Dupa fiecare emotie intensa, dupa fiecare sarut sau imbratisare patimasa, ai senzatia ca timpul ti se supune si ca poti jongla cu eternitatea. Iubirea, ca un nor de reactii chimice in lant, anima si dezbina alte emotii in acelasi timp. Visarea se duce in paroxism, simturile devin acute si – culmea – iubirea nu se cronicizeaza, insa emite cronici scrise la infinit. Ratiunea isi fixeaza dovezi, asigurari de reanimare a unei pasiuni.
Nu stiu daca e preambul sau introducere, nu stiu lexical ce as putea alege sa convinga mai bine emotia celui ce citeste si ce incearca sa prinda ideea acestui articol, stiu doar ca toata pasiunea asta a nasului meu, putin ca frivol pentru tot ce e bine mirositor, ma bantuie ca o iubire intarziata.
Pentru ca repertoriul amoros al fiecarui om este atat de banal si de complex deopotriva, am sa incerc sa definesc treaba asta cu iubirea intarziata. Cel putin sa va spun ce numesc eu asa. Probabil fiecaruia in viata i s-a intamplat ca dupa o perioada de nepasare mimata fata de cineva, pentru ca da bine uneori sa joci cartea nepasarii emotionale, sa simti cum iubirea te ia pe sus ca un curent de aer violent. Si vine asta exact intr-un moment cand rational nu mai doresti asta.
E drept ca viata are etapele ei si iubirile ei. Desi nu cred deloc in clisee, felul in care iubesti pare uneori legat poate nu neaparat de varsta, ci de uzura emotionala si comportamentala la care ai ajuns. Te incita mai greu un gest, asa cum astazi ma atrag mai putin floralele cuminti si parfumurile dulci de papusa, cum le mai zic eu.
Am patit anul trecut sa caut ca disperata un parfum. Amarige Mariage de la Givenchy. Am innebunit cautandu-l pe eBay, prin grupurile de pasionati de parfum. Cu greu am dat peste o cutie. Asta dupa ce ani de zile un Amarige Mariage a tronat ca un obiect de pret abandonat intr-un sertar protector. Din generozitatea mea, stupida uneori, l-am dat si dat a fost. Au trecut cativa ani buni, iar cand dorinta de a-l reavea a devenit ca acel curent de aer violent eram cat pe ce sa nu il mai gasesc. Ma panicasem ca nu o sa mai simt niciodata parfumul acela relativ banal, un floral de salon i-as zice, cu ceva accente dulci, oarecum pralinate. Dar un dulce decent, ca o felie trufasa de tort cu fructe pudrata cu un voal usor de zahar pudra ca dezmatul fructelor sa nu lezeze pudoarea gastronomica a cuiva cu gusturi fine. Dupa eforturi de a-l gasi pe eBay, la cateva luni, a aparut si la noi pe eMag, probabil vreun stoc vechi a animat dorinta unui buyer de a repune in sortiment un parfum ce se dorea uitat, aici il gasiti inca.
Citind despre magie si parfum incep sa cred din ce in ce mai mult – desi ma consider o persoana rationala si cu o logica rece a vietii – ca undeva, in nebunia asta a parfumurilor, exista o zona de obscuritate, o zona unde ratiunea si nici chiar chimia nu au nimic de spus. Si ca poate uneori sufletul are nevoie sa treaca printr-un lung drum nu musai initiatic, ci printr-o rutina lunga, ca o oarecare incursiune sisifica, ca sa isi aprinda pasiunea pentru un anume parfum.
