Incep articolul acesta cu mintea plina de ganduri si nu stiu ce as vrea sa va spun din ele si ce nu. Ma ajuta cateva miniaturi de parfumuri vechi pe care le am pe birou. Au sosit acum cateva zile din Franta. Cumpar de la diversi colectionari si de data asta am reusit sa dau undeva la 100 de lei pe 4 mici comori parfumate.
Gio de la Giorgio Armani mi se pare un parfum atat de cald, de rotund. Iti face placere sa il mirosi. Lansat in 1992 nu a ramas prea mult timp pe piata si nu am inteles de ce. Este un buchet floral greu de tot, are cam tot ce poti sa iti doresti in materie de arome florale celebre, de la iasomie la gardenie si tuberoza, oris, e un infern floral as spune pe o baza de ambra, cedru, styrax. Tot ce simti cand il aplici e genul acela de umplere completa a senzatiilor si de prea bine. Nu am sa inteleg in veci de ce casa Armani a renuntat la acest parfum.
Caleche Soie de Parfum de la Hermes lansat tot in 1992 are acelasi filon de eleganta cunoscut inca de la lansarea parfumului Caleche in 1961 de catre Guy Robert. Parfumul totusi se mai gaseste si in formula actuala, ceva mai greu, l-am vazut pe esentedelux.ro. Este un floral aldehidic, un floral oarecum mai aerisit, dar cu acea senzatie de matase cum ii spune si numele.
In fine, imi place sa cumpar aceste bijuterii olfactive vechi, ma fac sa inteleg mai bine de ce legatura mea cu parfumurile prea noi si prea agresive este atat de problematica.
Stiu ca am fost ironizata cand am spus ca nu imi place Baccarat Rouge 540, adica nu imi place la modul sa fiu dispusa sa investesc atatia bani. Mai ales ca au aparut atatea clone extrem de satisfacatoare si care demonstreaza, din pacate, ca daca replicarea se face asa usor, nu este totusi acel parfum atat de unic. A creat un trend, nimic de zis, insa nu simt o incarcatura prea umana acolo. Ca lectie de marketing as spune ca este exemplara, insa atat. Probabil ca un parfum precum Gio cu marketingul lui Baccarat Rouge 540 astazi se gasea inca pe raft.
