Le flirt, adica flirtul. Ceva ce pare indecent, frivol, poate chiar de scos din bunele maniere. Pana la urma si ca definitie el inseamna doar o conversatie. Un schimb de cuvinte ce se incarca de emotie, de senzatii, de ganduri mascate in silabe lasate intentionat mai mute sau prelungite. Cam inutila treaba asta intr-o epoca unde totul este pe fast forward. Fast food, fast love, fast talk.
Vorbele sunt acum mai mult tastate si isi pierd din vibratie. Oamenii nu se mai simt cand vorbesc. Radeam candva cu cineva si imi spunea ca erau vremuri cand puteai ramane si insarcinata dupa o discutie de amor intensa. Cuvintele nu mai au nici parfum. Atunci cand te conversezi cu cineva ii percepi tot, gesturi, mimica, miros, ii simti ezitarea sau incrancenarea, caldura sau raceala din voce si chiar din jurul corpului.
Un alt lucru ma amuza ca pana si certurile sau despartirile se intampla din taste. Am auzit atatea cazuri de oameni care s-au despartit prin sms sau pe What’s app. Impovaram bietele degete sa transmita ce ar face vocea, atitudinea, zambetul, incruntarea. Si totul vine prin ochi si nu prin auz si prin celelalte simturi. Oamenii cand se intalnesc au telefonul in mana si nu mai apuca sa se atinga. Oamenii se saruta in preajma unui selfie, de multe ori de fapt se saruta in gol, tuguindu-si buzele spre telefon spre a face un nou selfie chipurile seducator, dar care pare stupid. Nu stiu daca atunci cand va sarutati va priviti buzele. Mda, nu ar fi o problema sa aveti un fetis cu asta, dar sa fie in real life, nu privind un ecran.
Devenim incet o societate de voyeuristi non-causeurs. Adica ne uitam, dar nu scoatem un cuvant. Instagram-ul ne inunda vederea cu atatea imagini mai intime sau mai putin intime, dar despre altii. Sau pana si spre sine ne uitam ca inspre altii. Nu ne mai privim in oglinda, ne facem un selfie, il editam si apoi ne privim acolo.
Un Casanova ar fi astazi un desuet, un prafuit privit cu mila si ironie. O curtezana spirituala si cu o voce lucrata, si-ar pierde astazi farmecul. Mi-e dor de acele vremuri cand o femeie era salutata intr-un anume fel. Mai vad prin filmele vechi, domnii care saluta cu o scurta inclinare a fruntii, dar pastrand un contact vizual mai mult sau mai putin sfredelitor. Imi aduc aminte din cartile lui Camil Petrescu cum erau salutate eroinele din carti, care ramaneau profund afectate de fiecare gest, inflexiune de vove, fel de a privi.
Unde ne sunt seducatorii, unde ne sunt ,,les causeurs”? S-au pierdut undeva printre ,,asl pls” sau ,,brb” sau mai stiu ce alte prescurtari. Unde este Felix care statea de vorba cu Otilia, care se seduceau incontrolabil prin conversatii tremurande. Unde sunt doamnele care isi uitau intentionat batistele parfumate pe masuta de cafea, dupa o discutie intensa, desi simpla la nivel de mesaj.
Imi place mult fraza spusa de personajul jucat de Catherine Deneuve in Indochine cand, inainte de a incepe o relatie pasionala cu un ofiter, jucat de Vincent Perez, ii spune acestuia ca e inca timp ca istoria lor sa nu inceapa. Desi, era inevitabil, istoria lor incepuse prin conversatii, printr-un flirt simplu, limpede, dar pe care ea si-l nega.
Imi place relatia dintre contesa Olenska, jucata de Michelle Pfeiffer, si Newland Archer, jucat de Daniel Day-Lewis, complicitatea lor din discutiile intime nu avea nimic din superficialitatea relatii conjugale pe care el o ducea cu fidelitate si chiar cu o forma de iubire devotata. Discutiile cu contesa Olenska erau ca o doza de oxigen dupa ,,partitura” domestica executata acasa, chiar langa o sotie delicata si proaspata ca un trandafir de mai.
Osez d’etre vous-meme dans le mots, dans les gestes, dans le parfum que vous portez. Cuvinte si parfum, cam asta inseamna o conversatie cu mai mult farmec decat o inlantuire fizica de cateva clipe.
Parfumuri pentru conversatii pe care nu le veti uita curand:
