Esantioanele cosmetice chiar sunt gratuite?

Ce sunt esantioanele cosmetice

Esantioanele cosmetice sunt acele plicutele, tubulete, de mici dimensiuni si care contin o cantitate mica dintr-un produs cosmetic doar pentru incercare. Este gandita o cantitate medie care sa ajunga la 1-2 folosiri in asa fel incat consumatorul sa isi faca o idee despre produs, sa testeze sensibilitatea proprie la acel produs si sa se lamureasca daca vrea sa cumpere produsul full size.

Unele esantioane sau mostre vin sub forma de pliculet. Alte esantioane vin sub forma de miniatura, fiind practic ca aspect identice cu produsul de baza, doar cu o dimensiune foarte mica. Unele esantioane precum sunt cele de parfum vin cu pulverizator, insa pot fi si fara.

De ce primim cu titlu gratuit esantioane sau mostre

Uneori la cumparaturi, se intampla ca vanzatoare sa iti puna in sacosa si 1-2 mostre de cosmetice. De ce se pun aceste mostre?

Cand se lanseaza un produs nou, pana se face cunoscut, producatorul doreste sa isi stimuleze clientii sa cunoasca deja produsul si sa creeze interes, curiozitate si bineinteles dorinta de a-l cumpara.

Cand un produs este foarte dorit si iubit de consumatori, producatorul vrea sa si recompenseze un pic consumatorul si sa ii mai faca surprize si cu mostre. E un fel de supra-alintare, dar si o ocazie de a profita de faptul ca este cunoscut, spre a fi si mai cunoscut.

Cand un brand face anumite campanii de promovare si recompensare a clientilor, poate crea seturi de esantioane, seturi de miniaturi cu diverse obiecte promotionale marcate cu acel brand. Exemplu acele borsetute simpatice cu 2-3 miniaturi sau/si mostre ce se ofera cadou atunci cand cumperi de o anumita suma. Se numesc generic GWP ( gift with purchase) si sunt oameni care colectioneaza asa ceva. Recunosc ca pe parte de Guerlain, ma simt si eu vinovata. Am cumparat de multe ori ca sa am o agenda Guerlain sau o oglinda sau un pouch catifelat.

La produsele de makeup, in special la fondurile de ten, se fac esantioane cu nuantele cele mai populare pentru ca sa poti incerca acasa, sa variezi lumina si sa vezi daca ti se potriveste sau nu. Sunt marci care mai fac samples si la rujuri, uneori miniaturi la mascara si foarte rar mostre de farduri.

Esantioanele nu sunt gratuite

Desi atunci cand primesti o mostra sau esantion nu platesti nimic pentru asta, costul lor nu este zero. Productia de esantioane este si ea bazata pe niste costuri care se regasesc in costul final al produsului. Esantioanele sunt si ele estimate in costurile de productie, promovare si distributie, ca atare sunt gratuite provizoriu, dar nu in totalitate. Mgazinele sau distribuitorii platesc aceste esantioane pe care apoi le fac cadou clientilor, ca atare costul lor se regaseste in pretul pe care il platesti pe orice produs din magazin. Uite ca usor intelegem de ce un produs cumparat dintr-o parfumerie frumoasa si placuta unde mai primim si esantioane este mai scump decat daca l-ai cumpara dintr-un magazin online de tip discounter.

Vrei sa primesti si esantioane mereu? Este evident ca trebuie sa cumperi de sume relevante, sa ai si un card de fidelitate la respectiva parfumerie si asta nu e chiar gratuit.

Vrei sa cumperi esantioane? Sunt multe site-uri care vand in special esantioane de parfumuri, cele mai cautate, insa sunt si site-uri pe care mai poti gasi uneori esantioane sau mostre de alte produse cosmetice. Pe eBay si pe alte site-uri de vanzari, poti gasi persoane care isi vand mostrele primite sau GWP-urile, asa ca mai poti face si vanatoare de miniaturi.

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile