Happy Monday sau Lunea fericita, manifestul meu pentru o zi de luni echilibrata, se intampla si astazi la inceput de septembrie. Incepe toamna, anotimpul meu preferat. Ieri am simtit pentru prima data in acest sezon racoarea aceea placuta de dimineata de toamna. Evident, inca e cald, inca ne enervam de zapuseala ce apare pe la pranz, dar diminetile sunt deja fix cum imi doresc.
Pentru mine este o zi mai aparte pentru ca astazi, ducandu-ma cu fiul meu la liceu, am realizat ca toamna nu e doar afara, e un pic si in sufletul meu. Daca e sa vorbim de anotimpurile umane, cam acolo simt ca am ajuns. Stiu ca nu dezbat pe acest blog nimic legat de parenting sau de ideea de a fi parinte, insa e un prag important un viata oricarui om, ca e femeie sau barbat, sa isi vada copilul mare, aproape sa devina adult. Si mai cred, ca ceea ce inseamna copil in viata unui om, fie ca e mama, fie ca e tata, este extrem de diferit de la om la om. Chiar vazusem astazi in Social Media niste clipuri dedicate celor ce s-au nascut in anii 90 si care nu au copii, ca ziua aceasta pentru ei a fost ca oricare alta. Si tin sa subliniez ca nici pentru toti parintii inceputul scolii nu e neaparat un moment festiv sau inclus in calendarul lor.
Se dezbate intr-un mod neplacut in ultima perioada ideea aceasta de maternitate, misiunea de a fi mama daca esti femeie si cred ca exagerarile care vin din ambele sensuri nu ne sunt de folos deloc. Nu suntem deloc intr-o toamna a maturitatii ca societate, am impresia ca traim un tantrum de prescolar ca umanitate, ne zbatem intre extreme si pare ca fiecare are ceva de demonstrat.
Iar ca sa ma intorc la zona de beauty, ma obosesc in continuare atatea materiale si indemnuri de a ne modifica fata si trupul femeilor in special, pentru a deveni mai placute. Presiunea de a scapa de orice semn al maternitatii. Adica tot pe noi pica presiunea ,,faceti copii, faceti copii“, dar tot femeile duc presiunea inversa ,,acum slabiti, sa nu aveti vergeturi, sani lasati, nimic”. Iar mesajele acide, culmea, vin tot de la femei contra femeilor. De unde oare?
Si pot sa inchei articolul de happy monday cu un compliment pe care l-am primit ieri, desi nu eram in cea mai buna zi. In fine, ieseam dupa cursul de pilates, nu ma simteam prea bine, iar un grup de cursante de la Ypga au trecut pe langa mine, mi-au zambit si o doamna mi-a spus ca sunt frumoasa, asa in loc de ,,buna, ce mai faci”. Mi-a schimbat starea si mi-am dat seama ca e prima data cand vad femei purtandu-se asa frumos si foarte natural cu alte femei, fara sa se cunoasca, fara nimic. De ce nu ne spunem mai des asta? Am observat insa ca si atunci cand ne facem complimente intre femei, intre prietene in special, parca nu stim sa le primim sau le dam mereu cu intentia de a mai face ceva sau de a castiga teren.
Insa sunt optimista si cumva am vazut ca oamenii ce incep sa iasa din zona aia gri de ritm, de standarde reci sociale, incep sa isi dea forta unul altuia fara sa faca ceva special. Cam de asta ar fi nevoie sa ne facem zilele mai bune, sa ne folosim puterea de a comunica verbal si pentru a folosi cea mai frumoasa capacitate a cuvantului, de a crea ceva bun.
