac lucruri care imi plac cu adevarat. In final, starea de rau fizic a avut o continuare buna, am stat mai mult si cu mine insami, m-am gandit la ceea ce imi place fara sa fac un efort de a focaliza si descrie ceea ce imi place. Intr-o zi mi-a placut painea prajita, in alta zi mi-a placut un parfum pur si simplu, dupa cinci zile de regim, am savurat un ou fiert care mi s-a parut cea mai tare delicatesa din lume. Am si scris putina poezie, aveam noroc ca aveam articole de beauty programate aici, asa ca nu a trebuit sa imi consum efortul pe a tasta review-uri sau articole despre cosmetice.

#peaceful #nature #green #snagov #snagovlake

A photo posted by Ana-Maria Tatucu (@beautybarometer) on

Asta este introducerea la un interviu cu Vladimir. Adica Vladimir Draghia. Probabil ca multi dintre voi il stiti de pe micul ecran, ba din diverse emisiuni mai mondene, gen Burlacul, l-ati mai vazut prin poze, alte chestii mai mondene si cam superficiale. Eu am avut o parere despre el ceva de genul “un baiat care arata bine si care are un PR bun care ii scrie textele pe care le pune pe Facebook”. Intr-o zi, cautand eu poezii, dau peste o poezie scrisa de el. Am zis ca ori este cineva cu acelasi nume, ori este vorba de el si probabil poeziile i le scrie acel PR bun sau chiar iubita lui. Ii vedeam versurile si pe pagina de Facebook. Chiar ma gandeam peste ce fata buna a dat el de ii scrie si poezii… Stupoare, le scrie el. Pe deasupra joaca si in piese de teatru, piese de teatru pe bune, live, pe scena, fara mondenitati atasate. Totodata am inteles de ce un om cu talent are nevoie si de spatiul monden. Totodata am inteles de ce avem nevoie si de ceva superficialitate si mercantilism in ceea ce facem. Si nu e superficialitate, e parte din ceea ce suntem, din ceea ce am creat. Priviti un pic portfardurile voastre si o sa intelegeti despre ce vorbesc.

vladimir-draghia

Vladimir, pe scena

 

Cu Vladimir am avut ocazia sa stau putin de vorba la un eveniment cu ceva iz monden, unde chiar el ne-a aratat cat de usor putem deveni “bronde“. Eu, cu vopseaua in cap, discutam de poezie, teatru si alte lucruri.   Am cumparat cartea lui Vladimir in format electronic, o mai rasfoiesc din cand in cand si pot sa spun ca e genul de poezie care imi place si displace uneori. Are o tonalitate uneori ironica, penduleaza intre romantism si putin sarcasm sau de fapt le amesteca. Dupa ce citesti o poezie, nu retii fapte, ci sentimente. In liceu aveam un profesor stupid de franceza care ne punea sa memoram poezii intregi din Lamartine sau Alfred de Musset… credeti-ma ca ne termina psihic. Nu am retinut nici un vers pana azi, decat cadenta aceea eleganta si dura a versului alexandrin, noptile in care repetam poeziile astea si diminetile cand traversam parcul de langa liceu repetand aceste poezii. Poate proful de franceza nu era stupid, a vrut sa raman cu aceste senzatii.   Lui Vladimir i-am adresat cateva intrebari. El mi-a raspuns. Mi-a raspuns chiar repede si ii multumesc inca o data. Sper sa va placa si va incurajez sa ii cumparati cartea, s-ar putea sa vreti sa ii repetati poeziile. Eu una m-am lamurit ca de multe ori vad superficialitate unde cred eu ca exista superficialitate, precum fac si invers, cliseele cred ca ne omoara spiritual ca si fiinte.  

1.In primul rand, as vrea ca cititoarele mele sa stie cine este de fapt Vladimir Draghia. Cum esti dincolo de imaginea publica. Cum te-ai prezenta, pe scurt?   Nu am cum sa iti spun, pe scurt, cine sunt, dincolo de imaginea publica. Nu ca ar fi foarte mult de spus, dar parca nici nu m-as indesa in 160 de caractere. Pe scurt, in afara imaginii despre care vorbeai, sunt Vladimir, fara Draghia.  

2. Pentru ca suntem pe un blog de beauty, trebuie sa te intreb si ceva lucruri care tin de bucataria noastra, a femeilor, asa ca urmeaza intrebari din registrul “beauty”. Ai vreun produs cosmetic preferat?     Nu folosesc produse cosmetice. Nu mi se pare barbatesc. Mananc bine si incerc sa gandesc pozitiv. E toata cosmetizarea de care am nevoie. Uneori mai si zambesc.

Nota bene: l-am prins putin cu “pisica in sac”, are o poza pe Instagram cu niste cosmetice, dar  este vorba de Kerastase si e si brandul meu preferat pe partea de haircare.  

3. Ce remarci prima data la o femeie la capitolul aspect fizic? Intreb asta pentru ca trebuie sa stii ca fiecare femeie are o mica obsesie cu ritualul de infrumusetare si fiecare pune accent pe ceva din felul cum arata.

Probabil ca remarc exact ce vrea ea sa remarc.

4. Unde iti place mai mult, pe scena, in postura de regizor sau… scriind poezii?

Imi place pe scena, ca am satisfactia imediata a muncii mele, din reactia publicului. Poezii imi place sa scriu pentru ca simt ca ma conectez, chiar si doar pentru un moment, la ceva ce nu tine de lumea materiala, si asta ma face sa pot spera. Iar in postura de regizor am fost prea putin, acum foarte mult timp, motiv pentru care nici nu as putea sa-ti spun cum este, pentru ca nici nu-mi mai amintesc, nici nu cred ca am stiut vreodata.

5. Stiu ca pentru tine dragostea nu are plural. Care sunt lucrurile din viata care sunt mai frumoase daca au plural?

Dragostea are plural. Unii ar spune ca se numeste poligamie, asa cum a mi-e dat sa aud destul de des. Ce am spus eu este ca dragostE n-are plural, adica e defectiv. Mi-ar fi placut sa spun omul. Din pacate, nu pot spune ca noi, daca am fi mai multi, ar fi mai bine. Nici pentru noi, nici pentru ce ne inconjoara. Dar continui sa sper, chiar daca, parca, din ce in ce mai putin.

Voi ce credeti, mai avem nevoie de poezie? Mai stim sa detectam poezia din noi?

Written by Ana Maria Tatucu