Gandurile cu care incep intotdeauna luna august sunt aducatoare de speranta toamnei. La primul freamat de vant mai rece, la prima frunza galbena, simt ca vine toamna mai aproape. Ai intuit bine, toamna e anotimpul meu preferat. Si ma bucur sa vad vara chinuindu-se sa ma mai sperie cu canicula, cu miez de zi fierbinte, dar sa ma binedispuna cu cate o dimineata friguroasa.
Luna aceasta am simtit un armistitiu cu mine insami, cu tot balastul adunat in ultimii ani. Poate nici macar armistitiu. Un fel de alegere parca pe ascuns a unei realitati care sa imi placa mie. Imi plac zilele linistite, diminetile cand nu trebuie sa ma grabesc. Micul dejun mancat tacticos, devenit ca un ritual, mi-a devenit un fel de tratament zilnic. E un fel intalnire a mea cu mine.
Imi credeam mintea un ocean adanc si linistit, cumva impietrit. Iar dupa cateva luni in care durerile fizice au parut sa ma puna la multe incercari, am vazut ca de fapt linistea dinauntru ascunde multa viata. Multe lucruri dorite, ravnite, multe lucruri pe care le am deja si nu le folosesc suficient. Am intrat inclusiv in parfumuri vechi. Uitasem de Magie Noire de la Lancome. Uitasem de Arabie de la Serge Lutens. Uitasem pana si de Vol de Nuit. Si tot asa uitasem de multe lucruri ale mele. Orele de terapie m-au ajutat sa ma intorc un pic la mine. De fapt un pic mai mult.
Scriu acum de pe biroul adolescentei mele. Un birou vechi si greoi de lemn pe care am tocit pagini intregi de literatura si gramatica, dar pe care am scris si primele mele scrisori de dragoste. Nu am mai primit de peste 20 de ani o scrisoare de dragoste. Acum totul se rezuma la mesaje pe WhatsApp, cate un emoticon dragut si cam atat.
Ciudat, nu simt locul acesta ca pe acasa, asa cum nu prea l-am simtit niciodata. Sunt un spirit pribeag, dar si conservator in acelasi timp. Imi plac casele vechi, peretii cu var vechi, usile ce poarta zgarieturi, cartile ce se ingalbenesc pe ici colo. Ma sperie sticla si otelul din arhitectura noua.
Si cuvintele parca imi vin mai greu. Tie nu ti se pare ca in ultimii ani parca repetam aceleasi cuvinte si aceleasi expresii? Si traducem in disperare frazele care suna bine in limbi straine. Oamenii parca vorbesc in podcast chiar si cand se cearta.
Gandurile mele de august cauta toamna. O caut in fiecare cliseu cu portocaliu, pe fiecare raft de supermarket. Si astept sa imi fie frig si sa iau toate esarfele sa le parfumez fara simt ca ma sufoc in invaluirea lor. Mi-e dor sa pot duce un Opium, o Magie Noire, un Shalimar, un Coco sau un Beige, chiar si un Chanel no. 5, un orice parfum care spune mai mult decat sunt o floricica speriata iesita din eprubete. Ma gandesc ca lui Gabrielle Chanel ii placea si luna august si mirosul acela de vara coapta si infierbantata, cu piele parlita de soare ascunsa la umbra sub haine lejere din jerseu.
August e o luna de ramas bun. Ramas bun soare torid si sete continua. Si finalul de vara se cere asteptat. Dar isi merita asteptarea.
