Olympéa Intense, Paco Rabanne, zeita in blugi

Olympéa Intense, Paco Rabanne este un parfum destul de recent lansat. Este un flanker al popularului Olympéa. Aduce o versiune mai intensa, mai senzuala si mai potrivita sezonului rece.

Conceptul Olympéa pleaca de la imaginea unei fiinte la limita dintre mitologie si epoca contemporana. Daca Legendele Olimpului au marcat cumva copilaria fiecaruia dintre noi, actualele femei muze si zeite contemporane par sa ne cucereaza mai rapid. Pe unii mai multi, pe altii mai putin. Lansarea Olympéa nu m-a cucerit foarte mult, a fost un parfum care imi placea cum mirosea pe altele, insa pe mine simteam ca nu ma regasesc deloc.

Olympéa Intense, floral aromatic si senzual

Compozitia aduce un parfum floral aromatic, un mixt de vanilie, lemn si sare, insa intrevad si o aroma de tuberoza care nu apare in descrierea oficiala. Flori de portocal la inceput,apoi note foarte calde de vanilie, ceva ambroxan, mai identific ceva note de monoi, si apoi notele lemnoase se cam pierd in aroma dulce-florala.

As vrea sa insist ca nu conteaza PH-ul pentru ca acest parfum sa aiba un anume miros, ,,mit” pe care acest parfum ce se leaga prin nume de mitologie sper sa il sparga. Practic pentru nici un parfum PH-ul nu este determinant. PH-ul inseamna nivelul de aciditate sau de alcalinitate al pielii voastre, iar acest detaliu conteaza destul de putin in felul in care proiecteaza un parfum cu care te dai. Conteaza mirosul tau natural, daca esti transpirat sau nu, ce alte produse ai mai folosit, cat ai aplicat si chiar si cu ce ai spalat hainele. Apoi perceptia tine de fiecare, unii au sensibilitate mai mare la aromele dulci, altii la aromele lemnoase, fiecare il va simti intr-un fel sau altul.

Olympéa a fost lansat in 2015, iar Olympéa Intense s-a lansat imediat in anul urmator, 2016. Este drept ca a avut un succes teribil. Imi aduc aminte si acum mesajele de la voi pe Facebook legate de acest parfum si intrebari despre parerile mele. Creatorii sunt Loc Dong, Anne Flipo si Dominique Ropion.

Olympéa Intense, o zeita moderna care poarta blugi

Printre toate noutatile mainstream incercate de-a lungul acestui an, am decis sa il cumpar pe acesta pentru ca ceva mi-a placut. E drept ca am si un gand ascuns cu acest parfumuri mai de ,,young diva” pe care as vrea la un moment dat sa le evaluez peste niste ani. Pentru ca da, cine stie cum va fi un parfum de zeita moderna dupa 2040-2050?

Zeita moderna, cum fi ea, cu siguranta poarta blugi. Si din motive practice, dar si estetice. Pentru ca orice am spune, atunci cand iti nimeresti blugii in care te simti perfect, simti o atingere mitologica si ai senzatia ca picioarele tale pot deveni mitologice.

Sticluta are ceva legatura cu vasele antice. Mi se pare chiar o sticluta reusita, feminia si carismatica.

Parfumul ca persistenta – pentru ca stiu ca acesta este marele prag al marii majoritati de consumatori de parfum – este bun spre foarte bun, parfumul se mentine cateva ore bune, sare de 3 ore si proiecteaza in jur si la 2 metri in prima ora. Si da, se simte si prin masca.

Pretul este de 264 lei pentru 30 ml si 339 pentru 80 de ml, se poate cumpara de aici.

Urmeaza perioada tentanta de reduceri, perioada: 09 – 15.11.2020 Notino va avea reduceri Black Friday de pana la 70%. Iar daca ideea de parfum cu amestec de dulce, sarat si ceva tenta de tuberoza va incanta, Olympéa Intense ar putea sa va fie o noua achizitie pe final de an. Profitati si de oferta de cadouri pentru ca, desi este un final de an greu, daca nici mici bucurii parfumate nu ne mai facem, chiar nu stiu ce alte idei sa va dau pentru un zambet in plus.

 

Clubul BeautyBarometer

A fi frumoasă nu ține doar de cosmetice, intră în Clubul BeautyBarometer ca să afli mai mult decât simple știri de beauty.

*Prin abonare confirmi că ai peste 16 ani și ai citit termenii și condițiile