Te-ai gandit vreodata ce mesaj ti-ar transmite crema ta de fata daca ar avea cum? Hai sa vedem ce ti-ar scrie chiar acum de Craciun.
Draga mea,
sunt crema ta, da, fix borcanul acela ce ba sta in baie, ba pe noptiera. Astazi am macar capacul bine pus la loc. Si ma bucur ca ai reinceput sa ma folosesti. Mai ales ca peste 2 luni voi expira si probabil o sa ma arunci in acelasi loc unde arunci ambalajul de pizza si cojile de cartofi.
Sunt prietena ta de prin primavara. Asa, mica, alba si ascunsa in borcan, treaba mea e sa iti aduc 2 minute de fericire pe zi. In rest, dorm toata ziua si ma pastrez proaspata pentru tine.
Greu m-ai ales. Stateam acolo pe raft, chiar in cutie, si nici nu stiam cine m-a luat pe sus. Am stat apoi intr-un colet intunecat pana am ajuns la tine. Se pare ca am traversat ceva drum.
M-ai desfacut, te-ai uitat putin incruntata si apoi m-ai mirosit. O, Doamne, eu intotdeauna miros frumos. Nu stii cate doamne impachetate in alb si albastru ma prelucreaza ca sa ajung la tine proaspata si bine mirositoare. Sai pe pe pace ca oricum la ce cantitate de parfum am, nu as putea sa iti fac rau.
Am insa niste chestii bune si ar fi bine sa ma folosesti zilnic sa vezi rezultatele. Am acid hialuronic, am tot felul de uleiuri vegetale, vitamine si chiar niste niacinamide.
Tu ma intrebi daca sunt buna de baza de machiaj. De ce sa amestecam lucrurile?? Eu sunt crema, CREMA! Machiajul e alta treaba, nu am cunosc cu ei si nici nu tin mortis. Hai sa nu ne amestecam prietenii. Oricum fondul ala de ten, e o crema vopsita, sa fim seriosi, nu face ce pot face eu, doar acopera. Mie imi plac serurile, cele mai bune prietene si mai ales gelurile, apa micelara, orice face curatenie inainte sa ma asez eu pe epiderma. Celule alea mici si turtite ma preiau imediat de parca sunt un platou de prajituri intr-o sufragerie cu doamne la cafea. Sub epiderma e bucataria, eu de fapt nu ajung pe acolo. Doamna limfa e simpatica si cu chef de vorba si mereu imi multumeste ca ii usurez munca. Dar imi transmite ca doamnele fibroblast spun sa nu ma mai dau eu rotunda ca as aduce colagen, ca ele fac treaba cea mai grea. Ma mai cert cu microbiomul, mai ales cand tu esti nervoasa, transpiri, cand te scarpini si cand te dai cu atata parfum!! Dar ma mentin pe pozitii pana dispar de tot.
Pentru ca este Craciun, eu te rog sa te gandesti mai mult la tine. Vezi, nu zic nimic de mine. Dar adu-ti aminte de ce m-ai cumparat. Foloseste-ma dimineata si seara, nu ma mai lasa cu capacul inchis incomplet si nici pe masuta de langa calorifer!!
Crema ta, cu prietenie
Decembrie 2023
Lasă un comentariu